Surpriza care îi aşteaptă pe noii aleşi locali după alegeri

05 Iun 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Surpriza care îi aşteaptă pe noii aleşi locali după alegeri

Cu trei săptămâni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile locale de astăzi, legea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost respinsă de Camera Deputaţilor, nefiind întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobare. Forul decizional în acest caz este însă Senatul, care ar putea adopta legea în ultimele săptămâni ale actualei sesiuni parlamentare sau în sesiunea de toamnă.

Legea prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşdinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare eşalonate au dreptul la încetarea mandatului la indemnizaţie pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consilii Judeţene.

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă şi care au ocupat până la vărsta de pensionare şi alte funcţii pentru care este stabilită indemnizaţia pentru limită de vărstă, prin alte acte normative, au obligaţia să opteze pentru una dintre indemnizaţii.

Un preşedinte de Consiliu Judeţean câştigă aproximativ 5000 de lei pe lună, iar un vicepreşedinte 4000 de lei. Un primar câştigă între 8000 şi 4000 de lei lunar, în funcţie de rangul localităţii- capitala ţării, oraş, municipiu, comuna.

Dacă va fi aprobată, legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. "Ţinând cont că bugetul se adoptă înainte de 1 ianuarie 2017, Parlamentul de la acel moment va ţine cont şi de observaţiile şi prevederile care trebuie ca acele consilii judeţene sau locale să îşi plătească un ales sau doi”, a susţinut deputatul PSD Florin Iordache. El spune că este discriminatoriu ca aleşilor locali să li se ceară performanţă fără a le oferi „salarii decente”.

„Noi considerăm că o astfel de lege este necesară şi prin modificările care s-au făcut prevederile neconstituţionale au fost eliminate şi legea este constituţională poate să meargă la Senat care este for decizional”, a mai spus Iordache.

 

 

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră