Mesajul lui Băsescu pentru Kovesi în scandalul plagiatelor

07 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Mesajul lui Băsescu pentru Kovesi în scandalul plagiatelor

El spune că decizia senatorilor vine într-un moment în care fenomenul plagiatului a luat amploare, iar mulţi politicieni se laudă cu titlul de doctor fără să ştie măcar conţinutul lucrării de doctorat.

"O armată de impostori, politicieni şi generali şi-au pavoazat CV-ul cu titlul de DOCTOR, furând, pur şi simplu, munca intelectuală a altora, cu teze de doctorat copiate şi fără valoare. Cei mai mulţi dintre doctorii impostori nici măcar nu ştiu conţinutul lucrărilor, pentru că de copierea textelor s-au ocupat tot soiul de secretare şi consilieri ai impostorilor. Această armată de impostori a devenit, în mod nedrept pentru cei care şi-au făcut cinstit doctoratul în zile şi nopţi de studiu şi cercetare, oglinda titlului de doctor, imaginea hâdă a învăţământului superior românesc", afirmă Băsescu într-o postare pe Facebook.

Liderul PMP consideră că prin modificarea procedurii de evaluare a lucrărilor de doctorat, "senatorii au decis, în unanimitate, să protejeze furtul intelectual şi impostura politicienilor şi a generalilor".

"Astfel, universităţile care au patronat furtul intelectual vor fi acelea care vor evalua lucrările de doctorat suspectate de plagiat. Adică hoţul se va controla singur în buzunare. Sunt convins că Laura Codruţa Koveşi va declanşa o anchetă să afle cine a făcut traficul de influenţă pentru modificarea legii", conchide Băsescu.

Alte stiri din Politic

Ultima oră