Legea privind interzicerea publicităţii la medicamente, întoarsă în Parlament

09 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Legea privind interzicerea publicităţii la medicamente, întoarsă în Parlament

În cererea de reexaminare, şeful statului arată că Legea nr. 95/2006 stabilește regimul juridic al publicității pentru medicamente, iar prevederile acesteia transpun Directiva 2001/83/CE.

"Cu ocazia transpunerii, legiuitorul român a preluat soluția legiuitorului european interzicând total publicitatea la medicamentele care se eliberează cu prescripție medicală sau care conțin substanțe definite ca stupefiante sau psihotrope de către convențiile internaționale, indiferent de mijloacele prin care se realizează publicitatea. Prin urmare, în afara acestei soluții legislative, legiuitorul român nu poate veni cu o alta, orice altă opțiune fiind în afara cadrului stabilit de Directiva 2001/83/CE, motiv pentru care considerăm că se impune reanalizarea prevederilor legii transmisă la promulgare", se arată în cererea de reexaminare adresată conducerii celor două camere ale Parlamentului.

În documentul citat se susţine, totodată, că unele prevederi din legea transmisă la promulgare vin în contradicție cu Legea nr. 95/2006 și, în mod special, în articolul 813 al acesteia. Conform acestui articol, este interzisă publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care se eliberează numai cu prescripție medicală și este permisă publicitatea destinată publicului larg numai pentru acele medicamente care, prin compoziție și scop, sunt destinate și concepute pentru a fi utilizate fără intervenția unui medic în scopul diagnosticării sau pentru prescrierea ori monitorizarea tratamentului, cu sfatul farmacistului, în cazul în care este necesar.

"Mai mult, prin faptul că este permisă totuși publicitatea prin alte modalități decât în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune la produsele medicamentoase pentru care nu este necesară o prescripție medicală, se introduce o condiționare suplimentară față de prevederile directivei, creându-se premisa unei discriminări între mijloacele de informare în masă, respectiv între furnizorii acestora", consideră preşedintele.

El adaugă că nu vede raţiunea pentru care publicitatea oricărui produs medicamentos este interzisă spre difuzare în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, în timp ce publicitatea medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală este permisă, dar prin orice alte mijloace decât în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune,

"În privinţa modificărilor propuse la art. 17 alin. (4) din Legea nr. 148/2000, remarcăm faptul că acestea interzic publicitatea pentru farmacii, care induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celelalte farmacii, dar numai în cazul în care este difuzată în cadrul programelor de televiziune sau radiodifuziune, fiind creată, astfel, o nouă premisă de discriminare şi o posibilă barieră în calea liberei prestări a serviciilor", se mai arată în cererea de reexaminare.

Legea trimisă în Parlament de Iohannis modifică articolul 17 din Legea 148/2000 privind publicitatea, precum şi Legea audiovizualului 504/2002.

Alte stiri din Politic

Ultima oră