Iohannis îl trimite pe Cioloş în locul său la Consiliul European

04 Dec 2015 | scris de Gabriela Antoniu
Iohannis îl trimite pe Cioloş în locul său la Consiliul European

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului l-a delegat pe Dacian Cioloş să participe la reuniunea Consiliului European în virtutea dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituția României și conform principiului cooperării loiale dintre autoritățile statului, așa cum acesta a fost interpretat și în jurisprudența Curții Constituționale.

În iunie 2012, disputele frecevente dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta pe tema reprezentării României la reuniunile Consiliului European au fost tranşate la Curtea Constituţională, în urma unei sesizări depuse de fostul preşedinte. CCR a constatat atunci existenţa unui conflict juridic de natura constituţională între Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că acest conflict juridic "a fost generat de acţiunea Guvernului şi a primului-ministru de a-l exclude pe Preşedintele României din delegaţia care participa la Consiliul European în perioada 28-29 iunie 2012". "În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului. Aceasta atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru", au decis magistraţii CCR.

După plecarea lui Băsescu de la Cotroceni şi în ciuda deciziei CCR, reprezentarea României la Consiliul European a fost în continuare disputată. Fostul premier Ponta l-a criticat pe presedintele Klaus Iohannis pentru participarea la reuniunea de urgenţă a Consiliului European pe tema imigranţilor care a avut loc în luna septembrie.

"Preşedintele se duce degeaba că orice se decide acolo, mai puţin politica externă a UE, ţine de Guvern. De aia toată lumea merge cu prim-ministrul, cu foarte mici excepţii în care Constituţia prevede alt fel. (...) Am avut o discutie la început, mi-a zis că domnia sa merge ... nicio problemă, noi îi dăm toate documentele. Eu v-am spus foarte clar - dacă ajungeam preşedinte, mergea prim-ministrul la Consiliul European. Acum preşedintele se duce, zice ceva, pe urma vine şi îmi spune mie, eu ...", a spus Ponta.

 

 

 

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră