Dragnea: Am rupt demisia lui Ponta

13 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Dragnea: Am rupt demisia lui Ponta Galerie foto (2)

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că a rupt demisia din partid pe care i-a trimis-o vineri Victor Ponta, spunând că dacă fostul premier nu vrea să mai rămână, este decizia lui, dar el nu vrea să mai ia parte la astfel de jocuri.

"În ceea ce privește demisia lui Victor Ponta, demisia în alb, așa cum am spus, am rupt-o. Pentru că nu mi se pare ceva serios și chiar nu mai vreau să stau, să rămân în aceste jocuri. Victor Ponta e un om de care e nevoie în partid. Nimeni nu-l dă afară din partid. Dacă vrea să rămână și să activeze în partid este foarte bine, dacă nu, e decizia dumnealui și nu mai vreau să particip la aceste jocuri", a afirmat Dragnea, conform agerpres.ro.

El a precizat că nu mai vrea să discute despre acest subiect, ci despre guvernare. "Să discut în fiecare zi despre ce a spus unul și altul, eu așa ceva nu mai fac", a adăugat liderul PSD.

Alte stiri din Politic

Ultima oră