Dezbatere legată de proiectele noilor legi privind achizițiile publice

24 Aug 2015
Dezbatere legată de proiectele noilor legi privind achizițiile publice
Freedom House Romania și Expert Forum organizează luni și marți o dezbatere referitoare la proiectele noilor legi privind achizițiile publice, aceste acte normative urmând să transpună noile directive europene și să remedieze deficiențele OUG 34/2006 care reglementează în prezent acest domeniu.
La dezbatere vor participa reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, președinții Consiliului Concurenței, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, dar și experți în achiziții, reprezentanți ai ambasadelor unor state occidentale, ai mediului de afaceri și camerelor de comerț, relatează Agerpres.

Proiectele de legi în domeniul achizițiilor publice vor rămâne în dezbatere publică până la data de 31 august, potrivit Ministerului Finanțelor Publice.

Perioada de dezbatere publică a celor două proiecte de legi — proiectul de Lege privind achizițiile publice și proiectul de Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor — nu a fost niciodată limitată la doar 10 zile.

Cele două proiecte de acte normative, dar și 'Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice' și documentele de consultare aferente acestora, sunt publicate pe site-ul MFP, în cadrul unei secțiuni dedicate: www.mfinante.ro.

Reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri din România au semnalat recent că perioada de consultare publică referitoare la proiectul de modificare a Legii achizițiilor publice trebuie prelungită măcar până la 30 septembrie a.c., iar Ministerul de Finanțe ar trebui să publice o notă de fundamentare care să explice structura actualului proiect de lege.

Alte stiri din Politic

Ultima oră