Desfăşurare masivă de forţe împotriva votului ilegal. Află ce pregătesc autorităţile

12 Iun 2015
Desfăşurare masivă de forţe împotriva votului ilegal. Află ce pregătesc autorităţile
Nu mai puţin de 10 instituţii ale statului se mobilizează pentru ca la alegerile locale de anul viitor să prevină votul ilegal şi să monitorizeze prezenţa la urne.

Şi aceasta pentru că la scrutinul local din 2016 va intra în funcţiune Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, sistem ce va fi implementat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Sistemul se doreşte a fi o garanție că fiecare cetățean va vota doar o singură dată.

Astfel, în ziua votului, conform AEP, fiecare alegător va prezenta actul de identitate, respectiv documentul de identitate, operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care va înscrie codul numeric personal al acestuia în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Sistemul semnalează dacă persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, şi-a pierdut drepturile electorale dacă şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin, este arondată la altă secţie de votare sau este omisă din lista electorală permanentă şi are domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare.

Pentru realizarea acestui sistem, este necesară selectarea și instruirea unui număr de aproximativ 30.000 de persoane, care să desfășoare activitatea de operator de calculator pe lângă cele 18.553 secții de votare. În plus, e nevoie de implicarea mai multor ministere şi a prefecturilor.

“Alături de AEP și STS, pentru realizarea în parametri optimi a acestui important proiect național, este necesară implicarea Ministerului Afacerilor Interne, a Institutului Național de Statistică, a Ministerului Educației și Cercetării Științifice, a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a Ministerului pentru Societatea Informațională, a Secretariatului General al Guvernului și a Ministerului Finanțelor Publice. Fiecare dintre aceste instituții este menționată ca avizator al proiectului de Memorandum. Instituțiile Prefectului și autoritățile administrației publice locale vor avea, de asemenea, un rol important în realizarea proiectului”, anunţă AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă a iniţiat un proiect de Memorandum, ce urmează a fi supus aprobării Guvernului, prin care sunt propuse o serie de măsuri tehnico-organizatorice, precum și un calendar de acțiuni care trebuie să fie realizate până la scrutinul pentru alegerea locale din anul 2016.  

Alte stiri din Politic

Ultima oră