Cum votează UDMR moţiunea de cenzură a PNL

12 Iun 2015
Cum votează UDMR moţiunea de cenzură a PNL
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat vineri că moțiunea de cenzură ar fi trebuit să conțină și alte elemente, iar pentru parlamentarii Uniunii nu este chiar atât de clar că acest text trebuie să treacă, prin urmare aceștia vor vota conform propriilor convingeri.

"Moțiunea de cenzură se referă de fapt la aceste elemente și putea să se refere la multe pentru care Guvernul ar trebui să plece, cum ar fi proasta gestiune a problemelor din învățământ, noul proiect de lege al învățământului, modul cum prin acest proiect se preconizează ștergerea anumitor drepturi câștigate de minorități, inclusiv faptul că nu s-a reușit impunerea prevederilor legale la UMF din Târgu Mureș, bâjbâielile din domeniul fiscal, funcționarea defectuoasă a cardul de sănătate — dacă moțiunea de cenzură ar conține măcar câteva dintre aceste elemente pentru noi toți ar fi fost clar că ea trebuie să fie votată, dar, având în vedere conținutul moțiunii propuse și problemele pe care le-am semnalat mai înainte, nu este chiar atât de clar pentru toți că ea trebuie votată. Ca atare membrii grupului nostru vor vota secret, conform propriilor lor convingeri", a spus Marton Arpad, potrivit Agerpres.

El a adăugat că Guvernul nu a respectat prevederile legale și nu a organizat alegerile parțiale pentru mandatele vacante de la autoritățile publice locale și cele pentru Parlament, iar acestea trebuie organizate cât mai curând.

Alte stiri din Politic

Ultima oră