Ce spune Cioloș despre eliminarea vizelor pentru Canada

07 Iul 2016 | scris de Veronica Micu
Ce spune Cioloș despre eliminarea vizelor pentru Canada

Despre eliminarea vizelor pentru Canada, premierul a spus că nu concepe ca România să semneze un tratat cu Canada, fără ca cetăţenii români să beneficieze de acest acord.

"Sper să vedem progrese foarte clare şi chiar decizii până la sfârşitul mandatului acestui guvern. Discuţia pe care am avut-o cu primul ministru Trudeau a fost una foarte bună. Dacă înainte de a pleca acolo dânsul considera că acordul de liber schimb, CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement, n.r) cu Canada n-are nicio legătură cu vizele, după această discuţie a înţeles că trebuie să abordeze acest subiect la nivel politic şi că trebuie să pregătrească o decizie. Văd că lucrurile se mişcă. Voi ţine legătura cu dânsul şi am convingerea că vom vedea clarificări legate de poziţia Canadei cât mai repede", a afirmat Cioloș.

"Avem anumite pârghii, ca stat membru al Uniunii Europene, pe care în mod clar le vom folosi, pentru că eu nu pot să concep ca România să semneze un tratat cu Canada, fără ca cetăţenii români să beneficieze pe picior de egalitate cu ceilalţi cetăţeni europeni de acest acord", a mai spus premierul Cioloș.

În luna aprilie, Canada și SUA au primit termen trei luni suplimentare pentru a se conforma politicii UE privind reciprocitatea regimului de vize, care prevede că țările ale căror cetățeni nu au nevoie de vize trebuie, la rândul lor, să permită libertatea de circulație pentru toți cetățenii UE.

Canada cere în prezent vize pentru cetățenii din România și Bulgaria, în timp ce SUA impune vize pentru cetățenii din cinci state membre ale UE.

Comisia Europeană urmează să se reunească pe 13 iulie pentru a decide dacă va impune reciprocitatea vizelor pentru canadieni și americani.

Alte stiri din Politic

Ultima oră