Călin Popescu-Tăriceanu, PRIMA REACŢIE după demisia lui Gabriel Oprea

23 Sep 2016 | scris de Mara Răducanu
Călin Popescu-Tăriceanu, PRIMA REACŢIE după demisia lui Gabriel Oprea

 

"Salut gestul domniei sale. Cred că, în contextul actual, gestul domniei sale este foarte bine-venit", a declarat astăzi  Călin Popescu Tăriceanu. El a explicat că a existat o solicitare privind reluarea votului senatorilor pe cererea DNA care a fost înregistrată la Cabinetul președintelui Senatului, însă, odată cu demisia lui Oprea, aceasta ar rămâne fără obiect.

"În mod normal, aceste chestiuni ar trebui să intre pe procedura parlamentară, și anume, luni, în BP să fie discutată această cerere, să fie repartizată Comisiei juridice care urmează să vină cu un punct de vedere, iar plenul este suveran. Dar din moment ce domnul Oprea și-a dat demisia, atunci această cerere probabil că nu mai are sens. Eu am discutat și cu colegii mei și am spus că, dacă avem o bază regulamentară pentru reluarea votului, eu sunt favorabil acestei idei", a spus Tăriceanu. 

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră