Băsescu: Ceva miroase urât în scandalul Hexi Pharma

23 Aug 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Băsescu: Ceva miroase urât în scandalul Hexi Pharma

Traian Băsescu spune că sunt câteva realităţi şi întrebări, care i-au creat și continuă să-i creeze suspiciuni puternice, şi anume:
1. Nu este posibil ca SRI să nu fi captat informația despre o diluare sistematică, consistentă și pe termen lung a dezinfectanților cu care au fost aprovizionate sute de spitale, inclusiv spitalul SRI.
2. Nu este posibil ca managerii a sute de spitale și probabil mii de medici să nu fi sesizat aprovizionarea pe termen lung și sistematică a spitalelor cu dezinfectanți puternic diluați, dacă acest lucru ar fi fost o realitate.
3. Resping hotărât ideea că sute de manageri și medici români au sacrificat viețile bolnavilor de dragul unei șpăgi, fie ea și relativ consistentă raportată la salariile din sănătate.
4. Resping ideea că mult blamata Comisia de Biocide de pe lângă Ministerul Sănătății a tolerat ca, ani de zile, spitalele din România să fie aprovizionate cu dezinfectanți puternic diluați.
5. Oare întâmplător ministrul sănătăţii din acea vreme, Achimaş Cadariu, a fost extrem de rezervat în a se aşeza în siajul scandalului?

Fostul preşedinte mai afirmă că medicii au fost umiliți și copleșiți de campania furibundă dusă prin presă împotriva „HEXI PHARMA”, dar și împotriva medicilor care acum se gândesc să-și urmeze colegii care lucrează în străinătate şi se întreabă dacă nu cumva asta a şi fost miza scandalului. 

"Ceva nu se leagă, ceva miroase urât în acest scandal", mai spune Băsescu, precizând că nu a avut și nu are nici un fel de legături sau interese legate de „HEXI PHARMA”. El spune însă că îl interesează "în cel mai înalt grad" situația sistemului de sănătate din România.

Cum unul dintre utilizatori a comentat că majoritatea medicilor primesc bani de la pacienți şi se întreabă de ce nu i-ar primi cu aceeași seninătate şi de la firme, Traian Băsescu i-a răspuns: "Sunt de acord cu dumneavoastră că mulți medici primesc bani. Dar nu primesc bani ca să omoare, ci atunci cînd sunt convinși că te vor face bine".

Citiţi şi:

Procurorul general despre cazul Hexi Pharma. Care este rezultatul testelor pe unul dintre loturile dezinfectanţilor

Alte stiri din Politic

Ultima oră