Băsescu anunţă că la sfârşitul lunii sau începutul lui octombrie se înscrie în PMP

13 Sep 2015
Băsescu anunţă că la sfârşitul lunii sau începutul lui octombrie se înscrie în PMP
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică, la Târgu-Jiu, că la sfârșitul acestei luni sau în prima decadă a lunii octombrie se va înscrie în Partidul Mișcarea Populară, el susținând că își pune toată nădejdea și energia în reușita acestei formațiuni în a ajunge un partid de opoziție puternic.

Băsescu a participat la întâlnirea zonală a PMP sud-vest Oltenia, unde le-a vorbit celor câteva sute de delegați prezenți din Mehedinți, Olt, Gorj, Dolj și Vâlcea despre obiectivele partidului, scrie agerpres.ro.

„Convingerea mea este că, dacă vom fi consecvenți cu principiile care au fost deja transmise către teritoriu în privința selectării oamenilor pentru alegerile locale, funcții de consilieri și primari, pentru alegerile legislative în votul pe listă, în aceste condiții am convingerea că Partidul Mișcarea Populară va reuși. Îmi pare rău că după terminarea mandatului nu am lăsat și o moștenire politică, un partid care să reprezinte viitorul pentru România. De aceea îmi pun toată nădejdea și energia în reușita acestui partid în care, către sfârșitul lunii sau în prima decadă a lunii octombrie, mă voi înscrie și eu”, a precizat Traian Băsescu.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră