Bani europeni pentru copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate

25 Iun 2015
Bani europeni pentru copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate
Astăzi a avut loc la Palatul Cotroceni o întâlnire cu reprezentanții Guvernului și altor instituții publice, a căror activitate vizează relația cu românii din străinătate. Reuniunea a avut ca obiectiv principal identificarea problemelor legate de garantarea și respectarea drepturilor românilor din diaspora. A fost avansată ideea dezvoltării unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru sprijinirea copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate.

Conform organizaţiei "Salvaţi copiii", la sfîrşitului anului 2012 , erau oficial 79.901 de copii care aveau unul/amândoi părinţii/ părinte unic susţinător  plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 46.917 aveau un singur părinte plecat, 22.993, ambii părinţi şi 9.991 părintele unic susţinător. Plecarea părinţilor la muncă în străinătate poate declanşa în rândul copiilor rămaşi acasă depresia, ce poate avea efecte dramatice, scăderea performanțelor școlare şi abandonul școlar.

Un studiu privind impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra bunei dezvoltări a copiilor, realizat de aceeaşi organizaţie, arată că lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită de majoritatea grupului ţintă, atât pentru că aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti care, în lipsa ei, revin în grija copiilor, cât şi pentru că mamele reuşesc în general să construiască o relaţie apropiată şi o comunicare deschisă cu copiii.

Revenind la întâlnirea de la Cotroceni, conform unui comunicat al Preşedinţiei, discuțiile au vizat mai multe teme de interes pentru românii de peste hotare. Printre acestea se numără afirmarea identității naționale, prin asigurarea accesului la cultură, educație și religie în limba română; simplificarea procesului de acordare de vize pentru cetățenii români, dar și îmbunătățirea serviciilor consulare, consolidarea relațiilor bilaterale pentru ca drepturile comunităților românești să fie respectate, iar acestea să își poată păstra tradițiile, limba și bogăția spirituală.

O temă distinctă a constituit-o asigurarea dreptului la vot și reprezentarea românilor din străinătate, adoptarea legii votului prin corespondență fiind un obiectiv important pentru Administrația Prezidențială.

Reprezentanții instituțiilor prezente au dorit să sublinieze importanța corelării politicilor adresate românilor din străinătate și au adus în discuție utilizarea fondurilor europene destinate dezvoltării unor posibile proiecte naționale care să se adreseze copiilor și membrilor familiilor celor rămași în țară.

Întâlnirea, la care au participat printre alţii ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, şi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica a fost organizată la iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale.

Alte stiri din Politic

Ultima oră