PNL: Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru votul în două tururi

26 Ian 2016 | scris de Gabriela Antoniu
PNL: Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru votul în două tururi

Argumentul PNL  este că alegerea primarilor este constituțională doar în măsura în care este realizată de o majoritate a cetățenilor care se exprimă prin vot, iar acest lucru poate fi obținut prin revenirea la formula alegerii în două tururi de scrutin.

"Alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin duce la corectarea unei erori în privința standardului minim de legitimitate/reprezentativitate pe care trebuie să-l îndeplinească alegerile. Trecerea de la un singur tur de scrutin la 2 tururi de scrutin NU presupune modificarea sistemului electoral (rămâne uninominal majoritar), ci completarea lui prin introducerea condiției obținerii cel puțin a unei majorități de 50% plus 1. Două tururi de scrutin înseamnă revenirea la formula inițială (nu este o formulă nouă) utilizată la alegerile locale din 1992, 1996, 2000, 2004, 2008. Constituția nu permite exercitarea suveranității poporului altfel decât prin intermediul voinței populare a unei majorități, exprimată prin alegeri",  afirmă liberalii în scrisoare.

Ei mai spun că recomandările organismelor internaționale de profil, cum este cazul Comisiei de la Veneția, nu interferează în acest caz întrucât principiul fundamental pe care îl au în vedere este consolidarea exercițiului democratic. 

"Astfel, 2 tururi de scrutin presupun mai multă legitimitate, mai multă reprezentativitate și în final mai multă democrație. Din acest motiv, demersul nu poate fi considerat decât unul democratic. Majoritatea (cel puțin 50% plus unu din voturi) este capitală pentru alegerea primarilor pentru că transpune prevederile constituționale care conturează sensul legitimității/reprezentativității. Alegerea primarilor într-un singur tur încalcă principiul majorității consacrat de Constituție", mai susţin liberalii.

Alte stiri din Politic

Ultima oră