PSD vrea sprijin extern în cazul copiilor din Argeș

15 Feb 2016 | scris de Gabriela Antoniu
PSD vrea sprijin extern în cazul copiilor din Argeș

"Constatăm cu toții că acțiunea autorităților este marcată de ezitări și asta costă și costă vieți, din păcate. Este inadmisibil ca, după atât timp, să nu se identifice cauza acestor îmbolnăviri. Am cerut și o cerem astăzi și mai ferm autorităților ca, în situația în care se consideră depășite, și se pare că asta este realitatea, urgent să ceară sprijin extern, pentru a reuși să facă niște analize serioase, pentru că orice zi, oră de întârziere produce efecte foarte grave", a afirmat Liviu Dragnea, conform Agerpres, într-o conferință de presă susținută după şedinţa Biroului Permanent Național al PSD.

Luni dimineaţă, unul dintre cei 11 copii internaţi cu infecţii digestive grave la Spitalul de Urgenţă pentru copii “Marie Curie” din Bucureşti a murit. Este vorba despre o fetiţă care era intubată la secţia de Terapie Intensivă. Ea a fost transferată la Bucureşti de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti la 10 februarie, chiar în ziua în care părinţii au dus-o la medic, fiind în stare gravă. Este al doilea deces provocat de sindromul hemolitic-uremic, după ce o altă fetiţă, de 11 luni din Topoloveni, judeţul Argeş, a murit la 4 februarie.

Alte stiri din Politic

Ultima oră