Zilele bubatului: Sava

04 Dec 2017 | scris de Luminita Ciobanu
Zilele bubatului: Sava

Alături de Barbura, 5 decembrie - Sava - este o altă zi considerată primejdioasă în ceea ce priveşte posibilitatea apariţiei unor boli ale copilăriei, în special a vărsatului de vânt, în cazul în care sărbătoarea nu este ţinută cum se cuvine, în special de către femei. Sava, în imaginarul popular, apare ca o femeie - o sfântă despre care se zicea că ar fi rămas fără vedere din pricina bubatului care îi ieşise în ochi. Pe de altă parte, Sfântul Sava, în lumea satului românesc, acordă protecţie nu numai împotriva pojarului sau a vărsatului de vânt, ci şi pentru alte boli contagioase, între care febra tifoidă, însă, pentru acest lucru există o condiţie: cinstirea praznicului prin nelucru şi interdicţii în ceea ce priveşte consumul de fasole, linte, mazăre, seminţe de dovleac, boabe de porumb fierte sau coapte, pentru a nu le ieşi copiilor  bube cât boabele.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră