Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi băbeşti. Cum poţi recunoaşte un strigoi

09 Iun 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi băbeşti. Cum poţi recunoaşte un strigoi

Strigoii, și în special strigoaicele, sunt de o răutate neînchipuită, ucid copiii și le sug sângele, strică căsătoriile, îi sărăcesc pe oameni, iau mana de la vaci și de la semănături.

Când moare una din aceste ființe, despre care se crede că a fost strigoi sau strigoaică, i se vâră prin inimă o frigare înroșită în foc sau un par, pentru ca sufletul să nu mai poată ieși din mormânt și să chinuiască oamenii noaptea. Se mai crede că se pot preface în diferite animale, lupi, câini, etc.

Copilul, când se naște, are câteodată o pieliță ca o tichie pe cap. Dacă moașa nu-i ia repede această tichie, copilul o trage cu mâinile și o înghite. Acest copil se face strigoi. În alte părți se crede că copilul care se naște cu o căiță pe cap, abia după moarte se face strigoi.

Strigoi se mai fac din copiii născuți din văr cu vară sau din alte rude apropiate, ori din cei ce mor uciși de mamele lor, fără a fi însă botezați.

Dacă o femeie face șapte fete în șir, una după alta, a șaptea se face strigoaică. Tot așa se face strigoi al șaptelea băiat din șapte băieți născuți în șir.

Se mai fac strigoi din copiii întorși de la țâță sau din aceia care sug pe furiș sânul mamei la o săptămână după înțărcare.

Se mai fac strigoi copiii pe care mamele îi lasă lângă lăuzele nepăzite, acestea punând copilul lor în locul copilului femeii.

Se pot naște din ucigași sau din fermecători. Femeia, când e însărcinată, dacă bea apă spurcată de balele diavolești, pruncul ce va naște se face strigoi.

Dacă o pisică sau un câine trece pe sub masa mortului, sau trece peste dânsul, acesta, după îngropare, se face strigoi.

Sunt anumite semne după care se poate recunoaște un strigoi. Copiii care deoache se socotesc a fi strigoi. Cei ce nu mănâncă usturoi și se feresc de tămâie sunt strigoi.

Strigoii sunt înalți, au ochii roșii, corpul acoperit cu păr, iar șira spinării e prelungită în formă de coadă, care e acoperită cu păr.

Unii susțin că au picioare de cal, mâini păroase și o gură largă ca de căpcăun. Strigoiul are chiăp de om când umblă noaptea; dar dimineața, când te uiți, deși ți se pare că a trecut un om pe acolo, vezi urme de mânz.

Atunci știi că omul care a trecut pe acolo e strigoi. Pe strigoi îi pot recunoaște oamenii născuți într-o sâmbătă.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră