Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi băbeşti. Cum păzeşti copilul de deochi

24 Iul 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Sfaturi băbeşti. Cum păzeşti copilul de deochi

Se leagă copilului, la gât sau la închietura mâinii, un fir roșu sau o panglicuță roșie. La sașii din Transilvania se coase o panglicuță roșie la scufița copilului. În Turcia, se pune nou-născutului o scufiță de mătase roșie sau un șorțuleț roșu. În Boemia, se acoperă copilul cu o pânză roșie.

Lăuzei, la noi, se pune la poartă o panglică sau o scămătură roșie. La unguri, se pune în pragul odăii unei lăuze o bucată de pânză roșie.

În județul Tecuci, i se taie copilului o șuviță de păr, se leagă cu un fir roșu și se pune după o icoană. În județul Roman, i se pune această șuviță după gât. Și animalelor, cailor și mânjilor li se pun un fir de arnici roșu în coamă sau la coadă.

O amuletă curioasă întrebuințată înȚara Hațegului: i se leagă copilului la gât o așchie de la puntea pe unde trec oamenii, tăiată cu toporul dintr-o lovitură.

O altă amuletă ciudată întrebuințată la Rășinari: se leagă la mâna copilului o coardă furată de la o vioară.

Cea mai bună amuletă e însă usturoiul. Se înnoadă sau se coase un cățel de usturoi la o panglicuță roșie, sau se atârnă de un fir, și se pune la gâtul sau la scufița copilului.

În Transilvania se întrebuințează ca amuletă un săculeț, în care se pun trei fire de usturoi, trei de piper, trei de grâu de primăvară, trei de grâu de toamnă, trei boabe de tămâie, trei de sare, trei fărâmițe de pâine și trei bucățele din „casa” copilului.

Altă amuletă întrebuințată la noi e un săculeț cu cărbuni, care se pune copilului la gât.

La aromâni, moașa coase din petice două săculețe, punând în fiecare câte o bucățică de pâine muiată în vin, un cărbune, o bucățică de tămâie, sare, orz, țipirig și usturoi. Unul din săculețe se coase la fașa copilului, iar celălalt se poartă de lăuză la subțioara dreaptă.

În județul Roman: se prinde un șoarece, i se scot ochii, și aceștia se cos la cămășuța copilului, la guler sau într-o panglicuță.

Tot astfel, la Botoșani, se poartă la gât ochi de șarpe contra deochiului și pentru a nu se teme de nimic.

Nu mai puțin curioasă e următoarea amuletă ce se pune copiilor, la aromâni, spre a-i feri de deochi: se prinde o cârtiță, i se scoate omoplatul drept și se atârnă de scufița copilului.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră