Tradiţii şi superstiţii. Păpuşele, nunţile şi cum să-ţi lungeşti viaţa postind

08 Dec 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Păpuşele, nunţile şi cum să-ţi lungeşti viaţa postind

Una din petrecerile carnavalului de iarnă, la poporul român, cum intrau în câşlegi şi pân’ la sfârşit, era mai demult şi păpuşele. Păpuşarii îmblau noaptea pe drumuri, cu o ladă mare ca un dulap, strigând: „Păpuşi! Păpuşi!” şi cine dorea îi chema în casă. Rândul de sus al dulapului era cu sticlă şi era luminat de un felinar.

Aici se jucau păpuşele, pe care le scoteau în sus de pe dedesubt şi, purtându-le cu nişte sârme, le făceau „să joace”, adică să îndeplinească acţiunea ce vroia, vorbind pentru ele acel ce le juca. La păpuşi vedeai de toate cele: scene de vânătoare cu câini şi iepuri, scene din viaţa animalelor, şerpi, etc.

Scene din viaţa socială, în care se parodia partea cea slabă, ba chiar şi personajele ce făcuseră scandal cu purtarea lor în societate erau puse în păpuşi, spunându-li-se istoria. Scene din viaţa casnică. Scene de gelozie între femei, ce se băteau. Bătălii cu turcii, răzmiriţă, armata cea nouă.

Pân’ şi pe preoţi nu-i lăsau în pace, între altele se mai ţin minte versurile: „Prohodit, neprohodit/Ia-l de chică şi-n pământ!”. Se reprezentau nunţi: mireasa cu peteală pe cap; şi, în fine, tot ce reprezintă viaţa românului. Păcat numai că s-a pierdut obiceiul.

Jocul se începe de a doua zi de Crăciun sau chiar şi din ziua de Crăciun şi ţine până la lăsatul secului de postul mare. De lăsatul secului, după ce merg fetele de la joc acasă, se strâng la crâşmă gospodarii şi femeile şi joacă până după miezul nopţii. În Roşa, chiar jocul fetelor se face atunci noaptea, la o casă; merg cu părinţii, gătite mai deosebit ca altădată, şi joacă şi tineri, şi bătrâni; petrec până spre ziuă, ca să le fie pe tot postul.

Nunţile se încep după Bobotează şi ţin până în ziua de lăsatul secului de carne. În săptămâna albă, nunţi nu se mai fac. De aceea, şi fetele care nu s-au măritat în timpul câşlegilor, spre sfârşit încep a se îngriji. Flăcăilor ce nu s-au însurat în câşlegi li se zice că poartă chiua-n spate.

Posturile înseamnă mare lucru înaintea lui Dumnezeu. Cu postul, cu rugăciunile şi cu faptele cele bune se capătă împărăţia cerului. Posturile sunt aşezate de Domnul Hristos şi de Sf. Apostoli ca să le postim. Postul cel mare se posteşte pentru Domnul Hristos, că el a dat legea.

Postul lungeşte zilele omului. Cine posteşte săptămâna cea dintâi a postului, de luni până joi, fără ca să mănânce nimic, ştie când are să moară cu trei zile înainte. Un om a postit toată viaţa lui, fără să mănânce nimic, vineri şi sâmbătă înaintea Paştilor, şi a trăit 106 ani. Postul e înfrânare, să nu mănânce omul să se desfăteze, e înfrânare la toate.

Dacă mănâncă omul bine are gust de toate; trupul îi e greu, doarme mult, îi e lene să lucreze şi de la aceasta vin toate răutăţile. A nu posti numai celui drumeţ i se iartă, cum zice şi proverbul: „Baba călătoare/N-are sărbătoare!” Asemenea şi celui bolnav i să poate să nu mănânce, căci: „Postul bolnavilor şi rugăciunea beţivilor, Dumnezeu nu le ţine în seamă”.

„Nu-i păcat ce intră în om, dar e păcat ce iese din om”, adecă: dacă înşală, vicleneşte, pizmuieşte şi altele, care sunt mai mari decât păcatul de a nu posti. În postul cel mare să abţin de la orice petreceri, se abţin de la cântec;  numai a cânta din fluier, zice că nu e păcat.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră