Tradiţii şi superstiţii. Mersul cu capra şi umblatul cu ursul

28 Dec 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Mersul cu capra şi umblatul cu ursul

Coborât din vechime, parcă de când e lumea lume (vorba lui Amza Pellea), mersul cu capra ţine de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje bilblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită “brezaie” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Masca este însoțită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiții lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă și se smucește, se rotește și se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic trezește în asistență fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă prin originalitatea costumului și coregrafiei.

Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum și alte manifestări ale măștilor zoomorfe (căiuții – feciorii travestiți în cai, turca – masca de taur) întâlnite în satele românești la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții și renașterii divinității. Iată cum descrie, mai jos, Tudor Pamfile în clasicul său studiu despre obiceiurile de Crăciun.

„Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată și încrețită în forma părului. În loc de aceasta se paote lipi și o piele subțire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se fac în lemn două scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe, cu pete negre, peste care se lipește hârtia neagră cu încrețituri sau pielea cu păr.

În loc de urechi, capra are înțepenite în scăfârlie două găvane de lingură. Pe ceafă are patru cornițe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înșirate șiraguri de mărgele sau hurmuzi. În dosul coarnelor se află înțepenită o oglindă care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea.

În cele două fălci de sus ale scăfârliei, se pune falca de jos, care se mișcă în jurul unui cui care nu se vede. Această falcă este îmbrăcată la fel ca scăfârlia. Sub ceafă este o gaură în care se înțepenește un băț lung de un cot, de care se ține capra. De partea de dinaintea fălcii de jos se află atârnat un clopoțel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă.

Dacă această sârmă se lasă slobodă, partea de dinaintea fălcii de jos atârnă și astfel gura caprei se deschide. Dacă s-ar trage scurt de sârmă, gura caprei s-ar închide printr-o clămpăneală seacă, de lemn. Firește, clopoțelul sună. Atât bățul, cât și sârma sunt acoperite cu un sac de formă tronconică, de pânză groasă de sac, care, spre a sta umflată și a acoperi pe cel care va ține capra de băț, va clămpăni-o și va juca-o, are legate pe dinăuntru niște cercuri de sârmă sau de lemn”.

Spre deosebire de capră, umblatul cu ursul de întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. S-a avansat chiar ipoteza că la originea acestei datini s-ar afla un cult traco-getic. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal ucis, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Alteori, masca este mai simplă: capul ursului se confecţionează dintr-un schelet de lemn acoperit cu o bucată de blană, iar trupul dintr-o pânză solidă, astfel ornată încât să sugereze perii maronii caracteristici.

Masca este condusă de un “ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul “puiului de urs”). Aţâţat de ursar (Joacă bine, măi Martine/Că-ţi dau pâine cu măsline), în răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, ţinându-şi echilibrul cu ajutorul unui ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile.

Jocul trebuie să fi avut, la origine, rolul de a purifica şi fertiliza solul în noul an. Reprezentaţia, foarte asemănătoare cu cea pe care o dau ursarii ţigani cu un animal domesticit în orice moment al anului, se încheie cu obişnuitele urări adresate asistenţei. (Sorin Lavric, Cartea de Crăciun)

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră