Tradiții și superstiții. Descântați-vă singuri de gâlci, de brâncă, de buboi

24 Mai 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiții și superstiții. Descântați-vă singuri de gâlci, de brâncă, de buboi

Mai toate descântecele sunt alcătuite din versuri, în care rima e o simplă asonanţă sau lipseşte cu totul. Unele sunt lungi, chiar foarte lungi (peste 150 de versuri), pe când altele sunt uneori aşa de scurte, că se reduc abia la câteva cuvinte.

Astfel, pentru „soare-sec”, în afară de cele două descântece scurte, pe care vi le-am prezentat dăţile trecute, mai pomenim următoarele: „Fugi, soare sec, Că te-ajunge paiu sec” sau „Ieşi soare sec, Că te-ajunge cel viu”. Altul ceva mai lung: „Fugi, soare sec, Că te-ajunge izbitura, Şi-ţi rupe dinţii şi gura”.

Un descântec „de scurtătură” din judeţul Tecuci: „Treci, scurtă, Cum te-ajunge, Cum te frige”. La Răşinari, judeţul Sibiu, se recomandă celui ce suferă de „bubă vânătă” să bage degetul bolnav în apa fierbinte în care se spală rufele şi să zică: „Opăresc bubele, Nu rufele”.

Un descântec „de buboi”, din judeţul Baia: „Din vârv te sec, Din vârv te sec, Din rădăcină, Te fac făină”. Un descântec „de brâncă”, din judeţul Vâlcea: „A plecat furca cu brânca, Furca a venit, Dar brânca n-a mai venit”.

În judeţul Neamţ, se rosteşte de 3 ori următorul descântec pentru „gâlci”: „Păsat pisat, Păsat nepisat, Gâlca a secat”. La Răşinari, când li se face copiilor o puşchea pe limbă, mamele îi învaţă să iasă afară, noaptea, şi, uitându-se la o stea, să rostească următorul descântec: „Ste (stea), Puste (puşchea), Du-te de pe limba me”. Aiurea, descântecul „de puşchea” e rostit sub formă de dialog.

În Banat, pentru „urcior” se descântă astfel: „Ham, ham, negoci, Cât oi fi eu câne, Atât să fii tu pân’mâne”. Acelaşi descântec, în judeţul Teleorman: „Am, am, urcior, Burcior, Nici eu câine, Nici tu până mâine”.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră