Tradiţii şi superstiţii. Cum îţi arată sarea pe bărbatul care-ţi e ursit

05 Sep 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Cum îţi arată sarea pe bărbatul care-ţi e ursit

Pânea şi sarea sunt de mare ajutor, ele alungă tot răul din casă. Noaptea e bine să pui o bucăţică de pâne şi sare pe fereastră, căci câte răutăţi îmblă! Poate să te pocească vreun strigoi, să mori. Dar dacă pui o bucăţică trebuie a doua zi s-o arunci, să n-o mănânci. Alţii pun şi apă, dar să n-o bei, s-o arunci. Răutăţile ce vin mănânc şi beu şi apoi se duc – şi atunci nu-ţi fac nici un rău!

Unde este un copil mic în casă, pentru ca să doarmă copilul, să pui o bucăţică de pâne şi sare pe fereastră, ca să asfinţească soarele pe pâne şi pe sare. Când se naşte copilul în casă, să nu steie sarea pe fereastră, căci nu poate veni îngerul, îi e drumul sărat. Ba chiar orişicând să nu steie, căci fuge norocul, îi e drumul sărat.

Sarea nu se poate să steie pe fereastă, căci se duce tot norocul pe fereştri, după cum spun obiceiurile din alte zone. Locul sarei e pe masă. În ziua de Paşti, să nu îmbli cu sare pe mâni, căci asuzi la mâni tot anul. Sarea să nu steie pe horn sau sub horn, că nu poţi dormi. Când se aprinde casa, să pui îndată sarea pe masă, că te îngăduie focul până scoţi lucrurile.

Sarea să nu steie pe fereastră, că e huit în casă. Sare să nu dai luni din casă, că e huit toată săptămâna. Când se varsă chiperiul, presuri îndată sare, ca să nu fie huit. În ziua de Ispas, să nu dai foc şi sare din casă; foc, pentru că tot anul vei avea huit, vor avea oamenii inimă rea în casă ca focul; şi sare nu se dă, că, dacă ai vaci, nu vor avea smântână.

Când dă laptele în foc, să presuri degrabă sare, ca să nu ardă mana vacii. Când dai cuiva lapte, să-l sari, că dacă e sărat, nu-ţi poate lua mana vacii. Când ţi-a dat cineva lapte, nu speli oala, ci pui o bucăţică de pâne şi sare şi-i dai astfeli mana înapoi. Când descânţi cuiva de o boală şi este copil mic în casă, trebuie să presuri copilului pe cap sare ori cenuşă, ca să nu se prindă boala celui ce să descântă de copil.

Ca să ştii ce sex va fi copilul pe care-l poartă mama în pântece, să o presuri fără ca ea să ştie pe cap cu sare şi, de se va prinde cu mâna de gură, va avea o fată; de se va prinde de nas, va avea băiat; sau de alte părţi, precum: ochii, sprâncenele, închipuie gen femeiesc; capul, bărbătesc, etc.

E tare bine când greşeşti mâncarea sau mămăliga nesărată. În Mihalcea, sunt case unde se face mămăliga nesărată, că le merge bine. Pe necuratul cine-l are, îi dă mâncare nesărată. Ian să pui sare şi vei vedea! Doamne fereşte ce face!

Ca să-şi vadă ursitoriul fetele, să facă o turtă sărată şi coaptă între focuri, spre Anul Nou sau spre Sfântul Andrei, şi când se culcă s-o mănânce. Pe cine va visa că-i dă apă, acela i-i ursitoriul. Ca să-şi viseze fata ursitoriul, să plămădească vineri noaptea şi sâmbătă până în ziuă să coacă pânea. Şi din cea dintâi pâne ce o va scoate, să muşte o îmbucătură şi s-o puie în brâu, iar restul să împărţească la oameni. Seara să puie brâul jos şi să bată mătănii şi să zică: „dacă nu te-a aduce brâul, te-a aduce sarea, dacă nu sarea pânea, în vis să te visez şi să vii să te văz”.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră