Tradiţii şi superstiţii. Ce e bine şi ce nu e bine să mănânci ca să fii sănătos

15 Iun 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Tradiţii şi superstiţii. Ce e bine şi ce nu e bine să mănânci ca să fii sănătos

Nu e bine să mănânci când te piepteni, că-ți mănânci viața, mori. Bărbatul, când stă la masă și mănâncă, să nu cânte, căci femeia lui va înnebuni. În legătură cu credința că soarele se sfințește când apune, e oprit să mănânânci când scapătă soarele, căci faci caș la cheotorile gurii, ca țiganii, ori faci bube la gură sau te doare capul.

Dacă mănânci pâinea spurcată (pișcată) de șoareci, capeți bășici pe limbă. Nici din pâinea, mămăliga sau mâncarea atinsă cu gura de o pisică să nu mănânci, căci vei tuși sau vei da în oftică. Cine mănâncă din ce au ciugulit găinile face pecingine pe obraz. Să nu mănânci mămăliga roasă de pe ceaun, că te usuci ca și coaja sau e rău de năpaste, ori dai de-o sărăcie. Nici mămăliga rămasă pe făcăleț (mestecău) nu este bine s-o mănânci, căci faci gâlci (după alții gușă), ori n-ai nicicând saț, ori te mănâncă lupul.

Închipuindu-și că pielițele cepei pe care o mănâncă omul se depun, cu timpul, pe globul ochiului și slăbesc vederile, țăranul nostru crede că, dacă n-ar mânca cu tot cu pieliță ceapa, ar vedea și vântul. Nu mânca semințe din tivgă, că-ți cade părul și devii chel ca dovleacul. Nu mănâncă bob fără coajă, ca să nu i se cojească pielea obrazului. Nu mănâncă unii fasole în prima săptămână din postul mare, ca să nu facă bube. De Sfânta Varvara, care e patroana bubatului, nu se dă copiilor să mănânce fasole, linte, mazăre, boabe coapte ca să nu capete bubatul.

Unii se feresc a mânca gălbenuș de ou, ca să nu se îmbolnăvească de gălbinare. În județul Teleorman se recomandă bărbatului să nu mănânce oușoarele ce se găsec în găină, ca să nu rămână neputincios. În Bucovina se crede că dacă mănâncă cineva carne de privighetoare, își va pierde somnul: va priveghea cât e noaptea de mare, întocmai ca privighetoarea. În Vaslui și Bihor se zice că, dacă vrei să nu te prindă somnul într-o noapte, să mănânci inimă de privighetoare.

Copilul mic, până nu începe să vorbească, să nu îi dai să mănânce pește, că rămâne mut ca peștele. Femeia însărcinată să nu mănânce cap de pește, căci copilul ce va veni pe lume nu va vorbi curând. Să se ferească de a mânca pești și melci, căci va naște copii băloși și mucioși. Să nu mănânce aripi de pasăre, căci copilul ce se va naște va da necontenit din mâini și din picioare, parc-ar vrea să zboare.

Femeia însărcinată să se ferească de a mânca din frigare carne netăiată, căci va naște copilul cu limba prinsă. Cu deosebire i se recomandă să nu mănânce poame îngemănate, adică lipite una de alta, căci va naște copii gemeni. Nici ou cu două gălbenușuri nu trebuie să mănânce, căci riscă să aibă copii gemeni. Femeii însărcinate să nu-i vorbești de mâncăruri bune, pe care nu le poate căpăta, căci leapădă (avortează).

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră