Sânmedru, ziua în care semnele cerului spun cât de grea va fi iarna

26 Oct 2017 | scris de Luminita Ciobanu
Sânmedru, ziua în care semnele cerului spun cât de grea va fi iarna

A sosit sărbătoarea Sfântului Dumitru, iar odată cu ea s-a dus speranţa de vreme bună! Se zice că Sfântul Dumitru este cel care desfrunzeşte codrul, aşa cum Sfântul Gheorghe are misiunea de a-i reda veşmât fraged. De la 26 octombrie îşi intră în drepturi iarna pastorală, turmele fiind coborâte deja la şes. La zi de mare sărbătoare nu se lucrează, este o zi a soroacelor, sfârşit de an pastoral, se încheie socotelile vechi şi se antamează altele, pentru anul care vine. De aici şi zicala: “La Sângiorz se-ncaieră câinii, iar la Sumedru se bat stăpânii”.

Odinioară, ciobanii de prin Muscel preziceau în această zi puterea iernii, apreciind dacă va fi grea sau blândă, aşezând, pentru a afla acest lucru, o dulamă în milocul oilor. “Dacă se va culca o oaie neagră, e semn pentru ei că iarna va fi bună; dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră”, oamenii din satele acestei regiuni fiind cu luare-aminte şi la semnele lunii. Dacă era lună plină şi cerul senin, iarna ar fi fost blândă, în schimb, dacă era lună plină, dar cerul înnorat, chiar ploi sau ninsori, iarna care bătea la uşă ar fi fost cumplit de grea, cu zăpezi abundente şi geruri năprasnice.

În ajun de Sfântul Dumitru, copiii au grijă să adune toată ziua vreascuri, coceni sau fel de fel de resturi vegetale uscate să le fie de ajuns pentru un foc pe cinste de cum se lasă seara. În multe sate ale Olteniei se obişnuieşte să se aprindă focuri pe la porţi sau prin locuri mai cuprinzătoare, pentru a se putea aduna în jurul lor cât mai mulţi localnici, cu mic, cu mare. Sunt focurile lui Sumedru, Sâm-Medru sau Sânmedru, la care se adună copiii şi tinerii, dar şi vârstnicii. În nord-vestul Munteniei, dar şi în Dâmboviţa şi Vâlcea, peste focul înteţit sar tinerii pentru a afla dacă au, în curând, şanse de căsătorie. Şi cei mici sar peste foc pentru a fi sănătoşi tot anul care urmează, strigând cu putere: “Hai la focul lui Sumedru!”. La lumina văpăii, femeile din sat le duc copiilor din roadele toamnei: mere, nuci, struguri, struguri, ofrande pentru sufletele celor plecaţi la cer. Când focul s-a mistuit, aceştia pleacă spre casele lor ducând cu ei câte un tăciune, având credinţa că, aşezat în livadă sau în grădină, vor avea parte de rod bogat anul următor.

Despre Sfântul Dumitru există în mentalul popular mai multe legende. Se zice că ar fi fost cioban şi n-ar fi ieşit din rost, fiind drept şi bun. Datorită curăţiei sale sufleteşti, ar fi reuşit să treacă peste ape fără să-şi ude picioarele pentru a ajunge la biserică, iar la slujbă, să-l vadă pe Necuratul însemnând pe un zapis păcatele celor prezenţi. A stat cu luare aminte la rugăciune, iar la final, când Ucigă-l-toaca ar fi tras cu dinţii dintr-o piele de bivol spre a-i atrage atenţia, l-a bufnit râsul, aşa că şi numele său a fost scris pe condică. “Slujba s-a isprăvit şi ciobanul a ieşit de la biserică. Dar acum, la întors, trecând peste ape, se udă până la glezne, iar prin râpi, se cufundă până la genunchi. (…) Mai pe urmă, s-a căit amar de ceea ce făcuse. Şi, ducându-se iar la oi, la munte, şi-a ispăşit păcatul prin post şi rugăciuni. Târziu de tot s-a aflat trupul pomăit şi neputrezit ca cei fără păcate. (…) Prin Bucovina se crede că e al patrulea sfânt făcut de Dumnezeu.” (Tudor Pamfile, “Sărbătorile la români”). Tot de la Tudor Pamfile aflăm că prin zona Muscelului se spunea că Sfântul Dimitrie Basarabov ar fi fost fratele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, fiind ţinut “pentru boale şi lovituri”, în timp ce primul  - “pentru a-i fi ferite vitele de stricăciunile lupilor”.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră