Unde mergem ? Concerte în weekend

28 Mar 2019 | scris de Alex Revenco
Unde mergem ? Concerte în weekend Galerie foto (2)

Vineri, 29 martie

Luna Amara live la Hard Rock Cafe. Una dintre cele mai explozive trupe de rock alternativ din Romania canta de la 22:30 la Hard Rock Cafe din Bucuresti. Fondata la Cluj in 1999 de catre Nick Fagadar si Gheorghe Farcas, Luna Amara s-a impus pe piata muzicala locala prin versurile de protest si grunge-ul dus la nivel de arta. A fost supusa cenzurii dar mereu a tinut capul sus si in 16 ani a lansat patru albume si un DVD. Anul acesta au fost premiati la METALHEAD Awards pentru “Live la Conti” (Best Romanian alternative Release). Alaturi de vocea puternica a lui Mihnea Blidariu, Luna Amara a reusit sa urce pe aceeasi scena cu trupe precum Deftones, HIM, Rammastein, Iggy Pop sau Amorphis. Biletele sunt 65 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (număr limitat de bilete), 45 de lei, cu loc la masă, în sală, fără loc, în picioare- 45 de lei și se găsesc la: https://www.iabilet.ro/bilete-concert-luna-amara-37723/

Concert Sarmalele Reci @The PUB is Live Music. Versurile lor, scrise cu artă şi forţă în limba română, sînt considerate drept cele mai originale şi mai emblematice pentru societatea românească post `90. Sarmalele Reci, una dintre cele mai iubite trupe românești ale tuturor timpurilor, urcă pentru prima dată pe scena The PUB, într-un concert electric de zile mari. Zoltán András (voce, kybds.), Emil Viciu (ch.), Gabriel Drăgan (tobe), Mircea László Horváth (kybds), și Vladimir Săteanu (bass) aduc cele mai cunoscute hituri Sarmalele Reci la KM 0 al muzicii LIVE. Lasă muzica bună să te ghideze către locul în care distracția între prieteni e chiar la ea acasă! Ne vedem la Universitate, în spatele statuilor, pe Regina Elisabeta 9. Suport artiști: 35 lei Pentru că sprijini artiștii și muzica live, prima bere e din partea casei. Bilete pe: https://www.iabilet.ro/bilete-sarmalele-reci-live-la-the-pub-40391/,  Rezervări la: 0728 843 782

Concert Semne & Ohhimark în Club Underworld, str. Colței 48. In acest nou an Fenrir's Lions are placerea de a va invita la un concert care va avea in componenta sa Trupa Semne si Ohhimark, care va vor servi cu ritmuri si pasaje muzicale de Rock Alternativ si respectiv Metal Progresiv, toate intr-o singura seara in club Underworld. Trupa de rock alternativ SEMNE a aparut in anul 2007, la initiativa vocalului Adrian Tanase de la Tapinarii, alaturi de Ionut Ivana (ex-Dracula), prieten din copilarie al lui Tanase - cei doi cantand impreuna in mai multe trupe de-a lungul anilor (din 1996) - si de Victor Adrian Rus, chitaristul trupei 9,7 Richter. Au fost cooptati imediat Cornel Stanchi (la tobe) si Alexandru Marian Ganea (aka Andu) la chitara. Primul concert a avut loc la festivalul Zapping Through Culture, in recital, in septembrie 2007 in Club A. Dupa ceva timp, Adrian Rus a parasit trupa si un al doilea chitarist s-a alaturat trupei SEMNE, acesta fiind Ionut Alferaru, si el prieten din copilarie al lui Tanase, cu o istorie de trupe si cantari cu vocalul SEMNE si Tapinarii. A urmat un concert in Big Mamou, pentru ca la o luna diferenta, trupa sa iasa pentru prima oara “in tara”, si anume la Brasov, in Club Scena. Dar si chitaristul Andu a trebuit sa plece, mutandu-se in Brasov. Locul lui va fi ocupat de Mircea Ungureanu (Mysha) de la trupa Za-duff si Folk Frate. Pe 12 august 2008, trupa a cantat in Hand Vama Veche. A urmat un concert in Iron city si unul in Big Mamou. In octombrie, Mysha a decis sa paraseasca trupa si sa cante numai cu Za-duff, avand un an greu si trebuind sa lanseze primul lor album. S-a luat decizia atunci ca SEMNE sa cante cu un singur chitarist si sa nu se mai chinuie sa caute altul. Primul concert, in aceasta formula, a avut loc la L.A. Birou urmat de o cantare in Big Mamou. Formula fiind definitivata, s-au apucat si au tras prima lor piesa in studio, in 2009. „Fum” a devenit primul single SEMNE sI a stat 3 saptamani la Romtop City FM, apoi au fost invitati la “Sala de repetitii” la Radio3net. Pe 1 martie 2009, SEMNE au filmat primul lor videoclip in clubul Avast, personaje principale fiind Ovidiu Mihailescu si Ruxandra Chelaru. Videoclipul a fost lansat tot in Avast pe 27 martie. Invitati speciali la show-ul de lansare au fost Tapinarii, 9,7 Richter si Old News. Inaintea lansarii au fost invitati la emisiunea Tonomatul DP2 pe TVR 2. Cand sansa se parea ca le surade baietilor, Ionut Alferaru a trebuit sa plece in Germania, parasind trupa. Chitaristul nou se va numi Adi Moisoiu. Un ultim concert cu Alferaru la chitara a avut loc in Big Mamou. Trupa SEMNE e invitata si la emisiunea Antidot a lui Viorel Grecu pe Radio Lynx. Fostul chitarist Andu se va intoarce in SEMNE pentru scurt timp. Andu nu va ramane, in schimb site-admin-ul Tapinarii, Razna (Mihai Caluseriu), ocupa locul ramas liber la chitara. A urmat turneul 2 in 1, in perioara 14-15 august 2009, in Vama Veche si Constinesti - la Hand si Whitehorse - si a reunit cele doua proiecte ale lui Adrian Tanase, Tapinarii si SEMNE. Din pacate,si tobarul Cornel paraseste trupa, deoarece pleaca in Franta. A urmat un concert la petrecerea Radio3net. Pentru ca nu avea tobar, SEMNE l-a imprumutat pe Mishu Dumitrascu, de la 9,7 richter. Pentru un concert. Dupa indelungi cautari, tobarul ales a fost Mihnea Dobrota, pe care-l stiti de la trupa OCS, insa, nu a putut face fata in doua trupe. Asa ca, actualul tobar din SEMNE este Mishu, de la 9,7 Richter. SEMNE au cantat la o petrecere Radio3net, apoi au facut o reuniunie (in Iron City) cu fostul tobosar Cornel, care a revenit in tara pentru ceva timp. Au cantat intai in Twice Reinvented intr-un Maraton muzical caritabil, apoi au sarbatorit 3 ani de la infiintare in Iron City. Urmatorul concert a fost in iunie la Moto rock festival – Ciolpani si tot in iunie, in club Underworld. Urmeaza un concert in Vama Veche, la Baza sportiva, pe 4 iulie. Din motive obiective si cu parere de rau, basistul Ionut Ramon Ivana a parasit trupa Semne dupa 3 ani de cantat. Urmand o iminenta plecare in SUA si chitaristul Mihai Caluseriu paraseste trupa. O schimbare de componenta are loc. Dupa ceva timp de cautari, la bass ni se alatura Dan Gaina (ex-Fara Zahar) si Dragoi Vasilela chitara, urmat de Catalin Lungu, tot pe chitara. Dar componenta se va schimba din nou. Dan Gaina va deveni tatic si se va retrage, la fel si Dragoi Vasile. Dar noua formula va fi nu numai binevenita ci si surprinzatoare. Chitaristul MIhai Caluseriu si basistul Ionut Ivana se intorc in trupa. Pana la o aparitie in noua formula, Semne au realizat si al doilea videoclip din cariera, la piesa Should. Ideea clipului fiind un scurt reality show de 2 minute si 50 de secunde. Filmarile si actiunea au avut loc pe drumul catre concertul din Baza Sportiva Vama Veche si la locul cantarii. Imaginea a apartinut membrilor trupei. Au urmat concerte, si un nou membru se va alatura fratiei Semne. Sorin Mihai Popa la a doua chitara. Dupa un alt concert la Bongo Art club in vara anului 2011 in Vama Veche si alte concerte in Rock n Regie, Iron City, Control Club, El Grande Comandante si club A, trupa a intrat in studio. Doua dintre piesele de pe disc le gasiti si aici pe pagina. Trupa Semne a ocupat locul 10 la Trofeul Club A - Avanpost Rock. Dupa o pauza de aproximativ un an, Semne va reveni cu o noua componenta si un suflu cu totul si cu totul nou, in formula: Adrian TANASE- voce, Alex Florescu - chitara, Angela MIhalcea - bass, Mihai Nicolau - tobe. Apoi dupa un recital la trofeul club A, MIhai Nicolau va fi inlouit cu Stefan Lucian. Din cauza unei lipse de timp, inca o pauza are loc, dar in 2017, se incearca din nou o reuniune. Chitaristul Mihai Caluseriu si chitaristul Sorin Mihai Popa revin in trupa alaturi de basistul Ionut Ivana, iar la tobe ni se alatura Marius Cretu. Un prim concert de revenire a avut loc la QFest si pe 13 decembrie la Moshociclistii alaturi de Trooper si Zaibar. Rock Alternativ. Componență: Adrian Tanase- voce, MIhai Caluseriu – chitara, Sorin Mihai Popa -chitara, Ionut Ivana – bass, Marius Cretu – tobe. https://www.facebook.com/trupaSEMNE/. Ohhimark este o trupă franco-română din București de progressive metal cu tentă ambientală care a luat nastere in anul 2017. Inspirați de Tommy Wiseau, ei fac ce le place în ciuda tuturor dificultăților. Printre influențele lor se numără Tool, Leprous, Haken, Karnivool și The Room. Cele mai mari reușite ale trupei sunt concertul de la Posada și faptul că agentul de la Leprous le-a răspuns când au vrut să deschida concertul pentru ei. Progressive Metal, https://www.facebook.com/ohhimarkohm/. Acces public: 19:00, recitalurile încep la ora 20:00. Suport artiști 20 lei (la intrare in ziua concertului). Fotografiatul si filmatul sunt PERMISE pe durata concertului. Este INTERZIS cu accesul bauturilor aduse din afara pub-ului.

Lost in 13 va cânta pentru prima oară la JazzBook. Cu personalități distincte, dar un simț comun al creativității spontane, cei 6 tineri muzicieni reușesc să creeze un sound modern. Muzicienii vor prezenta în acest concert compoziții proprii, la care au lucrat în ultimele luni. Povestea trupei a început datorită unei idei spontane în sala 13 a Universității de Muzică…și continuă cu entuziasm. Maria Gabriela Simandi – voce, Sergiu Bivol – trompetă, Sergiu Chirileasa – pian, Lavinia Iancu – chitară, Laura Benedek – chitară bass, Andu Devesievici – tobe. Suport artiști-25 de lei, Rezervari- 0752.206.746. 50% reducere pentru studenți.

Alternosfera revine la tradiționalul Concert #dinBasarabia, alături de Gândul Mâței, Via Dacă, Alex & The Fat Penguins și Mozambic Filarmonic. Pentru al cincilea an consecutiv, evenimentul se va desfășura la Arenele Romane (cort încălzit), cu prilejul aniversării Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918). Evenimentul este organizat de DinBasarabia, cu sprijinul Institutul Cultural Român și Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni. Biletele sunt disponibile pe iaBilet.ro și în rețeaua Iabilet, cu următoarele preţuri: Presale: 75 lei – Normal Circle; 100 lei – Golden Circle la https://www.iabilet.ro/bilete-concert-dinbasarabia-editia-v-40497/ În ziua evenimentului și la intrare: 95 lei – Normal Circle; 120 lei – Golden Circle. Prețurile biletelor includ toate taxele și comisioanele. Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit.

Folk, Frate! și plec la mare , ultimul concert din Stuf Vama Veche, str. Berzei 25 A. Vineri seară ne luăm rămas bun de la reședința noastră de iarnă cu un super-party care să ne-aline dorul până la marea întâlnire cu marea. Prietenii de la FolkFrate ne cântă de dor și ne-antrenează la dans, într-un concert de senzație. Intrarea este liberă. Toți prietenii tăi sunt invitați. Rezervari la: 0724788388.

Loredana și trupa Agurida revin la H, începând cu ora 23:15. Biletele sunt Categoria A (parter, în fața scenei cu loc la masă) - 115 lei, Categoria B (acces general cu loc la masa) - 75 lei, Categoria C (părțile laterale cu loc la masă) - 45 lei. “Loredana a revoluționat industria muzicală din România, ridicând, an de an, nivelul show-urilor, care se situează la cele mai înalte standarde internaționale. Producția grandioasă și prestația artistică fără cusur a Loredanei au cucerit publicul și presa de specialitate”.

Sâmbătă, 30 martie

Mircea Vintilă (foto) și trupa Brambura cântă la H, de la ora 19.00. Îndrăgitul artist sărbătorește peste 50 de ani petrecuți pe scena muzicală din România, la doar o săptămâna de la împlinirea vârstei de 70 de ani. Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor '70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al trupei Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară. Bilete-Categoria A (în fața scenei cu loc la masă) - 40 lei, Categoria B (acces general cu loc la masă) - 20 lei

De la ora 20.00, Green Hours prezintă: concert Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu “Supărată sunt pe lume". Corina Sîrghi, cu muzica mahalalelor în fundal, alege să completeze peisajul urban cu o voce atemporală azi, dar tot atât de specială, reușind astfel să reînvie romanțele și folclorul într-o notă deopotrivă actuală și nostalgică. Taraful Jean Americanu’ este alcătuit din “Jean” aka Shaun Williams (acordeon), de origine din Ohio, e un muzicant și cercetător care s-a stabilit la București în 2016, pentru studii de doctorat. În muzica lăutărească a găsit povești care sunt în același timp atemporale și înrădăcinate în trecutul României multi-etnic și multi-stratificat. Lăutarii cu care a lucrat l-au botezat Jean Americanu'. Marian Mirea (vioară) este absolvent al Liceului de Muzică Dinu Lipatti şi al Universitătii Spiru Haret, are o bogată activitate concertistică și este membru al Ansamblului Ciocârlia, al Orchestrei Societății Române de Radiodifuziune şi al Orchestrei Naționale de Folclor. A susținut concerte în țări precum Germania, Franța, Elveția și Japonia, și a înregistrat numeroase discuri alături de Gabi Luncă, Ion Onoriu, Toni Iordache, Maria Ciobanu, și Marcel Budala.  Marian Serban (țambal) vine dintr-o familie cunoscută de țambalagii (inclusiv maestrul Nicolae Feraru) și cântă de la vârsta de 7 ani. Din 1994 trăiește în Italia, unde a colaborat cu diverse formații, soliști și compozitori - între alții Elvis Costello, Ennio Morricone, Ute Lemper și Roby Lakatos. Cristian Mirea (contrabas) este absolvent al Liceului de Muzică Dinu Lipatti și este student în anul III al Universității Naționale de Muzică București, clasa contrabas. A susținut numeroase concerte in Belgia, Danemarca, Italia, Portugalia, și Franța, cu muzică lăutărească, clasică, café-concert și jazz. Programul include interpretări ale cântecelor popularizate de Maria Tănase, Ioana Radu, Gabi Luncă, Romica Puceanu și alții. Intrarea este: 30 lei – achitat în avans, pînă în preziua evenimentului, la sediul nostru, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485, 40 lei – achitat în ziua evenimentului, (redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică – în limita a 6 locuri, cu rezervare prealabilă la rezervlagreen@gmail.com)… și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului.

La TNB, sala Studio, Săftița (balkanic project) by Marius Mihalache cu invitat special, Ovidiu Lipan Țăndărică. Nici cea de-a patra întâlnire din acest an, dintre Săftița lui Marius Mihalache și publicul ei, nu poate trece neobservată. Noul ei invitat este Ovidiu Lipan Țăndărică. Sâmbătă dimineață se vor pune în vânzare biletele, pe care le veți putea achiziționa online - pe www.mystage.ro sau de la Casa de bilete a TNB. Marius Mihalache, muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice, va fi acompaniat pe scenă de : Arabela Nicolau (voce), Lorin M. Mihalache (tobe), Marius Gagiu Mandela Gajol (flaut, caval), Nicu Baran (bass). Titlul concertului, Săftița, este inspirat din folclorul românesc adus pe ritmuri balkanice. Este un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval și flaut, și alte instrumente clasice din folclorul românesc. Concertul începe la ora 20.00.

Trei Parale prezintă: România. 100 de minute, la Clubul Țăranului, ora 20.00. România 100 de minute este un proiect ce s-a născut în anul centenarului Marii Uniri. Programul a fost prezentat anul trecut în câteva orașe din țară iar formația dorește să continue și în 2019 această călătorie sonoră în România de acum 100 de ani. De-a lungul celor 100 de minute publicul împreună cu formația străbat întreaga Românie unită de la Nistru până aproape de Tisa și din Maramureș până la Dunăre. Repertoriul este alcătuit folosind culegeri vechi de folclor de la începtul secolului, realizate între altele de Constantin Brăiloiu, Tiberiu Brediceanu, Bela Bartok, Dimitrie Vulpian și alții. Grupul dorește să prezinte o uimitoare varietate de instrumente: fluiere de toate felurile (fluier obișnuit, fluier gemănat, fluier fără dop, caval), drâmbă, cimpoi (2 tipuri diferite), țiteră, dobă (violoncel popular percutat) în acompaniamentul de cobză, vioară, contră, contrabas, diverse instrumente tradiționale de percuție (dairea, tobă, tobă mare cu cinel). Programul atinge cateva puncte esențiale ale culturii tradiționale române precum doina sau balada Miorița. Interpreți: Florin Iordan: fluier fără dop, caval, cimpoaie, țiteră, cobză, braci, dobă (violoncel percutat), Daniel Pop: voce, fluier, fluier gemănat, tilincă, drâmbă, Mihai Balabaș: vioară, Beatrice Iordan: cobză, voce, contrabas. Intrare- 35 de lei. https://eventbook.ro/music/bilete-concert-trei-parale

Duminică, 31 martie

Godsmack (foto 2) live la Arenele Romane, ora 20.00, invitati speciali pentru showul de la Bucuresti fiind Like A Storm din Noua Zeelanda. Cele două formații vor canta la Arenele Romane si pe 1 aprilie, biletele fiind in vanzare aici https://www.iabilet.ro/bilete-godsmack-in-concert-la-bucuresti-si-pe-1-aprilie-37659/. Pentru 31 martie, bilete se vor gasi si la intrare. Initial anuntat in 2018, showul s-a reprogramat pentru 2019. Biletele deja cumparate raman valabile. Godsmack s-a format in 1995 si a scos 7 albume de studio bucurandu-se de un succes international rapid. Trei dintre albume au fost consecutiv numarul 1 in Billboard 200, si anume: "Faceless", "IV" si "The Oracle". Au avut si 23 de piese in top 10 radio hits in Statele Unite, dintre care 17 au fost in top 5, un record pentru un artist rock. Cel de-al saptelea album a fost lansat pe 27 aprilie 2018 si se intituleaza: "When Legends Rise". Inca de la infiintare, Godsmack au fost in turneul Ozzfest de mai multe ori, au cantat la cele mai mari festivaluri internationale si au umplut arene in jurul lumii. Trupa a vandut peste 20 de milioane de albume in mai putin peste 10 ani. In cinstea lor dupa succesul celui de-al saselea album "1000hp", orasul Boston are "Ziua Godsmack" pe 6 August, prin decretul primarului Marty Walsh. Biletele au urmatoarele preturi: presale :165 lei Acces General, la intrare: 180 lei Acces General. Se pun in vanzare doar 1800 de bilete. Concertul are loc in cort incalzit. Goden Circle, zona din fata scenei este sold out.

Suflet în culori, concert caritabil la Sala Auditorium a MNAR, începând cu ora 19.00, Pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland Romania, Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, în parteneriat cu Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Wagner Arte Frumoase si Povesti, Floria, organizează cea de-a VI-a ediție a evenimentului cultural “Suflet în culori”. Eveniment prezentat de jurnalista Alice Nastase Buciuta. Concertul caritabil de muzică clasică, a luat fiinţă ca o îmbinare a dorinţei Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură de a oferi sprijin pentru persoane aflate în dificultate şi a obiectivului Asociaţiei Help Autism – de a susţine recuperarea copiilor diagnosticaţi cu autism. Este al șaselea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul acestui evenimentul cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor 500 de copii din asociație. La ediţia din acest an, suntem onorați de prezența ansamblulului IMAGO MUNDI (Oana Ivașcu - oboi; Daniel Ivașcu – percuție; Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu - cobză, chitară; Ștefan Barbu – vioară; Adrian Buciu – flaute; Andreea Țimiraș – violoncel; Cristian Stănoiu - proiecții video live), care se alătură susținerii copiilor cu autism. Vă invităm ca împreună să transformăm miracolul muzicii în miracolul recuperării copiilor cu autism. Pentru a participa la eveniment puteți intra pe link-ul https://helpautism.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=7734 pentru a dona o oră de terapie copiilor speciali. Fondurile colectate din participarea la eveniment vor fi direcționate către programele de terapie ale copiilor cu autism din cadrul de Asociației Help Autism.

Traffic Strings, în concertul Perpetuum Jazz, la Sala Radio, ora 19:00. Atât armoniile specifice, cât și complexitatea ritmică ce caracterizează acest gen muzical, vor fi aduse în lumină prin intermediul unor lucrări compuse de mari nume ale jazz-ului - Herbie Hancock, Miles Davis, Louis Armstrong, John Coltrane și alții, cât și piese cu influențe sonore românești. Într-o provocare atât pentru membrii trupei și deopotrivă pentru auditori, pe 31 martie, la Sala Radio, sonoritățile naiului și ale instrumentelor de coarde, împreună cu cele ale pianului și percuției se vor împleti, în dorința de a inova, într-un mix inedit orchestrat în versiunea pentru Traffic Strings de Lucian Moraru, inițiatorul formației. Nu rataţi acest concert. Veți asculta un sound nou şi original încorporat într-un stil de interpretare unic, plin de emoţie şi virtuozitate, marca inconfundabilă Traffic Strings.

Spectacol aniversar Vasile Muraru și Roberta Crintea la Sala Palatului, ora 19.00. Artiști ai scenei românești, actori, interpreţi de muzică uşoară şi populară se reunesc la Sala Palatului din Bucureşti cu ocazia unui spectacol aniversar dedicat actorului Vasile Muraru (40 de ani de activitate) și interpretei de muzică populară, Roberta Crintea (20 de ani de activitate). Invitații celor doi sărbătoriți sunt actorii Alexandru Arșinel, Valentina Fătu, Jean Paler și Văru’ Săndel, interpreții de muzică ușoară Raoul, Lorenna și soliștii de muzică populară (acompaniați de Orchestra Națională “Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros), Steliana Sima, Mariana Ionescu, Petrică Mâțu Stoian, Mioara Velicu, Gelu Voicu, Simona Dinescu, Ion Paladi, Maria Constantin, Nicolea Datcu, Claudia Torop, Olguța Berbec, Mariana Deac, Cristina Gheorghiu, Leontin Ciucur, Florentina și Petre Giurgi. Biletele (VIP - 200 lei, Categoria I - 150 lei, Categoria II - 100 lei) s-au vândut în totalitate.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră