Unde mergem? Concerte din weekend

20 Noi 2019 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend Galerie foto (3)

Vineri, 22 noiembrie

Concert "Lumea toată e un circ", Iris live la Circul Metropolitan, 20:00 - 23:00. “Lumea toată e un circ” este cel mai recent material discografic lansat de formația IRIS {foto 2), iar concertul va fi conturat în această direcție, cu ajutorul oamenilor de la circ, dar și a unor invitați surpriză ce vor performa alături de trupă. Proiecții video la calitate excepțională, jocuri de lumini și sunet, plus efecte speciale realizate cu ajutorul tehnologiei de top vor fi perfect combinate cu muzica rock de calitate în cadrul concertului “Lumea toată e un circ”. Concertul “Lumea toată e un circ” este unul conceptual care dorește să transpună muzical diverse sentimente firești, trăite de fiecare dintre noi de-a lungul vieții, cu ajutorul pieselor legendare și celor noi ale trupei IRIS. Cu o istorie de peste 44 de ani în industria muzicală, trupa IRIS, fondată de bateristul Nelu Dumitrescu  împreună cu Nuțu Olteanu și Emil Lechințeanu, vine în atenția publicului cu un concert extraordinar ce poartă numele celui mai recent album lansat pe piață, “Lumea toată e un circ”. Acest eveniment este organizat de Sprint Music în colaborare cu Fundația culturală IRIS și MediaPro Music. Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro  și în magazinele partenere.

Extra Time Acoustic Sessions: RoadkillSoda, 19:30 - 22:30. Doamnelor, domnilor, dragi prieteni. Ne era dor de baietii de la RoadkillSoda, asa ca i-am invitat sa ne cante si sa ne incante vineri seara pe 22 noiembrie. Ca sa incepem weekend-ul cum trebuie. RoadkillSoda şi-a început activitatea în 2011, iar pentru cei care au chef de iureş, caută un soundtrack pentru o stare chill sau sunt blocaţi în paradoxul de la mijloc, sound-ul celor de la RoadkillSoda îşi face treaba şi gâdilă starea care trebuie. Ceea ce a început ca un proiect într-o cameră obscură şi plină de fum, a devenit treptat o trupă care reprezintă cu adevărat esenţa stoner rock-ului, atât local, cât şi în afară: vibe-ul anilor ’70 combinat cu riff-uri şi solo-uri care îţi fac piele de găină, linii de bass grele, toate presărate cu o voce intensă şi ritmuri care îţi pun sângele-n mişcare. Combinaţia perfectă care îţi ridică starea doar ca să te izbească la următorul riff. RoadkillSoda înseamnă: Mihnea Ferezan [chitară], Victor Ferezan [bass], Flavius Ardelean [tobe], Andrei Gherghel [voce]. Clubul Extra Time este pe str. Lipscani 82A.

The Groovy Bastards live @ Stuf Vama veche, Strada Berzei 25, 22.00- 01.00. Muzica lor funk, e jazz, e rock, e reggae... e dans. Am putea să vă scriem aici lista de festivaluri la care au cântat sau la care au luat premii sau am putea să vă spunem că au deschis pentru Bumblefoot (Guns and Roses) sau Marco Mendoza (Whitesnake), am putea... dar nu facem asta. Vă spunem doar că ei sunt The Groovy Bastards și pe 22 noiembrie vin în Stuf cu inima deschisa si cu poftă de party! Ioana Vișinescu – vocal, Andrei Bălașa – chitară, Alex Mușat – tobe, Șerban Mateescu – bass. Intrarea este liberă. Desigur. Rezervă-ți o masă la: 0724 788 388

Tragic - lansare allbum, Mirrors, în club Fabrica, ora 19.00. TRAGIC revine cu indelung promisul follow-up al EP-ului "Cronos" (2014). MIRRORS este primul material de studio full-length al trupei. Inregistrat, mixat si produs de Andrei Spataru aka OASE / OsimetriC, albumul  cuprinde 7 piese compuse in perioada 2014-2019, precum si un remix-surpriza. Conceptul grafic poarta semnatura lui Marius Andrei Dima aka MAD / Mars and Daemons, un mai vechi colaborator al trupei (remixul EP-ului "Cronos", 2015). Acelasi MAD semneaza si regia, montajul si productia celui mai recent videoclip TRAGIC, cel al piesei STAINED, al treilea video release de pe albumul MIRRORS dupa LEFT BEHIND si SOLARIS. MIRRORS va fi disponibil in format fizic in ziua concertului, alaturi de o editie limitata de tricouri, precum si in varianta digitala. TRAGIC inseamna Lex (voce), Tavi (chitara), Adi (bass) si Ovidiu (tobe). Înaintea lor va urca pe scenă VISIONS OF MADNESS, o trupă din București de hardcore apăsat și întunecat. Piesele lor sunt pline de riffuri dark, pasaje sludge cât și o energie aparte, hectică. Ei interpretează între teme precum probleme existențiale și sociale, ale degradării umane, a lipsei de valori cât și ale nedreptăților de zi cu zi. Andreea – Voce, Florin – Tobe, Andrei – Chitară, Sorin – Bass. https://visionsofmadness.bandcamp.com/releases. Bilete, online - 15 Lei, https://bit.ly/2pGqyxj, la Intrare - 25 Lei

Dimitri’s Bats Live in Control - You Make the Video. Facem clip la “Lights Out”! Avem concert și vrem să ne ajutați să facem un clip. Punem la dispoziție 50 de aparate foto de unică folosință pe film (27 de cadre fiecare). Vrem să vedem concertul prin ochii voștri, fiecare are o perspectivă unică și ne-ar placea să participați la realizarea clipului. Deveniți creatorii surprinzând atmosfera din timpul concertului. Dacă îți sună bine și vrei sa îți rezervi o cameră te rugam sa completezi formularul:  https://forms.gle/Z36sQWKb4Dm5pQbn9. În cazul în care vrei să vii cu camera ta, feel free to do so. Vă încurajăm să surprindeți concertul și prin lentilele telefonelor voastre / camere personale, orice fel de footage este binevenit. Le puteți trimite la dimitrisbatsofficial@gmail.com. Dacă ați rezervat cameră, pentru ridicarea ei vă rugăm să ajungeți la club până la ora 21:00. În cazul în care nu ajungeți în timp util, camerele vor fi redistribuite. Toate camerele foto primite vor fi returnate după concert pentru developare. Dimitri's Bats cântă rock alternativ cu influențe electro-pop. Trupa are o abordare eclectică ce se potrivește perfect atât live pe scene de festival sau de club cât și pe dancefloor, în nopți târzii. Cu un EP de debut, „Mess”, lansat în toamna lui 2018, Dimitri’s Bats lucrează acum la noi piese pentru un viitor material de studio. Site: https://dimitrisbats.com, Facebook: http://fb.com/dimitrisbatsofficial, YouTube: https://www.youtube.com/dimitrisbats. Acces public- 20.00, concert- 21.00. Bilete: https://eventbook.ro/music/bilete-dimitri-s-bats-control 20 de lei - Presale, 30 de lei- La intrare

Cuvinte și necuvinte (exclusive show, masterclass, film) cu Ciocu’ și Crivăț la Muzeul George Enescu. Rock House Events vă invită de la ora 19:00, la Palatul Cantacuzino - Muzeul Național "George Enescu" (Calea Victoriei nr. 141) să celebrăm împreuna Anul Cărții. Evenimentul include un show exclusiv al artistului Mircea Vintila, un masterclass susținut de Florin Crivăț Tibu, liderul, compozitorul și textierul grupului Bucovina, precum și lansarea volumului de texte pentru rock și folk și premiera documentarului Cuvinte si necuvinte, în regia lui Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis. Organizatorii dedică evenimentul memoriei celui care a fost unul dintre sufletele rockului din România, Leo Iorga. Proiectul „Cuvinte și necuvinte - versuri pentru muzica de astăzi” își propune celebrarea Anului Cărții prin organizarea unui concurs național de creație poetică, publicarea unui album bilingv de texte pentru muzica românească contemporană și organizarea unui eveniment în București care să aduca laolalta compozitori, poeți si interpreți care vor susține dezbateri deschise publicului larg. În urma concursului cele mai expresive versuri în variantă bilingvă româno-engleză vor fi integrate într-un volum care, alaturi de texte ale unor creatori consacrati, să promoveze creația poetică contemporană și să constituie totodata un instrument pentru compozitorii și artiștii din muzica românească folk și rock care doresc să lanseze noi piese muzicale adresate totodată publicului românesc și celui internațional. Volumul va fi lansat in cadrul unui eveniment care va debuta cu proiecția unui material video realizat de către promotorul proiectului, Rock House Events, care va reda momente din concertele filmate ale unor artiști și formatii românesti de muzica rock si folk, material video care va pune accent pe versurile unor piese devenite șlagăre. Evenimentul va oferi și căteva elemente de surpriza publicului. Întrucât Rock House Events s-a  născut ca o structură de economie socială, evenimentul îi va prezenta pe doi tineri cu abilități speciale. Astfel, Mădălin Grădinaru și Luca Stancu vor fi acompaniați de chitaristul și profesorul lor Iustin Petrescu într-o interpretare deosebită a unor piese simbol. Seara va avea ca nucleu central ideea de muzicalitate a poeziei, idee ce va fi pusă în valoare printr-un mini-recital susținut de interpretul și compozitorul Mircea Vintilă, în lumina inspirației pe care poezia de calitate a exercitat-o asupra activității componistice a acestuia. Mircea Vintila va exemplifica cum poezia lui Nichita Stănescu„ Frunză verde de albastru” l-a inspirat să scrie celebra piesă pe care o interpretează cu emoție de fiecare dată. Așa cum spuneau criticii literari, „ înainte de a ajunge la "necuvinte", la însăși negarea lor, poetul forțează limitele semanticii și ale sintaxei, într-o paradoxală construcție lirică”. Forța versului de a propulsa cititorul/ascultătorul într-o lume fantastică reprezintă punctul de plecare al demersului componistic pe care Mircea Vintila vrea să îl prezinte publicului într-o manieră dublă - printr-un scurt masterclass despre importanța textului într-o compoziție muzicală exemplificand apoi, în cadrul unui recital de muzica. Mircea Vintila va oferi publicului informații inedite despre amiciția și colaborarea sa cu poetul Nichita Stănescu. Reprezentantă a curentului folk metal, formația Bucovina fascinează generații tinere și foarte tinere de ascultători. Artistul vocal și textierul formației, Florin Tibu, va susține alături de Mircea Vintila masterclass-ul adresat tinerilor textieri si publicului larg. Proiectul este susținut de Muzeul Național "George Enescu" și co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Programul Acces - Anul Cărții 2019.

Live is Life - Storytellers live la 15A, 20:00 - 23:00. La clubul din str.General Constantin Coanda 15A avem o seara de blues cu: Storytellers Acoustic Blues Project, adică Marcian Petrescu - muzicuta, voce, texte, povestiri și Mihai Tacoi - chitara, voce. Show special "Talking Blues" cu muzici, povesti si snoave ghiduse din istoria blues-ului. Suport artist: 30 lei. Rezervări la telefon: 0745 078 959.

Zoltan Butuc - Popas în toamnă, la  Casa Caragiale, 20:00 - 22:00, str. I.L. Caragiale, 21-23. "Am să te însoțesc ușor, Omule, brutal sau firesc, așa cum poemul o cere, cu respect și cu pretenția unei cuvioase așezări. Față în față. Doar noi și muzica. Și poezia. Și iar noi. Și iar toamna". Artistul Zoltan Butuc s-a născut în 1969, în Braşov, și este Cetățean de Onoare Al Coloniei Literare Petrila. În 1995, a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. În 1993 i s-a decernat Premiul pentru debut UNITER, pentru rolul din spectacolul „Ora lynxului” de Per Olov Enquist, la Teatrul Odeon. A jucat în spectacole de teatru la Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, la Odeon, la Theatrum Mundi, Teatrul Act, Maria Filotti – Brăila. Pe marele ecran, a debutat în pelicula „Prea târziu” (1996), regizată de Lucian Pintilie, şi a avut roluri în alte peste 30 de filme de lung metraj. A fost nominalizat la „On Air Music Awards” 2015, la secţiunea „Cel mai bun folk al anului”. Recitalul său, „Pentru cei care iubesc limba poezească” a fost preluat de TVR, în cadrul stagiunii „Teatru în TVR” 2016. Discul său, „Frunză verde de albastru” este o întâlnire la un altfel de nivel cu chitara, care se lasă atinsă doar de mâinile lui calde și blânde, și poezia lui Nichita Stănescu, ale cărui cuvinte perfect îmbinate au parcă haruri duhovnicești, ascultă, curăță și vindecă. Pe Zoltan Butuc îl interesează readucerea la lumină a unor texte bogate în conținut și semnificații și readucerea basmului în cotidianul lipsit de aspirații înalte. Acces general- 40 de lei. Bilete www.iabilet.ro

Concert Retro Future și premiera REC - scurt metraj, la The PUB, ora 21.00. Trupa Retro Future a luat fiinta in anul 2008. Stilul abordat are influente din muzica rock, blues, jazz, funk, soul, pop. Recent a fost lansat primul album (Lume de Roboti). Trupa are în repertoriu si numeroase cover-uri reorchestrate în maniera proprie și va sustine un concert in deschiderea caruia va avea loc premiera publica a filmului de scurtmetraj REC. https://www.facebook.com/RetroFutureBand/. Intro & afterparty cu Julius: https://www.facebook.com/Julius-DJ-753996668123998/. Bilete-  20 lei

Concert Steffen Schlandt - organist al Bisericii Negre din Brașov, de la ora 19:30, la Catedrala Sfântul Iosif. În program: Max Reger-Introduction und Passacaglia op. 16,  BACH - Messerer – Ciacona,  F. LISZT - Evocation a Chapelle Sixtine, Improvizație. Steffen Markus Schlandt s-a născut în anul 1975 la Brașov. Educația muzicală o primește de la tatăl său Eckart Schlandt cu care începe pianul și orga. Urmează apoi cursurile facultății de muzică din Cluj la secția orgă (la prof. Ursula Philippi). În continuare studiază cu Prof. Christoph Bossert muzica bisericească la facultatea de muzică din Trossingen (Germania) și dirijat coral și de orchestra la Würzburg. A fost bursier al D.A.A.D. (institutului german pentru relații externe) și al serviciului „Diakonisches Werk”. Ca organist a concertat în numeroase țări din Europa precum Germania, Franța, Elveția, Suedia, Italia, Croația, Ungaria, România. A fost laureat al premiului D.A.A.D pentru rezultate deosebite. A obținut premiul II. la concursul internațional de orgă Schramberg 2001, și premiul pentru acompaniament de Lied la concursul din Würzburg 2003. Între anii 2001-2004 a fost corepetitorul societății „Bach” din Würzburg. Este inițiatorul festivalului de muzică sacră „Diletto musicale” din Prejmer care se desfășoară în luna august din anul 1999. Din septembrie 2004 este dirijorul corului ”Bach” și organist la „Biserica Neagra” și colaborează cu Liceul de Muzică Brașov ca profesor asociat pentru orchestră. În anul 2011 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Muzica de orgă din Brașov și Țara Bârsei”. În anul 2013 a terminat școala postdoctorala din cadrul UNMB București în cadrul programului MIDAS cu tema „Cantatele din secolele XVIII ale arhivei muzicale ale gimnaziului german din Brașov.

Asia Fest la Romexpo. Primul festival care promovează răspândirea tradițiilor și obiceiurilor orientale, revine în luna noiembrie cu a șaptea ediție cu tematica Colors of Asia. Între 22-24 noiembrie ne vom lăsa purtați senzorial de culorile Asiei, de la gusturile delicioase ale preparatelor, la culorile condimentelor, imprimeul ținutelor și până la auzul melodiilor tradiționale. Pregătește-te pentru 3 zile de spectacole cu muzică și dansuri specifice, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize pentru toată familia. Cost bilet: 10 lei. Copiii cu vârsta de până în 7 ani, însoțiți de un adult, au intrarea gratuită. Biletele se pot cumpăra  la intrare. Detalii: https://www.facebook.com/AsiaFestRomania/

Sâmbătă, 23 noiembrie

Machiavellian God - first album release party la club fabrica. "Psychosounds Music" va invita la evenimentul de lansare a primului material discografic al formatiei bucurestene MACHIAVELLIAN GOD (foto 1). Infiintata in toamana anului 2016, trupa a reusit in scurt timp sa compuna primele piese, iar aparitiile live au atras din ce in ce mai multi fani, acestia cunoscand deja o parte dintre piese. Ca o incununare a activitatii primilor ani, MACHIAVELLIAN GOD ofera fanilor primul album de studio - DIVINE FLAW, in format digi-pack. Pentru ca evenimentul sa fie complet, avem o serie de invitati speciali : W3 4R3 NUM83R5 (Brasov), APA SIMBETII (Bucuresti) si SHADOWS OUT OF TIME (Varna - bulgarii prezentadu-si de asemenea primul album ce va fi lansat oficial in Bulgaria pe 16.11.2019, tot prin intermediul "Psychosounds Music" ). Biletele se vor putea achizitiona din reteaua IaBilet.ro https://www.iabilet.ro/bilete-machiavellian-god-first-album-45415, 19 lei - primele 30 de bilete - SOLD OUT, 25 lei - ultimele 50 de bilete, 35 lei - pret dupa epuizarea biletelor de mai sus, valabil pana pe 22 noiembrie inclusiv, 50 lei - pachet VIP (include CD Machiavellian God + CD Shadows O​​​​​​ut of Time + bilet intrare) - 100 pachete VIP, valabile pana pe 22 noiembrie inclusiv. 40 lei - la intrare in seara concertului. Iată programul: acces public : 20.30, 21.00 - 21.40 : APA SIMBETII, 21.55 - 22.35 : WE ARE NUMBERS, 22.50 - 23.35 : SHADOWS OUT OF TIME, 23.50 - 01.00 : MACHIAVELLIAN GOD,  01.30 : after party in Encore. MACHIAVELLIAN GOD înseamnă Vlad "Flip" Plapcianu – Vocal, Mihai "Mike" Dinuta – chitară, Alex "Bastardu" Gheorghe – chitară, Valentin Cristocea – Bass, Emi Ravasel – tobe. https://www.facebook.com/MachiavellianGod, https://www.youtube.com/channel/UCLCkqYyup_DxM1_NlsmdfRA. W3 4R3 NUM83R5 - Schlager Metal (Brasov), Andrei Dusca – vocal, Alinesku – chitară, Marian Alecu – chitară, Horia Buzuleciu – tobe, Radu Snuff – bass. https://www.facebook.com/wearenumbers.band. APA SIMBETII - Black Metal / Death Metal / Experimental (Bucuresti), Mihai Dinca - chitară/voce, Adrian Constantin – chitară, Cristian Stege Stegeran – Vocal, Dragos Horodnic – bass, Teo Popp -tobe, https://www.facebook.com/ApaSimbetiiRo. SHADOWS OUT OF TIME - Melodic Power Metal (Varna) Georgi Dimov – Vocal, Stanimir "Stavry" Stavrev – Vocal, George Pehlivanov – Bass, Petar Velev – chitară, Gordan Kaloianchev – chitară, Valentin Deskov – tobe. https://www.facebook.com/shadowsoutoftimeofficial. Un eveniment "Rusidava Management & Psychosounds Music S.R.L." beneficiind de gazduirea calduroasa a cluburilor "Fabrica/B52".

Machiavellian God - Afterparty album release @Encore Club. Pentru ca noi, Machiavellian God, pastram traditia de a merge in Encore dupa orice concert, avem placerea de a va invita si pe voi dupa finalizarea recitalului ( 01:30)  pentru a ciocni cateva pahare si a schimba opinii legate de acest moment important din activitatea noastra.Muzica pe toate gusturile, impreuna facem playlistul!

Concert aniversar Mircea Vintilă 50 …70 la Hard Rock Cafe. Show-ul marchează primii 50 de ani de carieră și primii 70 de ani de viață ai marelui artist. Cele mai cunoscute și iubite piese ale lui Mircea Vintilă (foto 3) vor răsuna de pe scenă. Ne vom bucura să ascultăm printre altele și „Bricheta lui Fanel”, „Noros Cecer”, „Frunza verde de albastru”, „Draga Miruna”, „Pamantul deocamdata” sau „Hanul lui Manuc”. Sunt deja șapte ani de când Mircea Vintilă le oferă fanilor la final de an un concert în Hard Rock Cafe. Toate au fost ținute cu casa închisă. Cunoscut și ca Ciocu', Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor '70. El este cunoscut atât pentru activitatea sa solo sau cu formația de acompaniament Brambura, cât și ca membru al supergrupului Pasărea Colibri. A compus cântece pe versuri de Adrian Păunescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Florian Pittiș, Gheorghe Azap și alții. Este recunoscut pentru faptul că o parte dintre cântecele sale recreează atmosfera și farmecul Bucureștiului de odinioară.

Concert Cuibul @ La Mama · Clubul Țăranului, 20.30. Cuibul jonglează cu stări muzicale jazz, funk, folk și blues și adună în scenă muzicieni legendari de peste Prut Igori Dînga - Chitară, Voce, Lidia Scarlat – Voce, Andrei Boico – Bass, Dmitrii Sergheev – Saxofon, Matei Ivan – Trombon, Dmitrii Berdea – Tobe. Trupă-cult a scenei muzicale din Republica Moldova, cu o activitate artistică de peste 25 de ani, 8 albume lansate în română, rusă și engleză. Au cântat în deschiderea formațiilor The Cardigans și Morcheeba. După un repertoriu interpretat exclusiv în limba rusă, în anul 2014 Cuibul lansează albumul acustic “Vise Elementare” - primul album în limba română, lansat împreună cu Universal Music România. În 2018 trupa a revenit astfel la groove-ul dinamic ce o caracteriza la începutul anilor ‘90. Cea mai recentă lansare este EP-ul “Live in Studio”, înregistrat 100% live cu chitare electrice și o galerie frenetică a instrumentelor de suflat. EP-ul îi are ca invitați speciali pe suflătorii trupei Zdob și Zdub. Cuibul este cea mai longevivă trupă muzicală din Republica Moldova activă în prezent. AUDIO- https://band.link/liveinstudioep, https://band.link/Descantec, VIDEO https://youtu.be/gLQrpsn2L34, https://drive.google.com/file/d/1jTC_EvKKTDM6fYlNjwQdp2B4WtynlGFS/view?usp=sharing, SOCIAL MEDIA https://www.facebook.com/Cuibul/, https://www.instagram.com/cuibulmusic/. Preț Bilet: 40 de Lei, disponibile și pe www.iabilet.ro. Pentru rezervări sunați la 0721 102 101

Coven Clash - Lansare EP @ Silver Church, de la 19.30. În mai am lansat primul nostru single, "Rocket Science". Pe 23 noiembrie vom lansa şi primul nostru material discografic din istorie, "Bright Lights of the Day & the Dark Side Back of the Bus". EP-ul conţine 4 piese ce au fost atent înregistrare în cele mai eclectice locuri din Bucureşti şi Republica Moldova şi vă vor purta într-o călătorie de la începuturile garage-ului, prin subsolurile punk rock-ului şi până la cel mai nesimţit indie modern. Aşa cum ne place. - Coven Clash. În deschidere vă vor încălzi două trupe faine, fresh şi fancy. DayDay -o trupa alternative indie din Bucuresti, alcatuita din Andrei Erdei - voce / chitară electrică, Șerban Popadiuc - chitară electrică, George Irimescu - chitară bass, Robert Dahlquist – tobe, Tony Giorgi – clape, Ioana Negrea - voce backing, Ruka Furtună - voce backing. Green Shepherd este o trupă bucureşteană de stoner rock care a luat fiinţă la începutul anului 2019. "Cvartetul" Green Shepherd, abordează teme cu caracter personal ce se ivesc în viața fiecăruia, completându-le mai apoi cu tente groovy, alternative si psihedelice. Matei – bass, Marian – chitara, Marius – voce, Alex – tobe. Bilete, presale: 25 lei, https://www.eventim.ro/ro/bilete/coven-clash-lansare-ep-bucuresti-the-silver-church-1164393/performance.html și 30 de lei -la intrare.

De la 19.30, Concert Folk Boys Quartet la Beluga MC. Daniel Iancu, Puiu Cretu, Dan Caramihai si Teddy Tudoroiu. Sunt prieteni vechi, se cunosc de o viata si dupa ce au trecut impreuna si separat prin diverse grupuri si trupe,  au hotarat sa cante impreuna intr-un proiect muzical (ca tot e la moda acest concept!). Fiecare dintre ei isi va aduce talentul, personalitatea si experienta acumulata de-a lungul timpului, le vor pune in comun, activand cele mai sensibile corzi ale prieteniei lor pentru a cladi ceea ce ei numesc Folk Boys Quartet. Asadar sambata, 23 Noiembrie in Beluga Music & Cocktails are loc primul spectacol al celor de la FBQ! Bilete-30 de lei, Rezervări & info: 0752 525 353, Str. Lipscani 30-34, http://www.belugamc.ro

Duminică, 24 noiembrie

Concert smallman și Swanboy Music Release Party la Expirat Halele Carol. Sala Compresoarelor. Acces public-19.00, bilete: 30 lei - pre-sale, 40 lei – la intrare. Bilete disponibile în pre-sale via iaBilet.ro: https://www.iabilet.ro/site/event/47207/. Astăzi lansăm public acest proiect ambițios: SWANBOY MUSIC. Ce promitem noi? Că suntem mai mult decât doar o altă casă de discuri. Suntem o firma de management, distribuție și ilustrație muzicală, care se va angaja într-o mare varietate de proiecte muzicale, oferind servicii 360° artiștilor. Vă așteptăm să ne luați la întrebări și să vă dăm mai multe detalii la acest Release Party, unde îi avem ca invitați speciali pe smallman (BG). După concertul celor de la smallman vă dăm întâlnire pe ringul de dans. Gazdele de onoare, Andra Nicula & Ana Coman, v-au pregătit un playlist cu mult, mult dans. Intrarea este, întocmai ca decizia de votare, liberă. See you at the afterparty! Din 2001, anul în care s-au format, smallman este un exemplu de amestec fin de diferite stiluri muzicale. În ciuda sunetului lor metal clar, se remarcă și influențele balcanice. Până în anul 2014, trupa a scos 3 materiale discografice: "smallman" (2006), "Labyrinth of Present" (2010) și "Envision" (2014). Mai departe au continuat să descopere și să experimenteze cu diferite provocări muzicale și moduri de expresie. În 2016 se alătură proiectului artistul bulgar Ivan Shopov (COOH / Balkansky) și începe să contribuie la un nou stil, mai electronic de această dată. În același an scot încă un material, EP-ul "Inner Oceans". În prezent, ei lucrează la un nou material care îl include și pe instrumentistul Petar Delchev (Isihia, Kayno Yesno Slonce), care și-a mai făcut apariția la diverse concerte smallman și pe alte materiale. http://smallman-band.com/ https://www.facebook.com/smallmanband/, https://www.youtube.com/user/smallmanofficial. Proiectul Fine, It's Pink a prins contur în 2013, la Iași, îmbinând armonios elemente de trip-hop și dream-pop în jurul Ioanei Lefter (voce, clapă), o figură centrală puternic expresivă. Încărcat de mister, Fine, it’s Pink se joacă cu sunetele și texturile sonore, se inventează și se metamorfozează pornind de la o emoție, un gând, un gest… rezultând într-un act artistic compact, dar volatil și diafan în același timp. Primul lor EP, “Young Burns“, lansat în 2015, a fost catalogat ca un material fresh cu o personalitate puternică și s-a bucurat de apreciere atât pe scena muzicală autohtonă, cât și în rândul presei muzicale europene concentrată pe zona de indie pop/rock, dream-pop, electronica. “Lavender Garden” este albumul prin care trupa revine după o lungă serie de experimente sonore care au pus bazele sound-ului lor actual. “Lavender Garden” este un safe place în care ne retragem ori de câte ori presiunea din exterior devine insuportabilă; un loc care nu cunoaște timp și spațiu, în care gura de aer proaspăt este o resursă inepuizabilă. http://www.swanboymusic.ro/artisti/fine-its-pink/, https://www.facebook.com/FineItsPink/, https://www.youtube.com/user/fineitspink. Reprezentând scena Metalcore din orașul de origine, Brașov, încă din 2014, W3 4R3 NUM83R5 a câștigat într-un mod tenace și organic audiența prin abordarea muzicală și concertele energice consolidand acest gen muzical în România. Liniile melodioase ale pieselor, breakdown-urile brutale, growl-urile completate de elemente electronice pe alocuri au fost create pentru a oferi o experiență plăcută auditoriului în ansamblu. Albumul de debut, “NUM83R5“, a fost înregistrat și mixat la LowBass5 Studio din Deva de către Adrian “Bilă” Uritescu și masterizat la Rogue Planet Mastering Studio în New York de către Mike Kalajian, fără a omite aportul considerabil adus de Cristian Ianoș prin artworkul realizat. Lansarea albumului a avut loc în luna aprilie 2018 la puțin timp după premiera primului videoclip oficial pentru piesa “A New Dawn“, produs de Andrei Calmuc. W3 4R3 NUM83R5 a susținut multe concerte de club în România, fiind și opening act pentru trupe cunoscute, cum ar fi Carnifex sau At The Gates. De asemenea, a participat la mai multe festivaluri indoor sau outdoor, precum Rockstadt Extreme Fest, Maris Fest, Magura Wave Fest, Something For The Core si altele. În prezent, trupa lucrează la cel de-al doilea material de studio programat să fie lansat la finalul anului 2020. http://www.swanboymusic.ro/artisti/w3-4r3-num83r5/, https://www.facebook.com/wearenumbers.band/, https://www.youtube.com/c/W34R3NUM83R5.

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră