Unde mergem? Concerte din weekend

25 Oct 2018 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 26 octombrie

Hot Leeks live @ Clubul Țăranului, începând cu ora 21.00. Patru muzicieni pentru care blues-ul a fost intotdeauna o pasiune s-au decis sa se adune intr-un grup hotarat sa prezinte un repertoriu cat mai inspirat, in modul cel mai dinamic. Trei dintre ei sunt nascuti in Craiova, iar al patrulea la Pitesti - nu departe de Oltenia, asa ca aluzia legumicola (“leek”- praz) e mai mult decat justificata. Vocea impresionanta, cu un timbru fara egal a lui Paul Negoita, stilul inconfundabil al chitaristului George Baicea, virtuozitatea si inventivitatea ritmica a lui Vali Vatuiu si balansul solid al basistului Iulian Vrabete s-au contopit intr-un sunet unitar, puternic si exact. Experienta muzicala a fiecarui membru si vechea prietenie ce ii leaga face ca interpretarea lor sa dezvaluie cu usurinta toate nuantele ascunse ale cantecelor, intr-un echilibru perfect intre forta si sensibilitate. Invitat special: Adrian Mondescu, keyboards. Bilet: 35 lei, rezervari la tel. 0770 165 419.

La Muzeul Naţional Cotroceni, într-un loc incarcat de istorie si fast, dar si de amintiri ale unor evenimente speciale legate de “Marea Unire” are loc concertul artistului Adrian Naidin. Magnificele costume populare in care vor fi imbracate “domniţele”, vor da un plus de stralucire Salonului Cerchez – unde se desfăşoară evenimentul. Sunt invitati iubitori ai costumului traditional romanesc, colectionari, pastratori si purtatori ai acestuia, ai iei, dar si cei care le iubesc si doresc sa se bucure impreuna cu noi, chiar daca inca nu au in garderoba vesminte traditionale. Este un eveniment dedicat “Marii Uniri” si artizanilor acesteia, Majestatea Sa Regele Ferdinand I al Romaniei si Regina Maria.

De la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (Sala Auditorium, Str. Ştirbei Vodă nr. 1), Orchestra „KamerArt”, într-un concert extraordinar, sub bagheta maestrului Horia Andreescu. Evenimentul este organizat de Festivalul Național de Teatru pentru a susține cel mai important proiect de responsabilitate socială al momentului. Toate încasările vor fi donate Asociației Dăruiește Viață pentru construirea Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România. KamerArt Orchestra este un ansamblu cameral ce are în componență unii dintre cei mai talentați tineri instrumentiști români. Valoarea tinerilor muzicieni este susţinută și de cele peste 300 de premii naționale și internaționale obținute de membrii orchestrei. Aceștia au colaborat cu orchestre precum Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Națională Radio, Ansamblul Violoncellissimo, Orchestra Camerata Regală sau Kamerata Stradivarius, marea majoritate fiind membri ai Orchestrei Române de Tineret. Tinerii muzicieni au avut numeroase concerte şi turnee, au cântat pe scene reprezentative din România, Germania, Austria, Franța, Italia, Spania, China sau Singapore. Dăruiește Viață oferă și posibilitatea donațiilor online pe www.bursadefericire.ro și prin SMS la 8864 cu mesajul SPITAL (donații de 4 euro/lună). Bursa de Fericire este platforma online de strângere de fonduri a Asociației Dăruiește Viață. Eveniment organizat în cadrul celei de-a 28-a ediții a Festivalului Național de Teatru (București, 19-29 octombrie). www.fnt.ro.  Bilete, aici: https://www.mystage.ro/spectacole/kamerart-orchestra--1386?af=41

Concertul Alifantis & Fragile Band are loc la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, de la ora 20.00. La acest spectacol, din cadrul Festivalului Național de Teatru 2018, încasările vor fi donate proiectului „Artiști pentru Artiști”. “FRAGILE a fost gândit ca un spectacol plăpând, gingaș, firav, delicat în care am pus laolaltă instrumentele vii, acustice, vibrând cu emoție, aidoma fibrelor pline de viață din care au fost zămislite, cu poezia ce erupe delicat sau cu vigoare sentimente, iubiri, trăiri, patimi, întâlniri, despărțiri, aidoma existenței noastre. Ce-a ieșit din această alchimie? O muzică, un elixir al vieții, care, sper din tot sufletul, să vă umple de bucurie!”-Nicu Alifantis. Concertul este sold out.

Pacifica & Toni Șeicărescu în concert la paQue Bistro & More, de la ora 20.00. Teo Boar-ch.,voce si Vlady Cnejevici-claviaturi, voce –(Pacifica), alaturi de o voce de legenda a rockului romanesc-Toni Șeicărescu, va asteapta la un concert de exceptie, cu un repertoriu care cuprinde atat piese rock romanesti de referinta cat piese din repertoriul international, alaturi de multe surprize muzicale. Teo Boar şi Vlady Cnejevici (membrii ai formaţiilor Pasarea Colibri, Mircea Baniciu & Band, Leo Iorga & Pacifica, Mircea Rusu Band ),alcatuiesc impreuna grupul Pacifica. Toni Șeicărescu este o voce de legendă a muzicii rock românești şi fost membru al formațiilor: Direcţia 5, Iris şi Krypton. RSVP 0722 33 06 07, suport artisti 40 lei.

Sâmbătă, 27 octombrie

Vița de Vie (foto) susține un concert la Arenele Romane, de lansare a celei de-a doua părţi a albumul Șase/ Șase, Șase(-), începând cu ora 18.30. Pentru Șase (-), Viţa de Vie a păstrat simbolistica generală a conceptului Șase/Șase, însă au simțit nevoia să aducă ceva în plus. Şase (-) conţine şase piese. Trei dintre acestea v-au fost deja dezvăluite, inclusiv cu suport video: HaihuiI, Dur de-a dura și Ialapet, iar la început de octombrie mai urmează încă una. Ultimele două le veţi descoperi la lansare, când vor interpreta integral toate cele doisprezece piese de pe albumul Şase/Şase. Şi nu numai. Vița de Vie este o formație ce  a luat naștere în 1996. S-a impus pe piața de muzică rock românească ca un nume reprezentativ, și este alcătuită din Adrian Despot (voce, chitară), Sorin Pupe Tănase (tobe), Cezar Popescu (chitară), Adrian Ciuplea (bas, violoncel) și Mihai Ardelean (clape). Discografia Vița de Vie numără până în prezent nouă albume în cei 21 de ani de activitate: "Rahova" (1997), "Fenomental" (1999), "Exxtra" (2001), "Doi" (2002), "9704" (2004), "Egon" (2007), "Fetish" (2010), "Acustic" (2013), "Șase (+)" (2016). Bilete concert Vița de Vie la Arenele Romane Biletele sunt presale - 50 lei, în ziua concertului și la intrare - 70 lei.

A-C Leonte cântă de la ora 20:00 în Green Hours Jazz-Cafe (Calea Victoriei nr. 120). În spectacolul Reveries, alături de A-C Leonte (voce, vioră) vor urca pe scenă: Albert Tajti (claviaturi), Alex Arcuș (saxofon alto), Michael Acker (bas) și Tavi Scurtu (tobe). Intrarea: 25 de lei (achitat până în preziua evenimentului, la sediul Green Hours, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485) sau 35 de lei (achitat în ziua evenimentului).

Adrian Naidin Quartet revine la Clubul Țăranului Român cu un nou concert de jazz, de la ora 21.00. Violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-o impresionantă armonie acustică, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere deosebite - este vorba de pianistul Sorin Zlat, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition. Li se alătură Eugen Amarandei – unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și percuționistul Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite. Violoncelistul Adrian Naidin este revelația ultimilor ani în spațiul cultural românesc, după o serie de succese care l-au purtat pe cele mai prestigioase scene, începând cu Teatrul Național din București și continuând cu teatrele și filarmonicile importante din țară. Intrarea este 45 de lei.

 Duminică, 28 octombrie

Turneul 100 x Enescu - la Muzeul Național al Literaturii Române, de la ora 18.00. Bucharest Festival Orchestra și dirijorul Cristian Lupes, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, invită publicul bucureștean la unul dintre cele mai insolite evenimente ale toamnei - concertul din cadrul Turneului Naţional 100 x Enescu. Beneficiind de generoasa ospitalitate a Muzeului Național al Literaturii Române, concertul este un omagiu adus lui Liviu Dănceanu, compozitor, dar și eseist de o forță intelectuală aparte. Programul cuprinde: "Dansuri românești" de Béla Bartók, "5 of Millenium" de Liviu Dănceanu, "Octuorul op. 7" de George Enescu. Instrumentiștii care vor însufleți concertul sunt: vioară – Diana Jipa, Cristina Denise Pașa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian, violă – Vots Emanuel, Madalina Penciu, cello – Postolache Bogdan, Eduard Zecheru. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Turneul național 100 x Enescu s-a desfășurat, până în acest moment, la Tescani, Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca și Onești. Urmează Craiova și Sibiu. "Am gândit și pornit acest turneu acum, în an centenar, pentru că tot o sută de ani ne despart și de turneele pe care George Enescu le susținea în țară, pentru a strânge fonduri și a oferi, an de an, Premiul Național de Compoziție „George Enescu“ celor mai talentați creatori români de muzică academică. În 1918, Premiul Național de Compoziție ajunsese la a cincea ediție. Prin susținerea, cu eforturi proprii, timp de 32 de ani, a acestui Premiu, George Enescu a creat, practic, școala actuală de compoziție. Așadar, noi privim Turneul național 100 x Enescu ca pe o sărbătorire a unei nașteri." (Cristian Lupeș). "Turneul național 100 x Enescu" duce mai departe roadele eforturilor lui George Enescu, reunind în program lucrări semnate de laureați ai Premiului Național de Compoziție „George Enescu“ sau compuse de elevi ai acestora. "Încercăm să-l prezentăm pe Enescu tânăr și puternic, energic și încrezător. În tricou și cu ochelari de soare. Vă invităm pe toți să ne însoțiți, dacă doriți, chiar și în blugi, dar încrezători și eleganți în interior, în incursiunea noastră prin muzica contemporană. Vrem să vă invităm la un concert fără prejudecăți, la o muzică spusă sincer, direct și mai ales energic." (Cristian Lupeș)

Concert de Muzică Contemporană Belgiană și Românească la Catedrala Sfântul Iosif din București, Str.General Berthelot, nr. 15, de la ora 19.30.  Sub patronajul Ambasadei Regatului Belgiei la Bucureşti. Interpreteaza: Cornelia Petroiu – violă, Şerban Nichifor – violoncel, Eduard Antal – orgă. În program lucrări de Jacques-Nicolas Lemmens, Boudewijn Buckinx, Elias Gistelinck, Francois Rosse, Liana Alexandra, Şerban Nichifor. La acest concert, realizat cu concursul Asociaţiei Culturale de Prietenie România-Belgia, intrarea este liberă.

La Copper's Pub, Blv. Hristo Botev 25, avem concert de jazz, Petra & Albert., de la ora 19.00. Swinging jazz, gospel și muzică originală cu influențe funk, muzică africană și multe alte sonorități ale lumii - un mix menit să atingă sufletul, cântat de doi muzicieni pasionați și complet dedicați artei lor. Petra Acker și Albert Tajti sunt de ani buni o echipă muzicală eclectică, întotdeauna pregătiți să surprindă spiritul momentului prin joacă și creativitate, cântând, improvizând, simțindu-se liberi să provoace ascultătorul cu ceva nou de fiecare dată. Numărul compozițiilor ce le au cei doi la activ se întregește la fiecare întâlnire, așadar, vă invităm cu drag să luați parte la o seară magică alături de cei doi artiști binecunoscuți ai scenei muzicale autohtone, formula fiind una reprezentativă a trupei complete pe nume 'Petra Acker & the Band'. Bilet intrare 30 lei. Biletele se pot cumpara de la Copper’s Pub, strada Hristo Botev 25. Intrarea se va face in limita locurilor disponibile. Recomandam achizitionarea biletelor in avans. Info & rezervari: 0787655876, 0769 601111.

Zoli Toth este Home Alone, la Hard Rock Cafe. Zoli Toth, cunoscut muzician încă din perioada Sistem, prezintă primul său proiect solo - Home Alone. Pe 28 octombrie, începând cu ora 20, la Hard Rock Cafe, avem șansa de savura un concert unic, 100% live. Proiectul Home Alone este unic datorită instrumentelor folosite (sintetizatoare analogice, tobe clasice, butoaie, tigăi, jante de maşinăşi vibrafonul), precum şi a genului muzical propus de către artist. Sunetele variate ale instrumentelor prezente pe scenă duc la o combinaţie de timbre muzicale rar auzite într-un concert. Chiar dacă nu putem vorbi despre un gen muzical bine definit, putem spune că experienţa lui Zoli se simte în armoniile provenite din muzica clasică, liniile melodice narative, sound-ul industrial şi electro. Ritmul pieselor foarte divers, de la lent la alert, fac ca evenimentul să devină un show modern. Dacă ar fi să asociem câțiva artişti cu ceea ce propune Zoli, ar trebui să îi enumeram pe: Golan, Nils Frahm sau Christian Loffler. Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro  si in reteaua fizica iabilet.ro/retea  la următoarele preţuri: 35 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (număr limitat de bilete),  20 de lei, cu loc la masă, în sală. Sunt disponibile şi bilete fără loc, în picioare, la preţul de 20 de lei. Împreună cu Hard Rock Cafe, Zoli Toth a ales să dedice acest spectacol de lansare în cariera solo unei cauze sociale. Astfel, banii strânși din vânzarea biletelor vor fi direcționați către terapia celor 500 de copii cu autism susținuți de asociația Help Autism. De peste 8 ani, Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația oferă servicii de terapie în cadrul celor 5 centre, 6 parteneriate public-private și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este coorganizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

La Sala Palatului, Boney M feat Liz Mitchell, concert aniversar, 40 de ani de muzică. Boney M feat Lis Mitchell, original lead singer, aniversează pe scena Sălii Palatului printr-un spectacol full band, în data de 28 octombrie, 40 de ani de când hit-urile ”By the rivers of Babylon” și ”Rasputin” au cucerit lumea. Invitatul de marcă este Ottawan, celebru mai ales cu "D.I.S.C.O.", "Hands Up (Give Me Your Heart)" și ”Crazy music”. La 40 de ani de la momentul lansării, la 40 de ani de când continuă să se audă în boxe, în forma originală sau remixată, și să se descarce de pe site-uri specializate, hit-urile ”By the rivers of Babylon” și ”Rasputin” vor răsuna live pe scena Sălii Palatului pe 28 octombrie. Va fi un mega show aniversar Boney M feat Liz Mitchel, original leader singer. Când spui Boney M, nu vorbești de nostalgie sau doar de anii ‘70 ori ‘80. Muzica lor se propaga peste generații, iar hit-urile lor continuă să fie recunoscute și cântate de oamenii de toate vârstele, de pe întreg mapamondul. Au vândut mai mult de 150 de milioane de discuri şi s-au bucurat de succes mondial. Mai mult, trupa a facut istorie! În 1978, Boney M a fost prima trupă din Occident care a concertat în Uniunea Sovietică, Leonid Brejnev (fost secretar general al Partidului Comunist rus) acordându-le personal permisiunea. Tot staff-ul trupei a fost transportat cu patru avioane militare la Moscova unde au avut loc zece concerte. „Rivers Of Babylon“ a fost cea mai de succes piesă a trupei. La nivel mondial s-au vândut peste 4 milioane de single-uri. În 1979, când Papa Ioan Paul al II-lea a aterizat cu elicopterul în Irlanda, un milion de oameni au început să cânte piesa “Rivers of Babylon“, Farian susținând că, atunci, i s-a făcut pielea de găină. La 40 de ani distanță, trupa (în formula sa făra fondator și în feat cu Liz Mitchell) călătorește și urcă pe scenă bucurând live sute de mii de oameni. Întrebată care este secretul prin care muzica Boney M a rezistat probei timpului și schimbării enorme din industria muzicală, Liz Mitchell spune: “Cred că, din fericire, am evoluat odată cu timpurile și asta se datorează și tinerilor DJ. Ei sunt cei care pun muzica noastră în cluburi chiar și azi, cu remixuri și în original, în toate modurile în care se poate, astfel încât am trecut timpul. Asta ne-a ținut puternici. Întotdeauna au existat modificări în muzică, dar acestea s-au influențat mereu reciproc și asta contează.” Boney M a însemnat: Liz Mitchell, Maizie Williams, Marcia Barrett și Bobby Farrell. Trupa a lansat 8 albume, între 1976-1985. Hit-urile sale au fost şi sunt fredonate pe toată planeta. Au stat în topurile muzicale luni în şir. Între numeroasele succese ale trupei se numără: “Rivers of Babylon“, ”Rasputin”, “Brown Girl in the Ring”, “El Lute”, “Gotta Go Home”, “I’m Born Again”, “Bahama Mama”, “Hooray! Hooray! It’s A Holi-Holiday”, “Daddy Cool” şi “Painterman”. Biletele sunt : Categoria 1 - SOLD OUT, Categoria 2 - SOLD OUT, Categoria 3 - 120 lei, Categoria 4 - 90 lei, Categoria 5 - 50 lei . Boney M feat Liz Mitchell vor cânta la București, pe scena Sălii Palatului, toate hit-urile care i-au consacrat, printre care “Daddy Cool”,“Rasputin”, “Hooray! Hooray! It’s A Holi-Holiday” sau “Brown Girl in the Ring”, într-un show live de două ore. În deschidere va fi Ottawan, celebru în toată lumea mai ales cu "D.I.S.C.O." și "Hands Up (Give Me Your Heart)".

 

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră