Unde mergem? Concerte din weekend

26 Iul 2018 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 27 iulie

Prima ediţie a festivalului Psychedelicious are loc în zilele de 27 şi 28 iulie, pe terasa clubului Quantic. Bilete sunt disponibile prin rețeaua Eventbook și pot fi achiziționate de la https://eventbook.ro/music/bilete-psychedelicious-fest-2018-quantic, după cum urmează -Early bird: primele 50 de bilete – 40 de lei, Pre-sale: următoarele 100 de bilete – 50 de lei, Bilet normal: 60 de lei. Biletul este valabil pentru ambele zile ale festivalului. Se vor putea achiziționa bilete și în zilele evenimentului, de la intrare, în limita disponibilității, astfel: bilete pe ambele zile – 70 de lei, bilete pe o singura zi – 40 de lei. La Psychedelicious Fest vor urca pe scenă pe Dope Smoker [UK], Fry Days [Italia], RoadkillSoda [RO]-foto by Livia Văduva, Sex Blender [Ucraina], Cardinal [RO] și Purple Caravan [RO], adică un mix de rock’roll, stoner și rock psihedelic, cu rădăcini în muzica analog, old school 60s & 70s rock și riff-uri groovy. Programul pe zile şi ore aici- http://psychedeliciousfest.com/

La Green Hours, de la ora 20.00, avem concertul George Baicea Electric Blues Band, grup alcătuit din George Baicea – voce, chitară, Cătălin Răsvan – bass şi Nicu Georoiu – tobe. Spiritul şi culoarea anilor ’70 respiră prin soundul blues-rock al trupei, în a cărei exprimare de-a lungul unui spectacol se regăsesc şi elemente moderne de funk, jazz – și nu numai. Un show unic…de fiecare dată. Intrarea este 30 lei, redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică în limita a 6 locuri și neapărat cu rezervare prealabilă la: rezervlagreen@gmail.com … și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă prin e-mail, pînă max. în preziua evenimentului.

Cea de-a cincea ediție Marele Picnic ShortsUP are loc la Grădina Botanică în perioada 27-29 iulie.  Ca în fiecare an, Marele Picnic aduce împreună muzică, arte multimedia, jocuri și ateliere interactive, iar pentru exploratorul din tine ai un video-mapping care face magie cu cele mai interesante colțuri ale Grădinii. Mergi la picnic de la ora 18.00, ca să intri în atmosferă, până încep filmele, care rulează de la 21.00 la 23.30 în fiecare din cele 3 seri. Anul acesta la Marele Picnic muzica e groove, de stat la vorbă, de dansat desculț în iarbă. Vineri, Jim Felix & Papa B. mixează de la 18.00 la 21.30, atât cât să deschidă pofta de film. Sâmbătă și duminică intră în scenă That Couch Funk Collective, cu o selecție de piese în care bate inima funk-ului. Biletele pe o zi sunt 30 lei, abonament 3 zile - 70 lei, abonament 2 zile - 50 lei.

Ioana Sârbu Band cântă la Grădina cu filme, de la ora 20:30. Proiectul Irina Sârbu Band este remarcat ca fiind unul de succes, confirmat până acum de numeroasele concerte susținute în această formulă. Repertoriul este alcătuit din piese cunoscute de gen – jazz, etnojazz, samba, bossa nova, tango argentinian, muzică românească interbelică, muzică franceză și chiar folclor. Interpretarea originală este de la o apariție la alta din ce în ce mai spectaculoasă, prin expresivitate, improvizație, imaginație, demonstrație de virtuozitate, tehnică solo și de grup. Jocul relațiilor dintre voce și instrumente este de fiecare dată altul, astfel încât fiecare concert are statut de unicat. Temperamentul exploziv și plăcerea de a cânta împreună se fac resimțite cu fiecare piesă interpretată. Acces General - 43,09 lei

FreeStay revine în True Club cu un concert ce va avea loc  la ora 22:00. FreeStay înseamnă: Florin Ristei – voce, Șerban Niculae – clape, voce, Alin Teodorescu – clape, Alin Ilieș – chitară, Benny Andreica – bass și Vladimir Grafu – tobe. Intrarea este 30 lei (include un shot la bar)

O nouă ediţie Creative Fest se desfăşoară în parcarea A de la Romexpo, în perioada 27-29 iulie, unde intrarea este liberă. Programul pe zile- ore este Vineri, 27 iulie, CnM - 17:00 - 17:45, Gojira & Planet H - 18:00 - 18:45, Robin and the Backstabbers - 19:00 - 20:00, Șuie Paparude - 20:15 - 21:10, Rudimental (DJ Set) - 21:30 - 23:00, Sâmbătă, 28 iulie, Power pe Vinil, Cred Că Sunt Extratereastru, Basska, Fantome - 17:00 - 19:40, Coma - 20:00 - 20:55, Guano Apes - 21:30 - 23:00, Duminică, 29 iulie, Tony Baboon Band - 17:00 - 17:30, CTC - 17:45 - 18:35, ONYX - 18:50 - 19:50, Protoje & The Indiggnation - 20:10 - 21:10, Fatboy Slim - 21:30 - 23:00.

Sâmbătă, 28 iulie

De la ora 19.30, Green Hours prezintă Suzana & Stanimir Jazz Duo, alcătuit din Suzana Lașcu – voce, efecte şi Stanimir Lambov – chitară, efecte. Suzana Lașcu [RO] și Stanimir Lambov [BL] au început colaborarea în plan muzical în 2016, moment în care studiau împreună la Conservatorul Prins Claus din Olanda. Repertoriul include piese de jazz standard, însă compozițiile lor reprezintă atractivitatea acestui duo, cu influențe avant-pop. Songwriting-ul Suzanei tratează teme de interes public, precum încălzirea globală, iar interacțiunea dintre cei doi este sprijinită de experiența lui Stanimir cu propriul trio de jazz. Intrarea este 30 lei/pers (redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică – în limita a 6 locuri, cu rezervare prealabilă la rezervlagreen@gmail.com ) … și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului.

Orchestra Simfonica București, Bucharest Music Institute și finaliștii "Concursului Internațional de Dirijat Orchestră Simfonică, Ed. 2018", vă invită la concertul de gală ce va avea loc la Cinema Pro, de la ora 19.00. Unul dintre premiile oferite laureaților concursului este cel decis de public. Călătoria în lumea fascinantă a muzicii continuă cu atmosfera tipică unui concurs, unde, cu această ocazie vei respira și vei trăi emoțiile participanților! Vei vota și vei putea câștiga, vei decide și vei putea primi chiar și tu un premiu. Pasiunea pentru muzică și interpretarea concurenților se vor îmbina într-o armonie perfectă și la care ești invitat să participi. Iată programul- Mozart - Uvertura “Flautul Fermecat”, Beethoven - Uvertura “Egmont”, Brahms - Variațiuni pe o temă de Haydn”, Ceaikovski - Uvertura fantezie “Romeo și Julieta”, Bruch - Concert pentru vioară nr. 1, Solist: Simina Croitoru, Dvorak Simfonia nr. 9 “Din lumea nouă”. Biletele sunt Categoria I - 110 lei, Categoria II - 90 lei, Categoria III - 50 lei

Trupa Marţi ora 7 îşi invita prietenii, de la ora 20.00, la Clubul Ţăranului, la o seara de rock & blues. Intrare libera.

Alina Manole susține un concert la Muzeul Național al Literaturii Române, începând cu ora 19:00. Fiecare dintre concertele Alinei Manole are o amprentă anume. Terapia muzicală pe care, fără să vrea, o face cu cei care îi caută aparițiile scenice, are efecte magice. Zâmbetul tuturor, de după concert, spune multe, iar seara de Dragobete constituie un pretext minunat pentru public de a auzi cântece foarte noi, dintre cele care vor face parte din viitorul album al artistei. Din 2009 și până acum, Alina Manole a lansat șase materiale discografice, fiecare în mai multe tiraje, însumând un univers singular în piața muzicală românească: "Luna Pătrată" (2009), "Cu drag" (2009), "Dragoste în 3" (2011), "Fericirea de Luni" (2014), "3 A.M." (colecție, 2016) și "Lucruri simple" (2018). Accesul la eveniment este gratuit.

La GreenTea, de la ora 20.00, Diana Tudor vă invită într-o călătorie în lumea muzicii de film, care vă va purta pe aripile unor melodii din ecranizari celebre precum Sunetul Muziicii, My Fair Lady, Fantoma de la Operă, Breakfast at Tiffany's, Mary Poppins, Frumoasa din Pădurea adormită, Frumoasa și Bestia etc.

Duminică, 29 iulie

byron cântă la teatrul UNTEATRU, începând cu ora 21:00. byron înseamnă: Dan Byron (voce, chitară, flaut), Sergiu "6fingers" Mitrofan (voce, clape, chitară), László Demeter (bass), Dan Georgescu (chitară) și Ovidiu Cristian (tobe).Intrare generală-  50 lei

E.M.I.L. susține un concert acustic la Grădina cu filme, de la ora 20:30. Înființată în anul 2000, E.M.I.L. este una dintre cele mai longevive și mai cunoscute trupe punk rock ska din România, cu patru albume la activ: ”Cocktail Verde” - martie 2003, ”Rom, Fum și Vanilie” - noiembrie 2005, ”Știu, ți se pare absurd...” - iulie 2009, ”I M E N S” - iunie 2015. E.M.I.L. sunt: Sorin Bădulescu - voce, Andrei Stoianovici - chitară, Gabi Georgescu - chitară, Barbu Niculae - bass, Chester - tobe, Vlad Staricu - voce. Acces General - 39,69 lei

Alte stiri din Muzica

Ultima oră