Unde mergem? Concerte din weekend

08 Iun 2018 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 8 iunie

O seară punk, hardcore şi metale grele în club Quantic. Protagonişti sunt Slicer- Blackened Punk- Bucureşti, AXEZ- Metal / Punk / Hardcore / Experimental – Varna, Apa Sîmbetii-  Black Metal / Death Metal / Experimental- Bucureşti. Recitalurile au loc după următorul program Acces public-20:00, Slicer - 21:00, AXEZ - 22:00, Apa Sîmbetii - 23:00. Suport artişti- 20 de lei –online, de la eventbook.ro, 25 de lei- la intrare.

La ora 21.30, ne întâlnim cu Sarmalele Reci în Club Fabrica, pentru o seară memorabilă. Și pentru că formaţia va sărbători anul acesta 25 ani de carieră muzicală, vino alături de noi să-ți aduci aminte de piesele pe care le fredonai şi tu cândva – „Violeta”, „Țara te vrea prost”, „Telefonul nu mai sună” și multe altele, care sigur îți vor da energie toată seara. Înființată încă din 1993, cu o discografie ce cuprinde 8 albume și apariții la numeroase festivaluri din țară și din străinătate, formația Sarmalele Reci are una dintre cele mai constante prezenţe pe scena muzicală românească, fiind un proiect artistic de calitate, bazat pe creativitate, inovaţie, energie şi tonus. Pe parcursul carierei, grupul a beneficiat de recunoaşterea din partea revistelor muzicale şi mass media. În anul 2007, Sarmalele Reci a primit premiul „Actualitatea Muzicală” pentru 14 ani de succese în muzica rock. Biletele  pot fi achizitionate la următoarele prețuri: 29 lei (100 bilete) – Presale şi 35 lei – Normal Ticket. Important: număr limitat de bilete.

Concert de muzică ambientală & jazzy flavour în clubul Londophone (str. Zalomit 2), cu Virtual Picnic. Grupul este alcătuit din Valentin Luca-chitara solo, Angel Militaru-bass, George Petrosel-percutii. Concertul începe la ora 20.00 iar intrarea este 25 de lei.

Concertul "De la Paris la Micul Paris" are loc la Sala Dalles, de la ora 19:30, cu Diana Tudor (voce) și Alexandru Burcă (pian). Cei doi vor interpreta piese celebre din repertoriul lui Edith Piaf, Yves Montand, Charles Trenet, Charles Aznavour, Cristian Vasile, Jean Moscopol, precum: "Sous le ciel de Paris", "La vie en rose","Padam", "Champs-Elysées", "La Bohème", "Et si tu n’existais pas", "Je ne veux pas travailler", "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară", "Zaraza", "Cel mai frumos tango din lume", "Coșarul", "Pe boltă când apare luna" sau "Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă". Acces General - 30 lei

Cea de-a patra ediție Natura Fest are loc în Parcul Izvor în perioada 8-10 iunie. Pe scena festivalului vor urca Coma, Robin and the Backstabbers, OCS, Grimus, FiRMA, E.M.I.L., The Amsterdams, EYEDROPS și Jinxy Von D'Ers. Accesul este gratuit

În True Club (str.Covaci, 19) concert Jukebox & Bella Santiago. Cunoscută ca una dintre cele mai populare, dinamice și versatile trupe pop rock, funk, rock and roll, retro și fusion din România, Trupa Jukebox, alături de Bella Santiago, ne vor (în)cânta în Sufrageria True vineri, 8 iunie. Intrarea este liberă. Info & Rezervări: 0727.488.087.

Sâmbătă, 9 iunie

De la ora 21.45, Green Hours prezintă concertul acustic Nightlosers (foto). Formaţia, înființată în 1994, este cunoscută pentru muzica ce combină blues-ul american cu elemente de folclor autentic ardelenesc. În cei 20 de ani de existență au concertat în SUA, Canada și în mai toată Europa. Sunt cunoscuți de publicul larg datorită pieselor ”Bețivan Ratat” și ”Dragostea-i ca și o râie”, piese ce reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei prezent și el în concertele live, unde pasajele de blues se îmbină natural cu muzica tradițională autentică ardelenească (țigănească, ungurească & românească). Concertul de duminică promite momente de rhythm & blues acoustic, tradițional, bluegrass … iar tehnicitatea violonistului / ghitaristului Jimi Laco induce de obicei o stare de euforie având un vibe jazzy, ușor psihedelic. Nightlosers înseamnă Hanno Hoefer – chitară, voce, muzicuță, washboard, ukulele, Jimi Laco – chitară, vioară, Grunzo Geza – clape, Lucian “Stein” Pop – bass, contrabas, Claudiu Purcărin – tobe și porcușori de cauciuc, Peter Attila – braci, inginer de sunet. Intrarea este 25 lei – achitat în avans, pînă în preziua evenimentului, la sediul nostru, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485, 35 lei – achitat în ziua evenimentului (redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică – în limita a 6 locuri, cu rezervare prealabilă la rezervlagreen@gmail.com)...și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului.

Actorul Michael Malarkey susține un concert la Hard Rock Cafe, de la ora 22:30. Cunoscut pentru rolul lui Enzo din The Vampire Diaries, Michael vine în premieră în România pentru un concert unic. Biletele sunt VIP (include bilet fără loc, Michael Malarkey passport, întâlnire cu artistul și Q&A de 15 minute) - 200 lei, Acces General (loc la masă, în sală) - 80 lei, Fără loc (în picioare) - 49 lei.

Echoes of the Underground [Session #2]la Absintherie Sixtina Romania (Calea Victoriei nr.210), de la ora 22.00. O seară cu muzică post-punk, goth rock, darkwave, coldwave, synthpunk, neo-psychedelia & more asigurată de  dj-ii Malefas & ModernWitch (Anita).

The Fresh in the Garden are loc pe 9 și 10 iunie la Grădina Botanică, cu următoarele recitaluri: Subcarpați (acustic), Deliric x Silent Strike feat. Muse Quartet, Coasts, Yarah Bravo, Valeria Stoica. Biletele sunt 69 lei, disponibile pe https://www.myticket.ro/. Ora de începere- 14.00.

Concertul "My Queen by Dan Helciug" are loc pe terasa clubului Quantic , de la ora 20.00, unde se vor auzi cunoscutele cântece din repertoriul grupului Queen interpretate de Dan Helciug și trupa sa. Absolvent al Universității de Teatru și Film (U.N.A.T.C) din București, Dan Helciug este un actor, muzician, compozitor, textier, solist vocal și prezentator TV, cunoscut în lumea muzicii  prin fostul sau grup, Parlament, dar în special prin Spitalul de Urgență, unde este și solist vocal. Biletele sunt Presale - 29 lei, Normal Ticket - 35 lei, în ziua concertului - 50 lei. Copiii cu vârsta până în 7 ani au acces gratuit – cu însoțitor posesor de bilet valabil.

Boogie Bar (str.Popa Petre 36) ne invită la Vinilarium de iunie, #târgul de #discuri de #vinil devenit deja tradițional. Pasionații de muzică în format analog vor putea alege dintre numeroasele titluri care vor fi expuse, din toate genurile: de la #jazz, #rock si #blues la muzica #electronică, #disco, #pop sau #lautarească. Bineînțeles, #operă, muzică #clasică, poveștile sau piesele de teatru vor fi si ele prezente. Veți găsi discuri noi si second hand, iar amatorii de schimburi sunt și ei bineveniți. Accesul este liber iar programul targului este între orele 11.00 si 18.00.

Duminică, 10 iunie

Petra Acker and The Band susține un concert la Green Hours, unde îşi lansează  primul material discografic, EP-ul "Never Been Better". Acesta cuprinde spiritul și esența grupului, inspirată din atmosferă primelor piese și ritmuri pe care Petra și Michael Acker le cântau în anii 2005-2013, din momentul înființării trupei de funk "The Others" împreună cu încă trei prieteni. Frații Acker se urcă acum pe scenă sub numele de "Petra Acker & The Band", alături de Albert Tajti și Gabi Matei, împreună cu care au dezvoltat un groove unic, caracteristic lor, un vibe care a evoluat de la începuturile trupei și continuă s-o facă în prezent. Fiind premergătorul albumului care va apărea în octombrie, discul cuprinde exclusiv compoziții originale, produse în colaborare cu Vladimir Coman-Popescu și Uninvited Artists. Biletele sunt 30 lei – achitat în avans, până în preziua evenimentului, la sediul Green Hours jazz-cafe, cu un telefon în prealabil la 0788 452 485 şi 40 lei – achitat în ziua evenimentului

Iuliana Beregoi cântă la Sala Palatului, începând cu ora 15:00. Considerată “senzația noii generații”, Iuliana este cântăreață și vloggeriță, și-a câștigat fanii cu sinceritatea, carisma și talentul ei, adunând sute de mii de abonați la canalul propriu de Youtube. Recent, tânăra a lansat un nou proiect, filmul-serial "Lara". Biletele sunt VIP cu Meet & Greet (poster cu autograf personalizat și poze cu Iuliana) - 200 lei - SOLD OUT, Categoria 1 - 100 lei - SOLD OUT, Categoria 2 - 80 lei, Categoria 3 - 40 lei

Alte stiri din Muzica

Ultima oră