Unde mergem? Concerte din weekend

09 Noi 2017 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 10 noiembrie

După ce, recent, a aniversat 40 de ani de activitate, grupul Iris cântă în Quantic un setlist extins, ce include hituri legendare, reorchestrări şi interpretări ale unor piese precum “Corabia cu Pânze”, “Lumina Zilei”, “Iris”, “Valuri” şi “Tot Zbor”, dar și noul single “Poți spune orice”. Totul într-un spectacol de două ore. Biletele se găsesc în reţeaua IaBilet.ro, la preţul de 30 de lei.

De la ora 21:00, în fabrica, trupa E.M.I.L. lansează videoclipul unei piese noi,  „Camarazi”. La concert, invitați speciali vor fi cei de la Divided By Perception (post-hardcore/Cluj). "Camarazi este un cântec dedicat publicului nostru. Este modul în care le spunem mulțumesc pentru energia si motivația pe care ne-o oferă!" – E.M.I.L. Biletele se găsesc în rețeaua IaBilet și online pe www.iabilet.ro și costă 30 de lei (presale) și 40 de lei la intrare, în limita stocului rămas.

În club Control avem Zammorian— A Post-Psychedelic Ritual, de la ora 21.00. Un showcase live care aduce în fața publicului bucureștean albumul conceptual The Theory of Absence în întregimea sa, plus material nou prezentat în premieră, susținut vizual de un performance cinematic al artistei Awkwarizmi. O experiență revelatoare de muzică, mesaj și spectacol senzorial. Acces general- 20 de lei.

Guess Who îşi promovează noul album, „Un Anonim Celebru”, printr-un concert la Arenele Romane, începând cu ora 20.00. Pe durata concertului de lansare, Guess Who va fi însoțit pe scenă de bandul său, format din Vlad Bolborea (tobe), Radu Dumitriu (bass), Ștefan Mihăilescu (chitară), Relu Batog (clape). Invitați: Smiley, Tudor Chirilă, Grasu XXL, Spike, Irina Rimes, Feli, Mitză, JUNKY și Mefx | Warm-up: Dj Oldskull. Show-ul va fi unul plin de energie, cu lumini și proiecții video, pe durata căruia veți putea asculta atât piesele de pe cel mai nou album, cât și hiturile lansate de-a lungul anilor. Biletele, disponibile pe www.iabilet.ro sau din punctele de vânzare IaBilet.ro, sunt 40 de lei în avans şi 50 de lei la intrare. Minorii sub 16 ani vor avea acces doar însoțiți de un adult.

Loredana susține un concert la Sala Palatului, începând cu ora 20:00. Este al șaptelea an consecutiv la Sala Palatului, cu un show tematic intitulat "Ador". Spectacolul din acest an este unul special, marcând  33 de ani de carieră artistică. Biletele sunt Categoria VIP - 200 lei, Categoria 1 - 150 lei, Categoria 2 - 100 lei, Categoria 3 - 50 lei.

Compact cântă la Hard Rock Café, începând cu ora 22:30. În program, piese cunoscute precum "Fata din vis",  "Cântec pentru prieteni",  "Eşti totul pentru mine" sau "Pe tine te-am ales", dar și cel mai recent hit "La multi ani, iubirea mea", piesă cu sute de mii de vizionări pe Youtube, în interpretarea lui Paul Ciuci. Biletele sunt Acces general (loc la masă, în sală) - 55 lei şi Fără loc (în picioare) - 55 lei.

Sâmbătă, 11 noiembrie

Between Colors (foto) lansează în Club Quantic noul album "Simulacrum"şi va pune în scenă un spectacol special, cu multe surprize, show de lumini, costume, proiecții și decoruri create doar pentru acest concert. Formația a câștigat în 2017 Premiul I la Festivalul Posada Rock. "Simulacrum" prezintă influențe noi din muzica electronică, metalcore și industrial metal, iar toate aceste elemente se vor regăsi și în regia de concert. Invitații speciali sunt W3 4R3 NUM83R5 (Braşov) si Linear Disorder(Bucureşti). Intrarea este 15 lei, iar recitalurile încep la ora 19.00.

În club fabrica, de la ora  20:00, cântă Aeon Blank, Etheric și Salmastra. Biletele sunt 20 de lei disponibile pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook. Aeon Blank este o formaţie de rock alternativ cu influenţe metal, dark wave/gothic.

La Sala Radio, de la ora 19,00,  are loc concertul formației Roots Revival, care îşi lansează  albumul "Quieter than Silence", o formă de exprimare a compasiunii artiștilor pentru sirienii aflați în suferință. "Quieter than Silence" prezintă compoziții de inspirație persană și siriană, interpretate pe instrumente orientale — ney, setar, oud, kamancheh, percuție iraniană și contrabas. Albumul este un proiect muzical independent, multicultural, născut dintr-o poveste de prietenie între un iranian — Mehdi Aminian (ney, setar, voce) și un sirian — Mohamad Zatari (oud), care s-au întâlnit în București și au început să cânte împreună. Proiectul a căpătat amploare când contrabasista franceză Leila Soldevila, percuţionistul iranian Behnam Masoumi și Zabih Vahid - interpret la kamancheh au acceptat invitația celor doi de a li se alătura.

Ediția aniversară The Mission -17 ani are loc la Sala Polivalentă, începând cu ora 22:00. Anul acesta, The Mission vine cu Sasha & John Digweed şi Magdalena. Petrecerea va fi deschisă de Victor Stancov. Biletele Regular sunt 60 de lei.

Duminică, 12 noiembrie

Uriah Heep are concert la Hard Rock Café, începând cu ora 21:30. Înființată în anul 1969, formaţia britanică a susținut turnee în toată lumea și a compus piese ce au făcut istorie în muzica rock, precum "Gypsy Queen", "Easy Livin`", "July Morning" sau "Lady in Black". Ultimele bilete disponibile sunt fără loc (în picioare) - 79 lei

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră