Sala Radio. Abonamente pentru noua stagiune

26 Aug 2015
Sala Radio. Abonamente pentru noua stagiune
Publicul de muzică clasică rămâne “în formă” după Festivalul „Enescu”, datorită evenimentelor surprinzătoare şi atrăgătoare programate încă de la începutul noii stagiuni de concerte de la Sala Radio.

“Duelul Viorilor”, unul dintre cele mai aşteptate evenimente din ultimii cinci ani, aduce pe scenă sâmbătă, 3 octombrie (19.00), o nouă confruntare muzicală între doi mari violonişti: Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume - Royal Concertgebouw Amsterdam - Gabriel Croitoru, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi celebrele lor viori de colecţie : Stradivarius şi Guarneri.

În paşi de tango va fi revenirea pe scena Sălii Radio a celebrei interprete Analia Selis. Solista vine cu o surpriză pentru publicul bucureştean: o seară de tango simfonic. Miercuri, 7 octombrie (19.00), ea va fi acompaniată de Orchestra de Cameră Radio şi de pianistul argentinian Mariano Castro, sub bagheta dirijorului Radu Popa.

Tinerii solişti români care sunt deja aplaudaţi pe scenele internaţionale vor fi vedetele noii stagiuni 2015-2016 a Orchestrei Naţionale Radio. Vineri, 9 octombrie (19.00) va avea loc un prim eveniment special desfăşurat sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour. Solistul serii este violoncelistul de origine română Valentin Răduţiu, unul dintre tinerii artişti români premiaţi la numeroase competiţii.

Aşadar, pentru a fi siguri că nu pierdeţi cele mai importante evenimente muzicale ale toamnei, începând din data de 27 august 2015, Sala Radio pune în vânzare abonamentele pentru perioada toamnă - iarnă 2015 a stagiunii.

De pe afişele Sălii Radio nu puteau lipsi nici evenimentele care şi-au creat deja o tradiţie: gala de operă „Cele trei dive” - ce precede sărbătorile de iarnă - şi recitalurile de la Bucureşti din cadrul turneelor naţionale „Duelul viorilor” şi „Vioara lui George Enescu”, ce vor prilejui reîntâlnirea spectatorilor cu pianistul Horia Mihail şi cu violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru.
Concertele de jazz ale Big Band-ului Radio (dirijat de Ionel Tudor) sau cele de muzică folclorică cu Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraş) vor completa calendarul noii stagiuni.
 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră