SALA RADIO. S-au pus în vânzare abonamente pentru primele luni ale lui 2016

02 Dec 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
SALA RADIO. S-au pus în vânzare abonamente pentru primele luni ale lui 2016

 

Aşadar, pentru a fi siguri că nu pierdeţi cele mai importante evenimente muzicale ale începutului de an 2016, trebuie să știți că, începând din data de 2 decembrie 2015, s-au pus în vânzare abonamentele pentru perioada ianuarie-martie 2016 a stagiunii de la Sala Radio.

Concert de valsuri si polci, La Favorita – opera lui Gaetano Donizetti în cadrul tradiționalului proiect anual de operă rară, în concert la Sala Radio, Seară Mozart sau Seară Beethoven, importanți artiști români cu o frumoasă carieră în străinătate – ca violonistul Vlad Stănculeasa, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ștefan Pop ș.a. - acestea și multe altele sunt evenimente la care sunteți invitați în primele luni ale noului an, la Sala Radio.

 

Îi veți revedea, de asemenea, pe soliștii concertiști ai Orchestrelor și Corurilor Radio – Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan Suma, Dana Borșan, Cristina Anghelescu – și vă veți bucura, pe lângă evenimentele de muzică clasică, de concertele de jazz propuse de Big Band-ul Radio și de cele de folclor oferite de Orchestra de Muzică Populară Radio.

 

 

Abonamentele sunt valabile la toate concertele şi recitalurile din stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio, cu excepția concertelor Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Preţurile la abonamente (perioada ianuarie-martie 2016):

- Abonamente de acces:

- categoria I – 340 lei
- categoria a II-a - 272 lei
- categoria a III-a – 204 lei

- Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

- categoria I redus - 204 lei
- categoria a II-a redus – 163 lei

 

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se achiziționează on-line doar prin reţeaua Eventim (www.eventim.ro).

Abonamentele de acces cu preţ întreg sunt disponibile şi pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești, Humanitas și la casa de bilete a Sălii Radio. Cele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate. 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră