România A RATAT calificarea în finala Eurovision. Primele reacţii

11 Mai 2018 | scris de Marina Constantinoiu
România A RATAT calificarea în finala Eurovision. Primele reacţii

Lisabona nu a fost cu noroc pentru România anul acesta, la Eurovision. Ţara noastră nu s-a calificat în finala Eurovision 2018, după evoluţia în cadrul Semifinalei a doua a concursului muzicii europene, aşa cum, de altfel, se contura rezultatul şi la casele de pariuri, unde România era cotată pe locul 38 din 43 de ţări. Prin urmare,  reprezentanţii României au spus, la propriu, "Goodbye" (La revedere) concursului, aşa cum se şi intitulează melodia cu care au concurat.

Semifinala a avut loc joi noaptea, Serbia şi Ungaria fiind două dintre ţările care au reuşit să treacă în etapa următoare, după evoluţia din cadrul celei de-a doua semifinale. Anul acesta, ţara noastră a fost reprezentată în concurs de trupa The Humans.

În finala Eurovision 2018 s-au calificat reprezentanţii următoarelor ţări: Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Suedia, Australia, Norvegia, Danemarca, Slovenia, Olanda.

Artiştii calificaţi sunt: Alexander Rybak, cu piesa "That's How You Write a Song" (Norvegia), Sanja Ilić & Balkanika, cu "Nova Deca" (Serbia), Rasmussen, cu "Higher Ground" (Danemarca), DoReDoS, cu "My Lucky Day" (Republica Moldova), Waylon, cu "Outlaw In 'Em" (Olanda), Jessica Mauboy, cu "We Got Love" (Australia), AWS, cu "Viszlát Nyár" (Ungaria), Benjamin Ingrosso, cu "Dance You Off" (Suedia), Lea Sirk, cu "Hvala, ne!" (Slovenia) şi Melovin, cu "Under The Ladder" (Ucraina).

Artiştii calificaţi în urma Semifinalei 2 se vor alătura în finala de sâmbătă reprezentanţilor primelor 10 ţări alese marţi noaptea, de către juriul de specialitate şi public, anume: Albania - Eugent Bushpepa, cu "Mall", Austria - Cesár Sampson, cu "Nobody But You", Bulgaria- EQUINOX, cu "Bones", Cipru - Eleni Foureira, cu "Fuego", Republica Cehă - Mikolas Josef, cu "Lie To Me", Estonia - Elina Nechayeva, cu "La Forza", Finlanda - Saara Aalto, cu "Monsters", Irlanda - Ryan O'Shaughnessy, cu "Together", Israel - Netta, cu "Toy" şi Lituania - Ieva Zasimauskaite, cu "When We're Old".

Calificate din oficiu în marea finală sunt cele cinci ţări fondatoare Eurovision, grup cunoscut şi sub numele de "Marele 5": Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie - şi ţara gazdă, Portugalia.

Votul publicului şi votul juriului de specialitate au ponderi egale. Show-urile Eurovision au loc la Altice Arena, din Lisabona.

România nu a fost în finală nici în 2016, însă atunci a fost descalificată din cauza datoriilor pe care Televiziunea Română la avea către organizatorii competiţiei, EBU. 

Reacţia trupei The Humans

Prima reacţie a trupei The Humans, după ratarea calificării în finala Eurovision 2018 a venit la puţin timp după anunţarea ţărilor calificate din a doua semifinală a concursului. Membrii trupei au mulţumit celor care i-au susţinut, dar şi celor care i-au contestat.

Vă mulțumim din suflet celor care ne-ați susținut! Vă mulțumim cu același suflet și celor care ne-au contestat dar ne-au motivat să fim din ce în ce mai buni! V-am simțit aproape de noi pe tot parcursul competiției și suntem mândri că am avut ocazia să fim încurajați de un popor cu oameni frumoși! Este minunat că și în acest moment primim mesaje atât de frumoase care ne fac să stăm cu capul sus! Noi nu ne oprim aici! Nu vă opriți nici voi și susțineți în continuare artiștii români, în orice situație”, a scris The Humans, pe Facebook.

Ce a scris Mihai Trăistariu pe Facebook

Mihai Trăistariu este revoltat după ce România nu s-a calificat în finala Eurovision 2018. Artistul a analizat prestaţia trupei The Humans în a doua semifinală Eurovision, care a avut loc joi seară, punând la îndoială modul în care s-a votat la Selecţia Naţională de anul acesta.

Trăistariu a pus şi punctul pe i. El a explicat ce a lipsit melodiei României pentru a se califica. În opinia sa, evident. Potrivit lui Trăistariu, melodia României NU A AVUT un refren fredonabil şi nici un show nou, fără o idee care să îl scoată în evidenţă. Iată mai jos postarea sa.

"Am urmarit semifinalele Eurovision. 
In seara asta, Romania nu s-a calificat in finala. Din 1996 nu ni s-a mai intamplat asa ceva.
Asta se intampla cand lasi votul la intamplare fara mana unor specialisti ...
Din pacate, publicul romanesc nu este fan Eurovision. Si-atunci, el, publicul, neurmarind fenomenul voteaza la plesneala ori la cea mai mica influenta venita din exterior.
Piesa celor de la " The humans " nu era cea mai rea din concurs. Iar vocea solistei e chiar ca lumea.
Insa ... unde e refrenul ? Piesei ii lipseste un refren fredonabil.
Azi dimineata, la casele de pariuri din Europa, tara noastra era pe locul 37 din 42. Inseamna ca, dupa primele repetitii, chiar n-au adus niciun plus ca sa urce in clasament in ochii publicului.
Inca ceva ... 
De ce vad aceeasi lene de a incropi un show fain pe scena ? Cum sa te duci cu ... nimic ? Cum sa te prezinti acolo cu acelasi show pe care l-ai avut si la selectia nationala ?
Ce e asa greu sa gasesti o idee ?
Asta se intampla cand nu castigi pe bune ! Pierzi mai mult decat ai fi castigat daca ajungeai pe locul al II-lea, la finala romaneasca.
E enervant la culme ca, in ultimii ani, isi baga nasul si in Eurovision casele de discuri. L-au STRICAT si pe asta. Dupa ce, de ani de zile, isi impart premiile intre artistii lor la asa zisele Premii muzicale, acum au furat adevaratilor muzicieni si Eurovisionul.
Da, sunt revoltat!
Pentru ca, la Finala romaneasca, timp de 57 de minute trupa The humans era cu 500 de voturi in spatele locului doi. In ultimele 3 minute au crescut cu 1000 de voturi si au castigat. In ultimele 3 minute, dupa ce au stat 57 de minute pe locul 2. Matematic, e imposibil.
Nu stiu cine a facut magaria dar faptul e consumat !
Concluzia e simpla : " CAND ITI BATI JOC DE CONCURS SI DE CONCURENTI, UNIVERSUL ISI BATE SI EL JOC DE TINE. PENTRU CA TOTUL IN VIATA SE INTOARCE CA UN BUMERANG. "
Nu mai vorbim de cei doi concurenti de la Selectia Nationala despre care toata lumea a aflat deja ca si-au cumparat cartele cu miile, in speranta ca vor pacali votarea. Si tot n-au reusit pentru ca TVR a avut grija sa nu le bage voturile.
Aici e o comedie intreaga.
Mai are vreun sens sa incerci sa concurezi pentru Romania la anul ?
Categoric NU !
Sunt atatea tari curate la capitolul Eurovision. Iar eu primesc atatea propuneri an de an sa concurez pentru alte tari. Dar am zis sa fiu patriot. 
Pfffff. Gresit. Total gresit gandit.
Imi pare rau pentru romani si pentru Romania.
Noi nu meritam asta. Chiar meritam ceva mai bun.

P. S. : Uite ! Piesa Moldovei nu m-a spart cand am auzit-o in recital la finala romaneasca.
Dar azi ... au venit cu un show de 5 stele si ... chiar am zis : WOW !
DECI ... poti " repara " o piesa mai slaba aducand un show ca lumea pe scena.
Oricum, Moldova ma impresioneaza de la an la an.
Favoritele mele sunt : Estonia si Suedia.
Desi sunt aproape convins ca va castiga Israel ( care nu suna rau ... dar e prea la caterinca )
Cand in sondaje esti pe locul I ... juriile nationale si publicul sunt deja influentate.", a scris Mihai Trăistariu.

Reamintim că la pariuri melodia Israelului, "Toy", este cotată cu prima şansă la câştigarea Eurovisionului din acest an.

Ce crede Dan Negru

Şi Dan Negru, realizatorul de emisiuni de la Antena1, care an de an are succes cu programele de Revelion pe care le realizează, a comentat în pagina sa de Facebook eşecul României. În opinia sa, România ar fi trebuit să participe împreună cu Moldova la această ediţie a Eurovision.

"Pana la urma tricolorul va fi in finala! 
Pentru ca de 11 ani prezint show-uri tv la Prime in Chișinău ii cunosc la fel de bine pe ai lor ca și pe ai noștri. Ai lor au recunoaștere mondiala, de la O-Zone la Carla’s. Ai noștri au freze și fitze. 
Și ai noștri vor sa-i facă pe ai lor sa se simtă ruda săracă de la țara. 
La Chișinău mi-a fost rusine de multe ori cu fitzele unora de la noi. 
Diferența sta in respect. Showbizul din Moldova îl are! Al nostru, nu exista. 
Dacă România ar fi participat la pachet cu Moldova cu aceeași melodie, sambata, Europa ar fi aflat ca undeva, pe continent, doua tari vorbesc și cânta aceeași limba", a scris Dan Negru. 

 

Despre Eurovision

Eurovision, care în acest an se desfăşoară sub sloganul „All aboard!”, este o competiţie muzicală internaţională anuală, la care participă ţările ce deţin statutul de membru activ în cadrul European Broadcasting Union (EBU), cea mai importantă asociaţie a posturilor publice de televiziune din Europa. Concursul a fost transmis în fiecare an de la inaugurarea sa în 1956 şi este unul dintre cele mai longevive programe de televiziune din lume.

Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Urmăriţi prestaţia The Humans în videoclipul de mai jos.

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră