SMARTFM. Cum a ajuns Ovidiu Lipan Ţăndărică să fie nevăzut, necunoscut la propriul concert

08 Dec 2015 | scris de Dănuț Deleanu
SMARTFM. Cum a ajuns Ovidiu Lipan Ţăndărică să fie nevăzut, necunoscut la propriul concert

Aşadar, prin anul 1971, Ţăndărică împreună cu trupa „Roşu şi Negru” susţin un concert de zile mari la Sala Palatului. Erau anumite perioade din an, nu multe ce e drept!, când zgomotul aplauzelor şi ovaţiilor destinate lui Ceauşescu era înlocuit de cel al aplauzelor şi ovaţiilor pentru protagoniştii de pe scenă.(Mai târziu, prin anii 78-80, s-au înteţit concertele rock, graţie „Galei Săptămâna”, când muzica rock vuia timp de o săptămână în sala congreselor PCR). În acea vreme, când multe lucruri erau interzise, publicul era extaziat de astfel de manifestări artistice, unde se puteau desfăşura în voie. De aceea, se forţau uşi şi aproape că se spărgeau geamurile de la intrare, datorită entuziasmului celor ce abia aşteptau să intre.

„Cântam Floare şi vânt, cântam nişte opere rock cu orchestraţii complexe, cu suflători, era o muzică elevată, care se adresa unui anumit gen de public”, îşi aminteşte îndrăgitul artist. Cu toate astea, însă, cei din sală erau în delir, se urcau pe scaune, săreau, strigau! Şi asta chiar în „templul” ordinei şi disciplinei depline din timpul congreselor partidului unic. Ei bine, după un solo de tobe frenetic, toată lumea era pe pereţi! Se striga şi se ovaţiona: Ţăndărică, Ţăndărică! Şi atunci îi vine ideea. Ce-ar fi să coboare în public şi să se îndrepte odată cu acesta spre ieşire? Cum vor reacţiona fanii, care până atunci îi strigaseră numele şi bătuseră din palme, mai ceva ca aplaudacii lui Ceauşescu?

Zis şi făcut, din trei paşi mari iese din scenă şi se strecoară cu mândrie de Caesar al tobelor printre spectatori. Stupoare! Nimeni nu-l bagă în seamă, nimeni nu-l felicită, nimeni nu-i zâmbeşte complice, nimeni nu-i strânge mâna! În îngrămădeala totală, nimeni n-are ochi ochi pentru el. Era invizibil. Ba mai mult, în graba de-a ieşi, a fost împins, înghiontit, bruscat. Nu mai era zeul de pe scenă, era un spectator oarecare! „Aveam nişte pantaloni dintr-ăia polonezi, cu dungi, evazaţi, care făceau şi genunchi şi am ieşit printre oameni, în public. Băi, frate! Mă îmbrânceau, m-au trimis dintr-o parte în alta, buluc peste mine! Domnule, nu m-a recunoscut nimeni! Şi să ştiţi că asta este o mare învăţătură de minte şi pentru marii artişti din ziua de astăzi. Dacă vrei să fii star, dacă vrei să fii apreciat, este bine să rămâi numai pe scenă!”, mărturiseşte râzând simpaticul artist.

Pentru alte poveşti, ascultaţi în fiecare zi Smart FM, pe frecvenţa 107,3 FM, şi nu uitaţi : „Într-o ţară cât o nucă/ Unu' este Marius Tucă!”

Alte stiri din Muzica

Ultima oră