Nu-soul, jazz şi funk cu Petra Acker & The Band

15 Noi 2017 | scris de Alex Revenco
Nu-soul, jazz şi funk cu Petra Acker & The Band

Sub deviza ‘Let’s do whatever happens!’ Petra Acker şi trio-ul său plus o serie de invitaţi susţin un concert atipic, joi, 23 noiembrie, ora 20.30, la Teatrul de Artă (Strada Sfântul Ștefan 21)

Alături de Petra Acker Trio şi corul CircleSounds vor urca pe scena Teatrul de Arta muzicieni diversi, exprimand filosofia impartasita in cercul muzical din care fac parte si caruia va invita sa va alaturati intr-o calatorie muzicala pe taramul armoniei. Vom avea parte de trairi muzicale simple si profunde pe ritmuri si armonii de nu-soul, jazz si funk iar în primă auditie vom asculta piese reprezentative de pe albumul aflat in lucru sub semnatura Petra Acker & The Band. Magia Another Star si We go far se datoreaza in egala masura corului CircleSounds, format in cadrul intalnirilor de circle singing – improvizatie vocala si body percussion – organizate de Petra - o latura a proiectului inCERc, din care mai face parte si Anamaria Guguian, consilier de dezvoltare personala si trainer de miscare creativa.

Anul 2017 a fost si este unul de inspiratie creativa si coeziune de grup. Dupa experienta minunata a concertului din martie a.c. de la Teatrul de Arta, Petra Acker va prezenta pe 23 noiembrie povestea proiectelor anului 2018. Un eveniment foarte special prin formula propusa, o calatorie muzicala de care speram sa se bucure un public cat mai divers!

Petra Acker are o experienta muzicala ampla, începută de la varsta de 6 ani pe scene locale si internationale, in cluburi de muzica, sali de spectacole, evenimente in aer liber si spatii neconventionale. Colaborari diverse cu artisti consacrati printre care Joel Holmes (SUA, New York), Alexandru Anastasiu (RO), Viktor Toth (HU), Thomas Siffling Trio (DE), Elly Wright (AT/SUA), Roger Treece(SUA) au contribuit la evolutia stilului muzical al Petrei. Fratele ei, Michael Acker, comunica prin muzica. Acordurile sale sunt un limbaj pe care il inteleg nu doar muzicienii, ci oricine recunoaste caldura bucuriei umane. Activ pe scena de jazz si soul romaneasca, stilul lui Michael este apreciat pentru rezonanta si capacitatea de a surprinde. Albert Tajti, un pianist de seama al scenei de jazz si nu-soul romanesti, completeaza formula cu armonii si ritmuri mereu inspirate.

De-al lungul anilor, Petra & The Band au experimentat si s-au exprimat prin jazz, soul, R’n’B, uneori chiar house sau downbeat, avand ca inspiratie formule diverse, cu muzicieni autohtoni si internationali. Prezenti pe scene din Romania, Germania, Austria, Ungaria, Marea Britanie (Londra) si Slovacia (Bratislava), Petra & The Band au reusit de fiecare data sa inspire si sa exprime armonii colective, prin participare muzicala si prezenta scenica.

Biletele sunt 30 de lei, disponibile în reţeaua eventbook.ro

Alte stiri din Muzica

Ultima oră