Natura Fest. Programul concertelor din Cişmigiu

04 Iun 2015
Natura Fest. Programul concertelor din Cişmigiu
Un traseu cu biciclete, ateliere de reciclare creativă și concerte se numără printre activităţile organizate cu ocazia primei ediţii a Natura Fest. Evenimentul este dedicat Zilei Mondiale a Mediului şi va avea loc în zilele de vineri, 5 şi sâmbătă, 6 iunie, în Parcul Cişmigiu din Capitală. Festivalul se va alinia mișcării mondiale ce se desfășoară sub egida Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP), sloganul acestei ediţii fiind "Reciclează, reutilizează, recreează".

Concertele din Cişmigiu, cu intrare liberă, vor fi susţinute de câteva trupe valoroase din noul val al muzicii autohtone. Iată programul: vineri, ora 19.00- Domino, ora 20.00- The Amsterdams, ora 21.00- Toulouse Lautrec; sâmbătă, ora 19.00- Tony Baboon, ora 20.00-Grimus, ora 21.00- Les Elephants Bizarres (foto)

Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 10.00, din Parcul Cişmigiu se pleacă în Crosul verde al bicicletelor pe traseul Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa Kogălniceanu, Strada Vasile Pârvan, Strada Berzei, Bulevardul Uranus, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta, cu linia de finish în Parcul Cişmigiu. Doritorii sunt invitați să vină cu bicicletele lor şi să aducă un material reciclabil, (deşeuri electrice şi electronice/ baterii, acumulatori), urmând ca la finalul traseului fiecare “luptător pentru natură” să primească un cadou din partea organizatorilor.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră