Lansare de disc - DOAMNELE MUZICII ROMÂNEȘTI

02 Oct 2019
Lansare de disc - DOAMNELE MUZICII ROMÂNEȘTI

În perioada 10 octombrie - 8 noiembrie 2019, doi dintre cei mai activi și valoroși tineri muzicieni români, violonista DIANA JIPA şi pianistul ŞTEFAN DONIGA, vor susține un turneu național de promovare a celui mai recent proiect cultural și produs discografic care le aparține, intitulat „Doamnele
muzicii românești”.

Proiectul este consacrat celebrării importanței și valorii prezenței feminine în evoluția culturii românești, o prezență care, prin remarcabile personalități - creatoare de act cultural, artiste, compozitoare, oameni de știință, sportive inegalabile - a dăruit istoriei noastre modele profesionale, artistice și umane de excepție.

Evocând câteva astfel de destine închinate artei sunetelor, cei doi muzicieni prezintă un concept cultural amplu, cuprinzând activitate de cercetare, realizare de înregstrări speciale (Sala Radio, 23 – 27 septembrie 2019), producție de disc, campanii media, promovare și distribuție gratuită în școli de materiale documentare și audio (500 de CD-uri distribuite gratuit în România) precum și un turneu național de recitaluri și lansări de disc.

Această serie de recitaluri și întâlniri cu publicul va avea următorul program: - 10 octombrie: Sfântu Gheorghe, Sala BASTION a Centrului de Cultură „Arcuș”, ora 18.30; - 15 octombrie: Satu Mare, Sala Filarmonicii „DIN LUPATTI”, ora 18.30; - 17 octombrie: Zalău, Sala AVRAM IANCU a Primăriei Municipiului Zalău, ora 18.00; - 18 octombrie: Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, ora 18.30; - 7 noiembrie: Brăila, Teatrul „MARIA FILOTTI” ora 19.30; - 8 noiembrie: Focșani, Ateneul Popular „Maior GHEORGHE PASTIA”, ora 18.30.

,,Am pornit la construirea acestui proiect din dorința de a aduce în atenția publicului (și mai ales a publicului tânăr, căruia ne adresăm cu precădere), o serie de modele umane extraordinare. În contextul social actual, arhetipul general feminin tinde să evidențieze un set de calități de multe ori străin de cel fundamentat pe valori culturale și autenticitate. Așadar, a evoca și a expune personalități feminine de excepție devine un act educativ și cultural important și foarte necesar. Tot ceea ce ne dorim prin acest proiect cultural este să contribuim la conștientizarea rolului esențial pe care femeile
creatoare l-au avut și îl au în dezvoltarea și evoluția culturii românești și imaginii noastre în lume”, a declarat pianistul Ștefan Doniga, inițiatorul acestui proiect.

Programul compact-discului imprimat și al recitalurilor din turneu cuprinde creații semnate de Felicia Donceanu, Hilda Jerea, Violeta Dinescu (un aranjament semnat de Vlad-Răzavn Baciu), Carmen Petra Basacopol, Laura Manolache și Liana Alexandra.

Proiectul este realizat de Asociația HEART-CORE cu valorosul parteneriat al Societății Române de Radiodifuziune prin canalul Radio România Muzical și co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național.

Cu un palmares de peste 60 de concerte și recitaluri susținute numai în ultimul an în 10 țări de pe 3 continente, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga alcătuiesc unul dintre cele mai active și mai apreciate duo-uri românești actuale.

Proiectul ,,Doamnele muzicii românești” vine în continuarea unui alt proiect cultural amplu al celor doi artiști intitulat ,,Romania Universalis”, care a avut ca scop  celebrarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și care a inclus 14 recitaluri camerale susținute de artiști în prima jumătate a anului 2019, atât în țară, cât și în străinătate (Cuba, Mexic, China, Norvegia, Polonia, Marea Britanie).

Prezentul proiect reprezintă deja al doilea produs discografic realizat de cei doi muzicieni, după cel dedicat, cu un an în urmă, creației lui Dinu Lipatti, și
al șaptelea turneu consacrat promovării muzicii românești.

Parteneri: România Liberă, Bookhub, Business24, Ziare.com, Adevărul, Ceașca de cultură, Agenția de Carte, Societatea muzicală, Online Gallery, 4 arte, Covasna Media, Mesagerul de Covasna, Zalău TV, Magazin Sălăjean, Zalău 24, TV 1 Satu Mare, Radio Cluj, TV Atlas.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră