Jethro Tull revine cu un spectacol special la Sala Palatului

26 Sep 2016 | scris de Alex Revenco
Jethro Tull revine cu un spectacol special la Sala Palatului

După concertele susţinute în Statele Unite şi Germania, legendara formaţie revine în ţara noastră , cu un show de hard rock, sonorităţi folk şi accente de blues.

Din setlist nu vor lipsi marile hituri „Aqualung”, „Thick as a Brick”, „Locomotive Breath”, „Too Old to Rock’n’Roll“ sau „Too Young to Die“. În componenţa Ian Anderson (flaut, voce, chitară acustică), Florian Opahle (chitară electrică), Scott Hammond (tobe), John O’Hara (keyboards), David Goodier (bass), la care se adaugă ajutorul lui Ryan O’Donnell, în domeniul vocal şi teatral, Jethro Tull va concerta la sala Palatului pe 21 februarie 2017.

Muzica lor îşi are rădăcinile în blues-ul britanic al anilor '60 şi este marcată de o tonalitate vocala ieşită din comun, căreia i-a fost adăugat sunetul inconfundabil al flautului. Biletele se pun în vânzare luni, 26 septembrie, pe site-urile de specialitate. Iată preţurile:
- 250 lei (categoria VIP)
- 200 lei (categoria 1)
- 160 lei (categoria 2)
- 120 lei (categoria 3)
- 75 lei (categoria 4)

Biletele se găsesc în reţelele EVENTIM.ro, BILET.ro, TICKETNET.ro, BILETE.ro si BLT.ro, atât online cât şi în magazinele partenere.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră