În premieră la noi, Twisted Sister la Rock the City

16 Iun 2016 | scris de Alex Revenco
În premieră la noi, Twisted Sister la Rock the City

Inițial, a șaptea ediție Rock The City a fost programată pentru două zile, Muse – 29 și Iron Maiden- 30 iulie, dar organizatorii au decis să mai includă încă o zi – 31 iulie – pentru a oferi publicului român o întâlnire cu celebrul grup american Twisted Sister.

New York Dolls, principala influență

Twisted Sister s-a format în 1973 la New Jersey, la inițiațiva solistului vocal Dee Snider și chitaristului Jay Jay French (pe numele său adevărat John Segall – cu origini românești), care i-au cooptat pe chitaristul Eddie Ojeda, bateristul Tony Petri şi bassistul Marc Animal Mendoza. Influenţat puternic şi de scena punk, mai ales de New York Dolls, Twisted Sister era o combinaţie de rock, punk şi ceva metal, o combinaţie care a prins imediat în zona underground.

De trei ori Disc de Platină- "Stay Hungry"

Dacă în America nu avea popularitate prea mare în schimb, în Anglia, Twisted Sister a fost privit drept un grup şoc. Acolo au semnat primul contract cu o casă de discuri independentă, Secret Records, care le-a editat primul disc ”Under The Blade”, produs de către Pete Way de la UFO. Prima lovitura dată de grup la nivel mondial a fost albumul ”Stay Hungry” (1984), devenit de trei ori Disc de Platină, și vândut în peste 4 milioane de exemplare. De aici sunt hiturile We’re Not Gonna Take It, I Wanna Rock, Burn In Hell şi superba baladă The Price.

Mike Portnoy este toboșarul grupului !

În 1987 a fost lansat ultimul album de studio din perioada de aur, Love Is For Suckers, apoi grupul s-a destrămat, dar a revenit în atenție în 2001, iar de atunci au mai fost lansate două albume de studio și câteva produse live. Twisted Sister va fi headliner în cea de-a treia zi de festival, ocazie cu care fanii rockului de la noi vor avea ocazia să audă live toate hiturile semnate de acest grup condus de către legendarul solist vocal Dee Snider. Concertul de la București se află inclus în turneul 40 and F*ck It!, ultimul pe care Twisted Sister îl va efectua în cariera sa, iar după moartea bateristului A.J.Pero de anul trecut, grupul l-a angajat pentru restul datelor de turneu pe celebrul Mike Portnoy (fostul toboșar al grupului Dream Theater).

Alte stiri din Muzica

Ultima oră