În Club 16, Joia de Folk este in memoriam Tea Ionescu

29 Ian 2019 | scris de Alex Revenco
În Club 16, Joia de Folk este in memoriam Tea Ionescu

 

Înainte de Crăciun, pe 21 decembrie s-a dus la cer Teodora Ionescu Tea-Coca. Pe 31 decembrie se împlinesc 40 de zile de atunci. Asa ca, impreuna cu cativa prieteni, am planuit sa -i facem o Pomenire la Club 16. Vor veni prieteni, colegi, artisti. Vom povesti, vom proiecta fotografii, se va canta. Toti cei care au cunoscut-o sunt asteptati.

Joi 31 ianuarie la Club 16 (Str.Ion Câmpineanu nr. 16), de la ora 19.00 are loc Joia de Folk (proiect patronat de Florin-Silviu Ursulescu)  cu (mărturii, fotografii, muzici), recital Niki Oagăn. Arta Sunelor despre Tea: „Muzica folk, apărută oficial, după anul 1900 în America, a prins roade şi la noi după vreo 60 de ani, în special în mediile studenţeşti, acolo unde, şi mişcarea flower-power îşi găsise adepţii. Teodora, profund ataşată acestei perioade a activat mai întâi, în cadrul Clubului de la ora 7, condus de Aurel Gherghel (RIP!), şi a participat intens la organizarea unor concerte şi implicit, la debutul unor artişti şi trupe, pionieri ai acestei mişcări folk de la noi. După 1978, intră în Cenaclul ATELIER 77 (de la Ateneul Tineretului), în paralel urmând cursurile Şcolii Populare de Artă (la clasa regie teatru), iar până în anul 1984, va activa în cadrul clubului T4 (str. Turturele, nr. 11), unde semnează spectacole de poezie şi muzică.

Din 1990 până în 2012 lucrează la postul local de radio al S.R.R., Bucureşti FM (fost Antena Bucureştilor, fost Radio Bucureşti) iar în 1996, debutează ca realizator cu emisiunea Folk pur şi simplu avându-l o vreme ca partener pe Sorin Minghiat, emisiune premiată la festivalurile de profil. Realizează şi alte entităţi radiofonice precum: 98,3 de hituri româneşti, Dublu 60 + Tea, Club Bucuresti Fm cu Tea. Articolul său, Folk şi de la capăt, publicat în antologia Bucuria sunetelor (Bucureşti, Editura Din Condei, 2016), rosteşte cu tărie şi competenţă, naşterea şi mesajul unui gen, principalii lui actori, punctând comunicarea lirico-muzicală, menită a scoate la lumină, valoarea întâmplărilor folk de la noi.

TEODORA IONESCU le-a trăit şi povestit îndeaproape ca: realizator radio, colaborator TV (Vânare de Vânt, Timpul Chitarelor), membră în juriile unor festivaluri naţionale (Calafat, Reghin, Târgu Jiu, Sibiu etc.) sau ca redactor în presa scrisă (Vox pop & rock, Pop rock & show, Folk club Casa Eliad, Jurnalul naţional, Art & Roll etc.). O doamnă "care ştie să se joace frumos cu vorbele” şi de la care, am aflat adevărul, despre fenomenul numit Cenaclul Flacăra".

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră