Fascinanta violonistă Ekaterina Valiulina la ultimul concert jmEvents din acest an

07 Dec 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Fascinanta violonistă Ekaterina Valiulina la ultimul concert jmEvents din acest an

WINTER CLASSICAL CONCERT o are ca solistă pe EKATERINA VALIULINA,  marti, 8 decembrie, ora 20:00 în Sala Enescu - Hotel Ibis Nord. În program:

lucrări de J.S. Bach, N. Paganini, M. Falla, F. Kreisler, M. Ravel, E. Ysaye, F. Waxman

Accesul este liber în limita locurilor disponibile.

Ekaterina Valiulina este astăzi una dintre cele mai versatile și carismatice prezențe pe scena muzicii clasice, fiind considerată de specialiști o mare speranță a generației sale. Ea reușește să captiveze audiența prin interpretări originale, unice, în care exprimarea pasională se combină cu o profundă înțelegere a muzicii și cu dorința de a transmite emoție și a rezona cu publicul.

De origine rusă, Ekaterina Valiulina a început studiul viorii la 5 ani și povestea sa de dragoste cu muzica a continuat prin câștigarea a numeroase distincții și premii în concursuri internaționale din Germania, Croația, Rusia, Italia și Romania, în 2015 fiind laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti. A absolvit cu onoruri Conservatorul de Stat din Moscova și apoi și-a continuat studiile în Elveția la Conservatorul della Svizzera Italiana. Fiind o perfecționistă a lucrat cu unii dintre cei mai buni profesori și muzicieni ai timpurilor noastre precum Ida Haendel, Shlomo Mintz și Sergej Krylov.

Stabilită în Elveția, Ekaterina Valiulina a fost invitată în numeroase evenimente și festivaluri din Italia, Polonia, Belgia, Coreea, Grecia, Luxemburg, Olanda, România și Cipru, și a concertat ca solistă alături de Orchestra Simfonică de Stat Moscova, Orchestra Simfonică de Stat Sibiu, Orchestra Tchaikovsky din Moscova, Orchestra de Cameră din Lituania, Orchestra Simfonică a Radio-Televiziunii din Croația și Ansamblul “Orfarion” din Elveția.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră