„De la Edith Piaf la Maria Tănase”, concert Jezebel în grădina ICR

07 Aug 2015
„De la Edith Piaf la Maria Tănase”, concert Jezebel în grădina ICR
Luni, 10 august 2015, de la ora 20.00, în grădina Institutului Cultural Român, Jezebel (Izabela Barbu), acompaniată de Alexandru Burca (pian) și Dan Încrosnatu (tobe), deschide seria Concertelor ICR din această vară cu recitalul „De la Edith Piaf la Maria Tănase”.

Izabela Barbu a absolvit Facultatea de Management Financiar-Bancar, dar a renunțat la cariera în sistemul bancar pentru una muzicală. Interpretează melodii din genuri diferite: de la muzică românească din perioada interbelică, melodii ale Mariei Tănase, la șansonete, ritmuri spaniole şi sud americane, fado, jazz, muzică clasică. În decembrie 2013, Jezebel și-a împlinit un vis: acela de cânta pe scena Operei Române, în spectacolul omagial Maria Tanase.

Pianistul Alexandru Burca a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și este angajat al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian“. Percuționistul Dan Încrosnatu a colaborat cu nume cunoscute din România, printre care Direcția 5, Alexandra Ușurelu ș.a. Accesul la concertul din Aleea Alexandru 38 este liber, în limita locurilor disponibile.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră