Concertul Avishai Cohen: program și reguli de acces

15 Noi 2016 | scris de Alex Revenco
Concertul Avishai Cohen: program și reguli de acces

În această seară, la Sala Radio are loc concertul trompetistului Avishai Cohen, prezentat de Jazz Syndicate Live Sessions.

În acest moment, o categorie de locuri este epuizată, iar bilete în număr limitat mai pot fi cumpărate din Rețeaua Eventim.ro și de pe www.bilete.ro și www.iabilet.ro. Porțile Sălii Radio se vor deschide la ora 19.30, iar concertul Avishai Cohen va începe după ora 20.00. Organizatorii anunţă că accesul în sală cu aparate foto sau video profesionale este strict interzis.

Concertul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare al mult așteptatului album Into the Silence, lansat în februaria 2016, sub egida ECM. Votat timp de trei ani consecutiv drept “Rising Star” de către prestigioasa publicație DownBeat Jazz Magazine – Avishai Cohen a devenit recunoscut la nivel mondial ca un muzician ce posedă un sunet individual si un spirit iscoditor, un creativ interpret-compozitor, deschis la mai multe genuri de jazz, precum și un activ șef de formatie sau sideman.

The New York Times l-a descris ca fiind "un trompetist extravagant și înzestrat, relaxat și sentimental... combinând cu dexteritate sensibilitatea și flerul", în timp ce Chicago Reader l-a considerat "probabil cel mai interesant muzician de jazz israelian din lume”.

Mai jos, câteva recenzii primite de Into the Silence:
The New York Times: “Cohen este un musician de jazz multicultural, iar printre predecesorii săi se numără Miles Davis. Exact ca Davis, Cohen își poate folosi trompeta pentru a reda cele mai pregnante sentimente umane.”

All About Jazz: “E muzică frumoasă, și în mod clar are o unitate rezultată atât din spiritul constant al compoziției, cât și din abordarea spontană a interpretării.”

The Guardian: “Există doi Avishai Cohen în circuitul de jazz: faimosul basist și compozitor pe de o parte, și mai tânărul trompetist din New York, care e responsabil pentru această fascinantă compoziție – Into the Silence. Trompetistul Avishai Cohen este un maestru al instrumentului și un compozitor de originalitate vividă. Into the Silence este o reflecție asupra morții tatălui său, de multe ori solemnă, dar niciodată anostă, minunat înregistrată.”

Avishai Cohen – trompetă va urca pe scena Sălii Radio alături de Yonathan Avishai - pian; Yoni Zelnik – bass şi Jonathan Blake – tobe. Biletele se găsesc pe eventim.ro, iabilet.ro și bilete.ro.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră