Concert de Paşte al Corului Madrigal, la Ateneul Român

29 Mar 2018
Concert de Paşte al Corului Madrigal, la Ateneul Român

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Corului.

Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu Sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic. 

Suita de compoziții alese de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, include atât piese cu specific pascal, cât și creații care au făcut istorie în repertoriul cântului coral. Marcând excelența în muzică, fiecare lucrare în parte se dorește a transmite vibrații pioase și profunde, menite să bucure sufletul spectatorilor și ascultătorilor.

„Ca în fiecare an, pregătim cu mare atenție și emoție repertoriul pentru concertul extraordinar de Paște. Este un moment important pentru toți creștinii și ne dorim ca toți cei care ne ascultă să simtă, prin muzică, bucuria Învierii Mântuitorului. Prima parte a concertului va cuprinde lucrări muzicale din repertoriul universal, din Renaștere până în contemporaneitate, iar în a doua parte vom prezenta exclusiv muzică românească: bizantină, tradițională și modernă”, a spus Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cu doar o zi înainte de susținerea concertului în fața a 700 de spectatori în sala Ateneului Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va oferi prilejul ca peste 180 de copii și tineri care fac parte din Programul Național Cantus Mundi să asculte, în avanpremieră, extraordinarul concert de Paște.  

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”.

Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră