Busola din Chișinău – Marele Premiu la Posada Rock 2019!

03 Sep 2019 | scris de Alex Revenco
Busola din Chișinău – Marele Premiu la Posada Rock 2019!

Stoner metaliștii moldoveni de la BUSOLA -foto au plecat acasă cu Marele Premiu la ediția din acest an a Festivalului Posada Rock, desfășurată pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel, în perioada 30 august – 1 septembrie 2019. Juriul, format din Bogdan Trîmbaciu, Andy Ionescu, Lenți Chiriac, Bogdan Prundeanu, Denis Uță și Răzvan Brăileanu, a decis clasamentul de mai jos:

Marele Premiu, în valoare de 2000 de euro – BUSOLA (Chișinău, Republica Moldova);

Premiul I, în valoare de 1000 de euro – EAT YOUR HEART (Cluj)

Premiul al II-lea, în valoare de 700 de euro – CAROUSEL (Cluj)

Premiul al III-lea, în valoare de 300 de euro – ALISTER MARS (Bălți, Republica Moldova).

În plus, partenerii festivalului au contribuit la palmares cu următoarele premii: Premiul „Zaharia Rădulică“, în valoare de 500 de euro și acordat de mcmusic - EAT YOUR HEART (Cluj); Premiul UndergroundMusic, constând într-un pachet complet de promovare – CAROUSEL (Cluj), Premiul Metal Gates Festival, care asigură trupei un slot în ediția de anul viitor – BUSOLA (Chișinău).

Posada Rock 2019 a adus la Câmpulung Muscel un număr record de spectatori care s-au bucurat din plin de 3 zile de muzică. Pe scena amplasată pe Stadionul Municipal au urcat în acest an în recital nume mari ale scenei metal europene: Moonspell, Tiamat, Soen, Diamond Head, Entombed A.D., Evil Invaders, Wheel, The Price, cărora li s-au adăugat românii de la God – The Barbarian Horde și Focuri.

Miile de spectatori au avut parte de o atmosferă de zile mari, organizatorii oferind campare gratuită și alte facilități. Dintre acestea merită menționat locul de joacă realizat în parteneriat cu Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu, Posada Rock fiind un festival family friendly.

Festivalul Posada Rock este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră