Bloodway: casetă audio într-un singur exemplar, ce va fi câştigată prin concurs

21 Mar 2017 | scris de Alex Revenco
Bloodway: casetă audio într-un singur exemplar, ce va fi câştigată prin concurs Galerie foto (2)

„La sfȃrşitul lunii ianuarie am fost forţaţi să ne schimbăm sala de repetiţii,” au declarat muzicienii de la Bloodway.

„Avȃnd ȋn vedere că ȋn acea clădire a luat naştere trupa noastră, acolo am compus absolut toate piesele care vă sunt cunoscute pȃnă ȋn prezent şi acolo am ȋnregistrat toate demo-urile care au dus la semnarea contractelor cu casa noastră de discuri, ne-am hotărȃt să ȋnregistrăm ceva special ȋnainte de a ne muta de-acolo.

Aşa s-a născut materialul ‘20 Cycles Back’, o casetă audio ȋnregistrată cu acelaşi casetofon cu care vocalistul şi chitaristul Costin ȋşi ȋnregristra demo-urile acum 20 de ani. Titlul face referire clară la această călătorie ȋn timp, deoarece chiar am vrut să vedem cum ar fi sunat trupa asta dacă şi-ar fi ȋnregistrat un demo ȋn 1997. Caseta este de-atunci, casetofonul este de-atunci, noi şi muzica suntem cei de acum. Piesele au fost ȋnregistrate live, iar sunetul a fost afectat ici şi colo de vȃrsta casetofonului, ” au adăugat aceştia.

 Aşadar, caseta despre care vorbesc cei de la Bloodway este un produs unicat. Coperta a fost realizată de acelaşi Costin exact ȋn maniera ȋn care lucra acum 20 de ani. Este o lucrare ȋn tuş executată pe hȃrtie albă, decupată şi ȋmpachetată cȃt să poată fi introdusă ȋn carcasă. Ȋntreg materialul „20 Cycles Back” este un unicat, iar coperta reprezintă desenul  ȋn original. Iată track-list-ul acestui material:

 SIDE A- 01. Walking Past Near The Lighthouse, 02. Free Ends, 03. Mapping The Moment With The Logic Of Dreams

 SIDE B- 04. Mirror Twins, 05. The Transfinite Castaway, 06. Sunstone Voyager And The Clandestine Horizon

 Aşa cum s-a specificat mai sus, această ediţie de casetă are un singur exemplar, care va fi pus la bătaie ȋntr-un concurs, cu scopul de a ajunge in posesia unei singure persoane.

Pentru a participa la acest concurs este necesar să trimiteţi un e-mail la adresa newsletter@twilight13media.com cu subiectul „Vreau să mă abonez”, ȋn care să specificaţi numele vostru complet.

Astfel, veţi putea primi pe viitor toate veştile legate atȃt de noile apariţii şi experienţe Bloodway, cȃt şi de proiectele grafice sau muzicale ale lui Costin Chioreanu, fără a mai fi necesar să scormoniţi după ele printre miliardele de informaţii de pe reţelele de socializare. Bineȋnţeles că numele vostru e necesar pentru alegerea cȃştigătorului, care va fi desemnat cu ajutorul website-ului Random.org.

 Acest concurs se va ȋncheia pe data de 16 aprilie 2017, la ora 17:00, iar cȃştigătorul va fi anunţat luni, pe 17 aprilie. Persoana cȃştigătoare va fi contactată imediat după anunţul public şi i se vor cere detalii despre livrarea premiului. Toate cheltuielile de transport vor fi suportate de Bloodway.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră