ARTmania 2018, pe 27 şi 28 iulie

05 Oct 2017 | scris de Alex Revenco
ARTmania 2018, pe 27 şi 28 iulie

Cea de-a 13-a ediție ARTmania va avea loc în perioada 27 - 28 iulie 2018 și îi va aduce pe scena din Piața Mare a cetății medievale a Sibiului pe unii dintre cei mai cunoscuți artiști ai momentului.

Abonamentele pentru ediția 2018 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare „în orb”, în rețelele Kompostor, Eventim, MyTicket și iaBilet, primele 500 de abonamente având un preț special de 150 lei/ buc.

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de nume importante, de la Nightwish, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre alții.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră