Andre Rieu revine la Bucureşti. Concert pe 11 iunie 2016, în Piaţa Constituţiei

21 Dec 2015 | scris de Alex Revenco
Andre Rieu revine la Bucureşti. Concert pe 11 iunie 2016, în Piaţa Constituţiei

André Rieu alături de Orchestra Johann Strauss va concerta sâmbătă, 11 iunie 2016 în Piața Constituției din Capitală, la ora 20:30. Piața Constituției va deveni ”Centrul Universului” și în anul 2016. Așa a descris celebrul violonist André Rieu locul care, în luna iunie a acestui an, a găzduit nu mai puțin de șapte concerte susținute în acompaniamentul orchestrei sale, sub privirile celor peste 85.000 de spectatori.


În concertele sale de la Maastricht, a promovat cultura românească, muzica și dansurile tradiționale, prin prezența remarcabilă a maestrului Gheorghe Zamfir; a fost alături de suferința românilor în urma tragediei din clubul Colectiv, și a dăruit, în semn de solidaritate, DVD-ul concertului André Rieu ”Live în București”. Acesta a fost lansat în urmă cu doar câteva săptămâni şi se bucură de succes uriaș, fapt ce influențează în mod semnificativ sprijinul victimelor #Colectiv.

Biletele pentru concertul din iunie vor fi puse în vânzare marţi, 22 decembrie, de la ora 10:00, în rețeaua Eventim.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră