Ambasadorul Franţei şi Dan Grigore cântă la pian, pe 2 decembrie, la aniversarea Sezonului Franţa-România

26 Noi 2019
Ambasadorul Franţei şi Dan Grigore cântă la pian, pe 2 decembrie, la aniversarea Sezonului Franţa-România

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, şi maestrul Dan Grigore vor cânta la pian, pe scena sălii "Elvire Popesco", pe 2 decembrie, pentru a marca un an de la lansarea Sezonului Franţa-România.

"Cu ocazia aniversării lansării Sezonului Franţa-România, pe 2 decembrie, ora 19,00, la sala 'Elvire Popesco', veţi avea plăcerea să asistaţi la dialogul muzical dintre ambasadoarea Franţei în România, doamna Michele Ramis, şi maestrul Dan Grigore", potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Institutului Francez din Bucureşti. Intrarea la eveniment se face pe bază de invitaţie.

În program sunt incluse lucrări de George Enescu şi Claude Debussy.

Sezonul Franţa-România a fost lansat anul trecut, la Paris, în prezenţa preşedinţilor celor două state, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis. Desfăşurat în perioada 27 noiembrie 2018 - 14 iulie 2019, scopul Sezonului a fost de a actualiza imaginea pe care societăţile celor două ţări o au una faţă de cealaltă şi a cuprins peste 600 de proiecte în Franţa şi România. Sloganul acestei serii de evenimente culturale a fost "Uitaţi de clişee"/"Oubliez vos cliches". 

 

UPDATE

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, marţi, la Ministerul Afacerilor Externe, în legătură cu o recentă postare de pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice, pe care partea română o califică drept "inacceptabilă".

Potrivit reprezentanţilor MAE, diplomatul rus a vorbit cu un director general din cadrul ministerului.

"Având în vedere recentele postări ale Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti pe reţelele de social media, inclusiv cu privire la interpretări ale istoriei României, în contextul discursului Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Seara regală a corpului diplomatic, la 21 noiembrie, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus ca ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, să fie chemat astăzi la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a avut loc o discuţie la nivel de director general", informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

În acest context, partea română a subliniat "caracterul inacceptabil al poziţionărilor misiunii diplomatice ruse şi a reiterat importanţa evitării retoricii neconstructive şi necesitatea menţinerii discursului public în limitele uzanţelor diplomatice, pentru evitarea unui impact negativ asupra relaţiilor bilaterale".

Partea română a reiterat, punctează MAE, apelul pentru discutarea trecutului istoric în cadrul formatelor instituţionale specifice. De asemenea, "a evidenţiat importanţa unor abordări pragmatice, fundamentate pe respectul principiilor şi normelor de drept internaţional, în măsură să contribuie la promovarea unor relaţii constructive între state, precum şi importanţa respectării valorilor şi simbolurilor fiecăruia".

Alte stiri din Muzica

Ultima oră