A murit muzicianul Adrian Berinde. Un artist complet, plecat prea devreme dintre noi, învins în lupta cu o boală necruțătoare

17 Ian 2019 | scris de Marina Constantinoiu
A murit muzicianul Adrian Berinde. Un artist complet, plecat prea devreme dintre noi, învins în lupta cu o boală necruțătoare

"Veștile rele circulă cu o viteză uluitoare, prieteni. Un artist de o candoare extraordinară, un om bun și hărăzit de Dumnezeu a murit. Adrian Berinde nu mai este cu noi, de astăzi. Drum lin, Adrian! Vei fi mereu în gîndurile mele. ", este mesajul postat de cântăreaţa Zoia Alecu în pagina sa de Facebook. Încă o dată este doliu în muzica românească.

Artistul folk, poetul şi pictorul Adrian Berinde, într-un cuvânt, artistul complet Adrian Berinde, a murit la vârsta de 60 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul, scrie monitorulcj.ro.

Născut la Oradea, în data de 4 mai 1958, Adrian Berinde suferea de cancer metastazat pe oase, boală grea de care spera să scape în urma unui tratament special la o clinică din Germania.

Deși artistul mărturisea, în septembrie, că doctorii nemți au observat o scădere dramatică a numărului de metastaze în urma tratamentului experimental urmat timp de patru luni, starea de sănătate a lui Adrian Berinde s-a înrăutățit din nou, acesta trecând la cele veșnice în cursul nopții trecute.

A trăit "cu, pentru și din pictură"

Povestea tumultoasă de viață a bluesmanului și rockerului Adrian Berinde este demnă de o peliculă, însuși artistul admițând că a fost o fire rebelă încă de mic copil.

Absolvent al Școlii de Arte Plastice din Cluj-Napoca, regretatul artist a reușit să fugă din țară în 1982, stabilindu-se în Elveția, la Moudon.

"În Elveţia, totul e aliniat la boloboc, oamenii, regulile, casele, peisajul, tot. Şi printre elveţienii orânduiţi perfect, ce puteam eu să fac, nepricepându-mă nici la vaci, nici la ceasuri?! Am făcut ce-am ştiut eu mai bine. Am pictat", mărturisea artistul pe site-ul său.

"La un an după acomodare, am făcut prima expoziţie personală la o galerie din centrul Lausanne-ului. În trei săptămâni s-a vândut toată şi am câştigat mai mulţi bani decât puteam să îmi imaginez la ora aia. Aşa am înţeles că nu am dat cu oiştea-n gard, dimpotrivă, sunt pe drumul meu cel bun. Am trăit cu, pentru şi din pictură o bună bucată de viaţă, mai bine de 20 de ani. Şi mi-a plăcut. Făceam aproape în fiecare an câte o expoziţie personală la Lausanne, Estavayer-le Lac sau Avry Fribourg. Doi ani mai târziu, am expus pentru Amnesty Internaţional la Payerne, Paris. La o expoziţie-concurs la Vevey, la care au fost artişti plastici din mai multe ţări, mi-au dat Premiul I. Participam la expoziţii internaţionale de grup, nici nu mai ţin minte câte. Mâncam pictură pe pâine. Centrul Cultural Francez George Pompidou mi-a scos şi o carte poştală cu un an înainte de lovitura de stat din România. Eram doar în creştere", mai spunea el.

"Absent" a fost primul album de muzică, pe care l-a înregistrat în studioul înfiinţat la Cluj-Napoca, Taurus. 

 

Timp de două decenii, “nepricepându-se la vaci și ceasuri”, a făcut ceea ce știa el mai bine.

Să picteze. A “trăit cu, pentru și din pictură”, având vernisaje la Lausanne, Estavayer-le Lac, Avry Fribourg sau Paris. A luat chiar premiul I în cadrul unei expoziţii-concurs la Vevey, la care au participat artişti plastici din mai multe ţări.

După mai bine de douăzeci de ani de pictură, Adrian Berinde a început să cocheteze cu poezia, publicând volumul de versuri “Captiv în inutil”, regizând ulterior și o piesă de teatru după nuvela “Salonul 6” a lui Anton Cehov.

A revenit în România după “lovitura de stat”, așa cum numea artistul evenimentele din decembrie 1989, lansând primul album la cinci ani distanță de la “primul zâmbet al lui Iliescu”.

A pus bazele celui mai solid studio din Transilvania

Primul CD – Absent (1995), înregistrat la Studioul Taurus din Cluj-Napoca, construit chiar de Adrian Berinde, a fost urmat de alte șapte albume: Negru de fum (1996), Vertical (1997), Captiv în inutil (2001), Albaștri după ploi (2003), Azil (2011), Atât de bine (2015) și Arcan (2017).

Despre Studioul Taurus – “biserica unde se creează muzică”, Adrian Berinde spunea, într-un interviu pentru Adevărul, că este “o necesitate acută în peisajul muzical transilvănean, un spaţiu de unde mergeau spre Bucuresti, pe la te miri ce uşi, atâţia artişti talentaţi”.

Trecând peste o grea operație de transplant de ficat, în 2009, Adrian Berinde a susținut sute de concerte de-a lungul anilor, “pe scene mici şi mari, în club, în aer liber, la festivaluri”.

A cântat chiar și pe scena faimosului Cirque du Soleil, în Canada, în cadrul spectacolului Varekai.

La lansarea volumului “Captiv în inutil”, regretatul Florian Pittiș spunea că Adrian Berinde s-a dovedit a fi un “artist al Renașterii”.

A condus câţiva ani Clubul Prometheus. Prima expoziţie de pictură în ţară a avut-o la invitaţia Delegaţiei ONU în România. 

Nu a fost uitat de colegii de breaslă

În mai 2018, nume mari ale muzicii românești, printre care Phoenix, AG Weinberger, Iris, Krypton, Trooper, Kempes, Emeric Imre, Jimi El Laco, Rareș Totu, Adrian Naidin sau Solarra au pus umărul să strângă bani pentru a acoperi tratamentul lui Adrian Berinde din Germania.

Printre primii care l-au vizitat la revenirea în țară a fost solistul trupei Iris, Cristi Minculescu.

Acum, în urma lui Adrian Berinde rămân acordurile pieselor “Captiv în inutil”, “Absent”, “De o umbră” sau “După tine”.

“Un om, un prieten, un artist, un luptător, un suflet pe care nu am să-l uit niciodată. Te-ai întors acasă, acolo printre stele!”, “Au rămas atâtea cuvinte, rămas-bun, Adrian Berinde!”, “Țin să-i mulțumesc public lui Felix Crainicu pentru că, în 1995, nouă, ascultătorilor Radio XXI, ni l-a împărtășit pe Adrian Berinde!” sau “Un luptător care a fugit din România doar pentru că voia să facă arta pe care o simțea. S-a reîntors imediat după ce comunismul a picat, și a rămas aici să se lupte pentru arta sa, dar și a altora” sunt câteva dintre mesajele prin care prietenii își iau adio de la cel care a fost compozitorul, muzicianul, pictorul și poetul Adrian Berinde.

Adrian Berinde a fost invitat în cea de-a doua zi a Festivalului Folk you! Florian Pittiș, la Vama Veche, în iulie 2011, festival organizat la Vama Veche de Mișcarea de Rezistență. Alături de el au încântat publicul în aceeași seară Folk Frate!, Bogdan Grosu, Cristi Dumitraşcu, Daniel-Silvian Petre&Emil Kindlein, Maria Gheorghiu, Emeric Set, Taxi, Vasile Şeicaru, Guess Who, Holograf.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră